Femeile Musulmane in Societate
Femeia nu este doar cea care primeste ordine, ci si da ordine. Avem nenumarate hadisuri în care ni se relateaza cum femeile îsi exprimau opinia si le era luata în considerare, participau activ la viata publica, erau persoane independente. Identitatea femeii nu se dizolva si nici nu era definita în relatie cu cea a barbatului decât în masura în care si barbatul era definit în relatie cu femeia. Niciodata nu femeile au avut un statut de cetateni de rangul doi.
Dreptul de a lucra
- nu exista interdictie în Islam ca femeia sa nu lucreze. Femeile pot lucra ca si barbatii, dar nu trebuie, nu este necesar sa faca aceasta pentru a-si cîstiga existenta. Iar în cazul în care lucreaza trebuie platite în mod egal, la fel ca barbatii.
- exista anumite conditii: sa respecte codul islamic de îmbracaminte si sa mentina eticheta islamica atunci când intra în contact cu barbati care nu îi sunt rude. Acelasi lucru li se cere si barbatilor. Sa nu intre în conflict cu responsabilitatile materne (educarea propriilor copii). Sura – consultarea în familie. Alegerea acelor meserii care nu implica exhibarea trupului (la fel si pentru barbati), meserii permise islamic, care nu solicita fizic femeia (specific masculine). Nevoie de musulmane care sa lucreze la toate nivelele.
- ex: As-Sifa, inspector de piata, Rufayda Al-Aslamiyah (prima femeie doctor), Qibla Umm bani Ammar, Hadija (afaceri), Umm Sulaim, Umm Haram, altele (participante la lupta)...
- Profetul (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a permis sa lucreze si dupa revelarea versetului referitor la vesmântul islamic. Nu le-a interzis sa iasa afara din casa, ci le-a învatat cum sa se comporte în acel mediu.
Dreptul la educatie
- nu drept, ci obligatie, datorie, responsabilitate. Toti oamenii au fost înzestrati cu liber arbitru si capacitatea de discriminare între bine si rau, adevar si fals. Atât barbatii, cât si femeile se prevaleaza de aceeasi facultate de gândire intelectuala si rationala; în islam se postuleaza nu dreptul, ci obligatia musulmanului / musulmanei de a se educa si perfectiona spiritual continuu: „Este obligatoriu pentru fiecare musulman si musulmana sa studieze”. Hadis extras de Bukhari: „Oricui Allah îi doreste binele, El îi ofera cunoasterea religiei”; hadisuri extrase de Tirmidhi:„Oricine porneste pe o cale în cautarea cunoasterii, Allah îi va usura calea spre Paradis”; „Îngerii îsi coboara aripile asupra celui care studiaza/aflat în cautarea cunoasterii”; „Superioritatea binecuvântarilor celui care studiaza în raport cu cel care adora este precum superioritatea lunii pline asupra stelelor si cerului”. Iar în Coran, cunoasterea reprezinta singurul element dezirabil al acestei existente contingente, care ramâne dezirabil în mod nelimitat (în contextul principiului moderatiei care guverneaza islamul), prin consacrare divina: „Si spune: «Doamne, sporeste-mi mie stiinta!»” (Surat Ta-Ha: 114). Referitor la statutul învatatilor musulmani, care, reamintim, pot fi barbati si femei: „Allah îi va ridica cu [câteva] trepte pe aceia care cred dintre voi si pe aceia carora li s-a dat stiinta, caci Allah este Binestiutor a ceea ce faceti!” (Surat Al-Mujadila: 11); „...Spune: «Oare sunt egali cei care stiu cu aceia care nu stiu?». Însa numai aceia care au minte trag învataminte.” (Surat Az-Zumar: 9).
- sotii responsabili de educatia religioasa a femeilor si copiilor, altfel pedepsiti...
- organizarea pe vruemea Profetului (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a unor grupuri de studiu pentru femei, într-o zi speciala; se punea întrebari în mod liber.
- ex: ’Aisah (prima femeie jurist; principala sursa de hadisuri; excela în poezie, limba araba, istorie, literatura; vorbea foarte elocvent); peste 700 de femei de la care s-au preluat hadisuri.
- lipsa de obligativitate a îndeplinirii treburilor casnice; educatia copiilor. Rolul femeilor casnice într-o societate mercantila.
DIN PERSPECTIVA ECONOMICA
- dreptul la proprietate personala; dreptul de a poseda si dispune de banii, casele, proprietatile ei în deplina libertate, indiferent de statutul ei marital; dreptul de a cumpara, vinde, închiria propria proprietate; dreptul de a conduce si beneficia de propria afacere; dreptul de a fi întretinuta material de catre barbat.
- dreptul la mostenire: dreptul de a-si mosteni sotii sau rudele; nu poate fi schimbat (testamentul este anulat, invalid). Partea de mostenire depinde de relatia mostenitorului cu decedatul: e în functie de responsabilitatea barbatului si a femeii în familie, nu de sexul persoanei.
CASATORIA
- relatie de reciprocitate (aliati), nu relatie de putere a carei esenta e subordonarea. Ambii robi ai lui Allah: prin casatorie, femeia nu devine nici sclava, nici stapâna.
- casatoria vazuta ca binecuvântare, sursa de liniste, pace, compasiune si iubire. Dependenta reciproca, consultare, bunatate. Sanctitatea si inviolabilitatea drepturilor femeilor; Allah este martor al acestui contract; daca barbatul rupe angajamentul, rupe legamântul luat în fata lui Allah. Si femeia în aceeasi situatie.
- e valida doar daca are la baza consimtamântul ambilor soti.
- drepturile femeii: financiare (întretinere completa) si nefinanciare (respectarea conditiilor contractului, dreptul la mahr, mostenire, divort, dreptul de a face apel la curtea islamica, de a fi tratate frumos, cu respect – aspecte dependente de învataturile etice generale ale Islamului).
- îndatoririle femeii: pastrarea secretelor sotului, a intimitatii maritale; datoria de a pazi, proteja proprietatea familiei când sotul e plecat; pastrarea castitatii (valabila si pentru barbati); managamentul casei - chibzuit.
DIVORTUL
- permis, nu încurajat; cel mai neplacut dintre lucrurile permise.
- isma: când barbatul delega unilateral femeii dreptul de a divorta.
- în baza anumitor conditii specificate în contractul de casatorie.
- prin apel la curtea islamica: în caz de impotenta, boli de piele, boala incurabila, nebunie; în caz de abuz psihologic, verbal si fizic; daca nu este întretinuta material; în caz de absenta prelungita si parasire; daca barbatul e în închisoare; în caz de înselaciune sau ascundere a unor dovezi importante la momentul casatoriei.
- prin consimtamânt reciproc, acord.
- prin khula: femeia e nefericita, returneaza mahr.Custodia copiilor: mama pâna la 7 ani (dupa unii savanti: 10 ani); apoi copiii pot alege singuri. Hadis în care a fost aleasa mama.
DIN PERSPECTIVA POLITICA
- libertatea de a-si alege liderul si de a-si declara public alegerea; femeile depun juramântul de supunere / baya fata de conducator; pot participa la viata politica. Au existat femei care au detinut pozitii administrative, juridice importante; o femeie care a condus o provincie islamica (Arwa bint Ahmad, Yemen).
- femeilor li se cerea sfatul în probleme politice; Profetul (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) însusi le-a cerut sfatul; erau consultate în treburile importante ale statutului.
- regina Belqis în Coran. ’Aisah – mufti; a dat fatwa, a mediat în discutiile dintre companioni.
DIN PERSPECTIVA JURIDICA
- reprezentantii ambelor sexe tratate în mod egal în fata legii. În anumite circumstante, marturia femeii nu este egala cu cea a barbatului, în altele este egala, în altele este nevoie de marturia a doi barbati. Într-un singur verset se face distinctia, majoritatea versetelor nu fac referiri la gen. În acel verset se facea referire la tranzactii financiare complexe, care necesitau un limbaj aparte de afaceri. Marturii în functie de domeniul de expertiza.
- femeile au personalitate juridica; pot semna contracte, tranzactii. Sotul nu poate cheltui fara permisiunea sotiei.
POLIGAMIA
- este un act halal / permis, nu fard / obligatoriu; nu este nici încurajata, nici interzisa. Este doar o permisiune conditionata, o concesie; ca orice concesie, e deschisa abuzurilor. Nu reprezinta norma, nici macar demografic. Islamul nu a inventat-o, ci a reglementat-o si a restrictionat-o. A fost practicata în India, Arabia preislamica, Britania, Insulele Pacificului. În Vechiul Testament sunt mentionati profeti si regi poligami: Avraam (doua sotii), David (100), Solomon, Ghideon. - contextul revelarii versetului referitor la poligamie: fata orfana, dupa batalia de la Uhud. Versetul revelat pentru a preveni nedreptatile fata de orfani si adulterul.
- este o solutie practica, morala, integrala la anumite probleme. Ce alte alternative pentru a pastra o sociatate morala. Coranul s-a adresat întregii umanitati, în toate timpurile, pentru toate situatiile.
- conditie: sotul sa fie drept.
- optiuni: femeia stipuleaza în contract ca nu este de acord cu poligamia; divort prin khula. Nevoia nu legala, dar morala a barbatului de a obtine acordul femeii în caz de casatorie poligama.
Saturday, April 2, 2011
Parerile Savantilor Nemusulmani asupra Sfantului Coran
Parerile Savantilor Nemusulmani asupra Sfantului Coran
Goethe:
Coranul ocupa in mod evident o importanta pozitie intre cele mai mari carti religioase ale lumii. Desi cea mai tanara opera apartinand acestui gen de literatura, este mai minunata decat oricare alta in ceea ce priveste efectul pe care il are asupra unor mase mari de oameni. A dat nastere unei faze cu totul noi in gandirea umana si unui tip proaspat de caracter. Pentru inceput a transformat multe triburi desertice heterogene din Peninsula Arabica intr-o natiune de eroi si apoi a inceput sa creeze vastele organizatii politico-religioase ale lumii mahomedane, care se numara printre cele mai mari forte pe care Europa si Orientul trebuie sa le ia in socoteala in ziua de azi. (citat de T.P.Hughes, in “Dictionar al Islamului”)
G. Margoliouth :
O lucrare care starneste emotii atat de puternice si aparent diferite chiar si cititorului rezervat, o lucrare care nu numai ca invinge aversiunea cu care cititorul si-a inceput lectura, dar transforma acest sentiment ostil in uimire si admiratie, o asemenea lucrare nu are cum sa fie o opera a mintii omenesti si este intr-adevar o problema de mare interes pentru orice spectator care cugeta la destinele omenirii. (Introducere la J.M. Rodwell “Coran”, New York, 1977)
Dr. Steingass :
Constatarea de mai inainte vorbeste despre ipoteza acelora care considera ca Muhammed este autorul Coranului ca fiind de neconceput. Cum a putut un om, in afara de faptul ca era analfabet, sa devina cel mai important autor, in ceea ce priveste meritele literare, din cadrul intregii literature arabe ? Cum a putut sa exprime adevaruri de natura stiintifica pe care nicio alta fiinta umana nu le-a putut spune la acea vreme, si toate acestea fara sa faca nici cea mai mica greseala pe un anume subiect ? (citat de T.P. Hughes, in “Dictionar al Islamului”)
Maurice Bucaille :
Meritele de opera literara [ale Coranului] nu ar trebui poate sa fie masurate prin unele percepte preconcepute cu gust subiectiv si estetic, ci prin efectele pe care le-a avut asupra contemporanilor lui Muhammed si a concetatenilor lui. Daca a vorbit atat de puternic si de convingator catre inimile ascultatorilor incat sa sudeze pana in zilele noastre elemente centrifuge si antogoniste intr-un trup compact bine organizat, insufletit de idei cu mult mai marete decat cele care staruisera mai inainte in mintea arabilor, atunci elocventa lui a fost desavarsita, chiar si numai pentru ca a intemeiat o natiune civilizata din niste triburi salbatice si a adus un suflu nou in cadrul istoriei. (“Biblia, Coranul si Stiinta”, 1978, p. 125)
Dr. Steingass :
In prezenta incercare de a imbunatati performanta predecesorilor mei si de a da nastere unui lucru care ar putea fi acceptat ca exprimand, intr-un mod mult mai slab, ce-i drept, retorica sublima a Coranului, m-am straduit sa studiez ritmurile complexe si variate care – in afara mesajului transmis – constituie pretinderea de necontestat a Coranului de a se numara printre cele mai mari capodopere literare ale omenirii…Aceasta trasatura caracteristica, aceasta simfonie inimitabila – dupa cum a descris credinciosul Pickhall Cartea sa Sfanta, ale carei sunete misca omul pana la lacrimi si extaz – a fost aproape in totalitate ignorata de traducatorii precedenti; nu este surprinzator asadar ca tot ceea ce au tradus ei suna intradevar neinteresant si plictisitor, in comparatie cu originalul splendid impodobit. (citat de Hughes, in “Dictionar al Islamului”, p.528
Arthur J. Arberry :
Un studiu total obiectiv al lui [al Coranului], in lumina stiintei moderne, ne face sa recunoastem intelegerea dintre cele doua, asa cum s-a afirmat deja cu repetate ocazii. Ne face sa socotim ca este de neconceput ca un om de pe vremea lui Muhammed sa fie autorul unor asemenea afirmatii si asta din pricina stiintei care exista in acea vreme. Aceste considerente sunt numai o parte din ceea ce ii confera revelatiei coranice locul ei unic si il forteaza pe invatatul impartial sa admita incapacitatea lui de a oferi o explicatie care sa se bazeze numai pe argumente concrete. (“Interpretarea Coranului” Londra, Oxford University Press, 1964)
Goethe:
Coranul ocupa in mod evident o importanta pozitie intre cele mai mari carti religioase ale lumii. Desi cea mai tanara opera apartinand acestui gen de literatura, este mai minunata decat oricare alta in ceea ce priveste efectul pe care il are asupra unor mase mari de oameni. A dat nastere unei faze cu totul noi in gandirea umana si unui tip proaspat de caracter. Pentru inceput a transformat multe triburi desertice heterogene din Peninsula Arabica intr-o natiune de eroi si apoi a inceput sa creeze vastele organizatii politico-religioase ale lumii mahomedane, care se numara printre cele mai mari forte pe care Europa si Orientul trebuie sa le ia in socoteala in ziua de azi. (citat de T.P.Hughes, in “Dictionar al Islamului”)
G. Margoliouth :
O lucrare care starneste emotii atat de puternice si aparent diferite chiar si cititorului rezervat, o lucrare care nu numai ca invinge aversiunea cu care cititorul si-a inceput lectura, dar transforma acest sentiment ostil in uimire si admiratie, o asemenea lucrare nu are cum sa fie o opera a mintii omenesti si este intr-adevar o problema de mare interes pentru orice spectator care cugeta la destinele omenirii. (Introducere la J.M. Rodwell “Coran”, New York, 1977)
Dr. Steingass :
Constatarea de mai inainte vorbeste despre ipoteza acelora care considera ca Muhammed este autorul Coranului ca fiind de neconceput. Cum a putut un om, in afara de faptul ca era analfabet, sa devina cel mai important autor, in ceea ce priveste meritele literare, din cadrul intregii literature arabe ? Cum a putut sa exprime adevaruri de natura stiintifica pe care nicio alta fiinta umana nu le-a putut spune la acea vreme, si toate acestea fara sa faca nici cea mai mica greseala pe un anume subiect ? (citat de T.P. Hughes, in “Dictionar al Islamului”)
Maurice Bucaille :
Meritele de opera literara [ale Coranului] nu ar trebui poate sa fie masurate prin unele percepte preconcepute cu gust subiectiv si estetic, ci prin efectele pe care le-a avut asupra contemporanilor lui Muhammed si a concetatenilor lui. Daca a vorbit atat de puternic si de convingator catre inimile ascultatorilor incat sa sudeze pana in zilele noastre elemente centrifuge si antogoniste intr-un trup compact bine organizat, insufletit de idei cu mult mai marete decat cele care staruisera mai inainte in mintea arabilor, atunci elocventa lui a fost desavarsita, chiar si numai pentru ca a intemeiat o natiune civilizata din niste triburi salbatice si a adus un suflu nou in cadrul istoriei. (“Biblia, Coranul si Stiinta”, 1978, p. 125)
Dr. Steingass :
In prezenta incercare de a imbunatati performanta predecesorilor mei si de a da nastere unui lucru care ar putea fi acceptat ca exprimand, intr-un mod mult mai slab, ce-i drept, retorica sublima a Coranului, m-am straduit sa studiez ritmurile complexe si variate care – in afara mesajului transmis – constituie pretinderea de necontestat a Coranului de a se numara printre cele mai mari capodopere literare ale omenirii…Aceasta trasatura caracteristica, aceasta simfonie inimitabila – dupa cum a descris credinciosul Pickhall Cartea sa Sfanta, ale carei sunete misca omul pana la lacrimi si extaz – a fost aproape in totalitate ignorata de traducatorii precedenti; nu este surprinzator asadar ca tot ceea ce au tradus ei suna intradevar neinteresant si plictisitor, in comparatie cu originalul splendid impodobit. (citat de Hughes, in “Dictionar al Islamului”, p.528
Arthur J. Arberry :
Un studiu total obiectiv al lui [al Coranului], in lumina stiintei moderne, ne face sa recunoastem intelegerea dintre cele doua, asa cum s-a afirmat deja cu repetate ocazii. Ne face sa socotim ca este de neconceput ca un om de pe vremea lui Muhammed sa fie autorul unor asemenea afirmatii si asta din pricina stiintei care exista in acea vreme. Aceste considerente sunt numai o parte din ceea ce ii confera revelatiei coranice locul ei unic si il forteaza pe invatatul impartial sa admita incapacitatea lui de a oferi o explicatie care sa se bazeze numai pe argumente concrete. (“Interpretarea Coranului” Londra, Oxford University Press, 1964)
Crearea omului in Islam
Crearea omului in Islam
Omul este creat de Allah. Care a fost motivul crearii lumii este greu de spus, deoarece insasi traditia islamica nu manifesta o atitudine unanima in aceasta privinta. Dupa mutaziliti, lumea a fost creata de Allah ca semn al intelepciunii sale; misticii sustin ca opera-creatie este un act al dragostei divine sau al dorintei lui Allah de a se face cunoscut.
Coranul ii atribuie omului un loc cu totul aparte. Cuvantul om este intalnit in 45 de sure, iar la plural folosit de aproximativ 240 de ori. Surele 76 si 114 sunt dedicate in intregime omului. Crearea si originea omului sunt elemente la care se fac adeseori referiri. Toate acestea indica grija si locul important pe care il ocupa el in ordinea creatiei.
Sura 23 ne da o scurta descriere a conceptiei lui Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) despre felul in omul a fost creat: "Iar acum noi am creat pe om dintr-o bucata de lut, ...apoi am creat dintr-un cheag de sanange o bucata de carne si apoi am creat pe om ca pe oricare alta faptura".
Crearea omului este insotita de un alt gest din partea lui Allah, il ridica pe om la rangul de "vicerege" (khalifa) si cere totodata ingerilor sa recunoasca aceasta pozitie superioara in ierarhia fapturilor create. Ingerii refuza sa se inchine si sa recunoasca primului om vreo superioritate. Atunci Allah il pune pe Adam sa dea "toate numele"; ceea ce inseamna ca i-a dat putere peste toate.
Iblis il determina pe Adam sa paraseasca Gradina si pune vrajmasie intre oameni.
Unul din indemnurile cele mai insistente este acela de a nu perverti adevarul si mai ales de a se supune neconditionat lui Allah cel care l-a creat. Caci Allah cunoaste din vecie destinul fiecarui om. El este Cel care cauzeaza faptele fiecaruia si face pe unii sa creada iar pe altii sa nu creada. Allah cunoaste lungimea zilelor si imprejurarile in care fiecare om traieste. El indeamna pe oameni pe calea adevarului, fara ca cineva sa se poata opune.
O astfel de atitudine nu este decat pura predestinatie, desi in Coran nu intalnim deloc acest termen. Problema care se ridica in acest context este cum se impaca aceasta predestinatie absoluta cu puterea (qudrah) data omului de catre Allah cu ocazia crearii sale, putere care nu este nimic altceva decit libertatea vointei. Aceasta contradictie a fost rezolvata printr-un compromis ce trebuia sa solutioneze discordia dintre quadariti si mutaziliti, pe de o parte, si musulmani ortodocsi, pe de alta parte. Solutia a fost data de filozoful Al-Ash'ari (873-935), care invata ca Allah este singurul creator si, prin urmare, el este cel care da putere (qudrah) omului, dar si libertatea de a alege (khitiyar). Astfel, initiativa faptelor omului si savarsirea lor apartine lui Allah, insa acestea sunt facute in asa fel, incat sa corespunda puterii si liberei alegeri a omului. Aceasta putere data omului este cunoscuta sub numele de kasb, ceea ce inseamna putere de acumulare (de la verbul kasab a acumula, a castiga). Explicatia de fata pastreaza accentul traditional care se pune pe puterea lui Allah si in acelasi timp, il face pe om responsabil pentru faptele sale.
Omul este creat de Allah. Care a fost motivul crearii lumii este greu de spus, deoarece insasi traditia islamica nu manifesta o atitudine unanima in aceasta privinta. Dupa mutaziliti, lumea a fost creata de Allah ca semn al intelepciunii sale; misticii sustin ca opera-creatie este un act al dragostei divine sau al dorintei lui Allah de a se face cunoscut.
Coranul ii atribuie omului un loc cu totul aparte. Cuvantul om este intalnit in 45 de sure, iar la plural folosit de aproximativ 240 de ori. Surele 76 si 114 sunt dedicate in intregime omului. Crearea si originea omului sunt elemente la care se fac adeseori referiri. Toate acestea indica grija si locul important pe care il ocupa el in ordinea creatiei.
Sura 23 ne da o scurta descriere a conceptiei lui Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) despre felul in omul a fost creat: "Iar acum noi am creat pe om dintr-o bucata de lut, ...apoi am creat dintr-un cheag de sanange o bucata de carne si apoi am creat pe om ca pe oricare alta faptura".
Crearea omului este insotita de un alt gest din partea lui Allah, il ridica pe om la rangul de "vicerege" (khalifa) si cere totodata ingerilor sa recunoasca aceasta pozitie superioara in ierarhia fapturilor create. Ingerii refuza sa se inchine si sa recunoasca primului om vreo superioritate. Atunci Allah il pune pe Adam sa dea "toate numele"; ceea ce inseamna ca i-a dat putere peste toate.
Iblis il determina pe Adam sa paraseasca Gradina si pune vrajmasie intre oameni.
Unul din indemnurile cele mai insistente este acela de a nu perverti adevarul si mai ales de a se supune neconditionat lui Allah cel care l-a creat. Caci Allah cunoaste din vecie destinul fiecarui om. El este Cel care cauzeaza faptele fiecaruia si face pe unii sa creada iar pe altii sa nu creada. Allah cunoaste lungimea zilelor si imprejurarile in care fiecare om traieste. El indeamna pe oameni pe calea adevarului, fara ca cineva sa se poata opune.
O astfel de atitudine nu este decat pura predestinatie, desi in Coran nu intalnim deloc acest termen. Problema care se ridica in acest context este cum se impaca aceasta predestinatie absoluta cu puterea (qudrah) data omului de catre Allah cu ocazia crearii sale, putere care nu este nimic altceva decit libertatea vointei. Aceasta contradictie a fost rezolvata printr-un compromis ce trebuia sa solutioneze discordia dintre quadariti si mutaziliti, pe de o parte, si musulmani ortodocsi, pe de alta parte. Solutia a fost data de filozoful Al-Ash'ari (873-935), care invata ca Allah este singurul creator si, prin urmare, el este cel care da putere (qudrah) omului, dar si libertatea de a alege (khitiyar). Astfel, initiativa faptelor omului si savarsirea lor apartine lui Allah, insa acestea sunt facute in asa fel, incat sa corespunda puterii si liberei alegeri a omului. Aceasta putere data omului este cunoscuta sub numele de kasb, ceea ce inseamna putere de acumulare (de la verbul kasab a acumula, a castiga). Explicatia de fata pastreaza accentul traditional care se pune pe puterea lui Allah si in acelasi timp, il face pe om responsabil pentru faptele sale.
Comunitatea umana in Islam
Comunitatea umana in Islam
Desi in Islam Dumnezeu este conceput in termenii unei personalitati ideale, el nu accentueaza asupra necesitatii cresterii si dezvoltarii omului spre asemanarea cu El. Islamul scoate in evidenta distanta care separa pe Dumnezeu cel atotputernic de intreaga creatie.
Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) inlatura, nu fara greutati, sistemul tribal si izbuteste sa inlocuiasca vechile obiceiuri tribale si familiale unind pe arabi intr-o fratietate de credinta si practici care depasesc cu mult relatiile tribale. In lumina noii sale invataturi fiecare credincios, supus lui Allah, devine aproape si frate pentru toti ceilalti din comunitate. In mintea lui Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui), Islamul s-a nascut ca fratietate locala, ca apoi sa devina o fratietate universala, iar intre membrii ei bunatatea si dreptatea sa fie ceva mai mult decat un simplu obicei sau lege. Desi Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) nu a reusit sa realizeze pe deplin acest ideal, el a avut totusi succes in ceea ce priveste practicarea ospitalitatii si protectiei.
Razbunarea individuala este inlocuita prin pedepse legale. Totusi, trebuie sa mentionam ca in cazuri sporadice razbunarea este permisa, dar sub forme mai indulcite. Mohamed a stimulat o atitudine mai nobila fata de viata umana interzicand practica inumana de ucidere a fetelor la nastere.
Viata credinciosului musulman, atat cea individuala cat si cea sociala, are la baza cinci principii imuabile, sau stalpi ai credintei : shahada - Marturisirea credintei; salat - rugaciunea ; zakat - milostenia; saum - postul; si hajj - pelerinajul.
a. Shahada - marturisirea credintei este fundamentul si conditia principala a tuturor celorlalte obligatii. Obligatia de baza a fiecarui credincios este sa cunoasca absoluta suveranitate a lui Dumnezeu peste viata umana si supunerea neconditionata fata de vointa absoluta a lui Dumnezeu.
b. Salat - rugaciunea este un act obligatoriu in sensul ca prin ea credinciosul recunoaste suveranitatea lui Dumnezeu, dependenta sa de el si calitatea de profet singular a lui Mohamed. Exista anumite rugaciuni prescrise care trebuie spuse de cinci ori pe zi intervale stabilite prin traditie si pe un loc curat (de aici folosirea covoarelor pe rugaciune). Respectarea orelor de rugaciune este o datorie esentiala, iar nerespectarea lor duce la inlaturarea din comunitate.
c. Zakat - milostenia intruchipeaza in contextul unor obligatii religioase si sociale datoria explicita fata de aproapele ca manifestare exterioara a credintei si supunerii fata de Dumnezeu. Milostenia este una din virtutile cele mai frecvent scoase in relief de catre Coran.
In decursul timpului, zakat a desfasurat un rol important in dezvoltarea comunitatii islamice, caci primirea de milostenie din partea noilor credinciosi pecetluia adeziunea lor la noua credinta. Sura a doua, a Vacii, care trateaza pe larg problema milosteniei, spune ca aceasta nu trebuie facuta din vanitate sau cu mandrie. Ea trebuie facuta in ascuns si fara zgarcenie, caci Dumnezeu vede toate si va rasplati fiecaruia dupa cat a dat si dupa felul in care a dat. Orice milostenie trebuie facuta cu frica de Dumnezeu. Milostenia a fost limitata, insa, doar la membrii comunitatii islamice.
d. Saum - postul priveste mai mult viata personala a credinciosului musulman. Perioada cea mai indelungata prescrisa pentru post este Ramadan, luna a 9 a din calendarul solar musulman.
e. Hajj - pelerinajul fiecare credincios sau credincioasa musulmana trebuie sa faca cel putin o data in viata un pelerinaj la Mecca. Aceapta este o indatorire inscrisa in Coran si este respectata cu sfintenie de aproape toti credinciosii musulmani. Pentru a compensa sau a da curaj celor care doresc sa faca drumul la Mecca, se vehiculeaza ideea ca cel care moare in timpul Pelerinajului este considerat martir, shahid.
Ca structura, pelerinajul meccan pastreaza modelul ultimului drum facut de Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) la Mecca in anul 632, inainte de moartea sa.
Pentru societatea mahomedana, familia este unul din elementele cele mai importante. Actul casatoriei este un contract si nu o stare de unitate fiintiala, asa cum este conceputa in crestinism (Si vor fi amandoi un trup).
Desi in Islam Dumnezeu este conceput in termenii unei personalitati ideale, el nu accentueaza asupra necesitatii cresterii si dezvoltarii omului spre asemanarea cu El. Islamul scoate in evidenta distanta care separa pe Dumnezeu cel atotputernic de intreaga creatie.
Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) inlatura, nu fara greutati, sistemul tribal si izbuteste sa inlocuiasca vechile obiceiuri tribale si familiale unind pe arabi intr-o fratietate de credinta si practici care depasesc cu mult relatiile tribale. In lumina noii sale invataturi fiecare credincios, supus lui Allah, devine aproape si frate pentru toti ceilalti din comunitate. In mintea lui Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui), Islamul s-a nascut ca fratietate locala, ca apoi sa devina o fratietate universala, iar intre membrii ei bunatatea si dreptatea sa fie ceva mai mult decat un simplu obicei sau lege. Desi Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) nu a reusit sa realizeze pe deplin acest ideal, el a avut totusi succes in ceea ce priveste practicarea ospitalitatii si protectiei.
Razbunarea individuala este inlocuita prin pedepse legale. Totusi, trebuie sa mentionam ca in cazuri sporadice razbunarea este permisa, dar sub forme mai indulcite. Mohamed a stimulat o atitudine mai nobila fata de viata umana interzicand practica inumana de ucidere a fetelor la nastere.
Viata credinciosului musulman, atat cea individuala cat si cea sociala, are la baza cinci principii imuabile, sau stalpi ai credintei : shahada - Marturisirea credintei; salat - rugaciunea ; zakat - milostenia; saum - postul; si hajj - pelerinajul.
a. Shahada - marturisirea credintei este fundamentul si conditia principala a tuturor celorlalte obligatii. Obligatia de baza a fiecarui credincios este sa cunoasca absoluta suveranitate a lui Dumnezeu peste viata umana si supunerea neconditionata fata de vointa absoluta a lui Dumnezeu.
b. Salat - rugaciunea este un act obligatoriu in sensul ca prin ea credinciosul recunoaste suveranitatea lui Dumnezeu, dependenta sa de el si calitatea de profet singular a lui Mohamed. Exista anumite rugaciuni prescrise care trebuie spuse de cinci ori pe zi intervale stabilite prin traditie si pe un loc curat (de aici folosirea covoarelor pe rugaciune). Respectarea orelor de rugaciune este o datorie esentiala, iar nerespectarea lor duce la inlaturarea din comunitate.
c. Zakat - milostenia intruchipeaza in contextul unor obligatii religioase si sociale datoria explicita fata de aproapele ca manifestare exterioara a credintei si supunerii fata de Dumnezeu. Milostenia este una din virtutile cele mai frecvent scoase in relief de catre Coran.
In decursul timpului, zakat a desfasurat un rol important in dezvoltarea comunitatii islamice, caci primirea de milostenie din partea noilor credinciosi pecetluia adeziunea lor la noua credinta. Sura a doua, a Vacii, care trateaza pe larg problema milosteniei, spune ca aceasta nu trebuie facuta din vanitate sau cu mandrie. Ea trebuie facuta in ascuns si fara zgarcenie, caci Dumnezeu vede toate si va rasplati fiecaruia dupa cat a dat si dupa felul in care a dat. Orice milostenie trebuie facuta cu frica de Dumnezeu. Milostenia a fost limitata, insa, doar la membrii comunitatii islamice.
d. Saum - postul priveste mai mult viata personala a credinciosului musulman. Perioada cea mai indelungata prescrisa pentru post este Ramadan, luna a 9 a din calendarul solar musulman.
e. Hajj - pelerinajul fiecare credincios sau credincioasa musulmana trebuie sa faca cel putin o data in viata un pelerinaj la Mecca. Aceapta este o indatorire inscrisa in Coran si este respectata cu sfintenie de aproape toti credinciosii musulmani. Pentru a compensa sau a da curaj celor care doresc sa faca drumul la Mecca, se vehiculeaza ideea ca cel care moare in timpul Pelerinajului este considerat martir, shahid.
Ca structura, pelerinajul meccan pastreaza modelul ultimului drum facut de Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) la Mecca in anul 632, inainte de moartea sa.
Pentru societatea mahomedana, familia este unul din elementele cele mai importante. Actul casatoriei este un contract si nu o stare de unitate fiintiala, asa cum este conceputa in crestinism (Si vor fi amandoi un trup).
Scrierea Sacra in Coran
Scrierea sacra in Coran
Coranul este cuvantul lui Dumnezeu, cuvant vesnic. In cer exista Cartea pe care ingerul Gabriel a facut-o cunoscuta lui Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui).
Cartea sacra a islamului este cunoscuta sub denumirea de Coran. Aceasta reprezinta pentru musulmani Cuvantul lui Allah (kalam Allah), intrucat Allah a fost cel care a dat-o.
Intrucat vine de la Allah, Coranul este necreat, iar autoritatea lui este absoluta nu numai in probleme religioase ci si politice, etice si chiar stiintifice. Dupa conceptia islamica, fiind un instrument al revelatiei divine, Coranul ramane dupa moartea lui Mohamed legatura unificatoare a celor credinciosi si nu o simpla amintire a personalitatii profetului si nici a Bisericii.
Cuvantul lui Dumnezeu, asa cum il avem consemnat in Coran, a fost pur si simplu dictat. Acest lucru este revelat chiar in textul Coranului unde ni se spune ca a fost revelat verbal si nu numai in semnificatia lui generala sau in idei ci in amanunt.
Potrivit traditiei islamice, Coranul a fost revelat lui Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) intr-un rastimp care a inceput aproximativ la anul 609 si a durat pana la moartea acestuia (632). Aceasta perioada de descoperire a suferit o intrerupere de 6 luni pana la trei ani, cunoscuta sub numele de ialmh - pauza, intrerupere. Deoarece surele (capitolele) descoperite catre sfarsitul acestei perioade poarta amprenta vizibila a unor influente iudeo-crestine se presupune ca Mohamed a folosit acest interval pentru a studia mai bine Biblia. Acest lucru nu a fost insa pe deplin stabilit. Avem totusi certitudinea ca idei crestine circulau deja in lumea araba, in special printre triburile siriene, ba mai mult decat atat, ca au existat chiar cateva comunitati crestine in inima Arabiei. In astfel de imprejurari nu se poate nega ca Mohamed ar fi fost in intregime strain de ideile mesajului crestin si de continutul Sfintei Scripturi. Prezenta atator episoade si idei biblice in Coran clarifica de altfel aceasta situatie.
In timpul vietii lui Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) nu a existat o aranjare sistematica a Coranului. Acesta era scris fie pe frunze de palmier, bucati de piele sau chiar bucati de piatra. Situatia aceasta a dainuit pana dupa moartea Profetului, in urma bataliei de la Ye-mama, in timpul careia multi dintre recitatorii Coranului au fost ucisi, Omar temandu-se ca nu cumva toti recitatorii sa fie exterminati intr-o alta batalie si astfel revelatiile Profetului sa se piarda, sugereaza califului Abu Bekr punerea acestora in scris. Astfel, Zeid este insarcinat sa duca la indeplinire aceasta sarcina. Manuscrisul Coranului compilat de Zeid a fost dat in pastrare vaduvei lui Mohamed, Hafsa. Acest text a fost considerat normativ in timpul califatului lui Omar.
Inaintea editarii definitive a textului Coranului au mai existat inca patru versiuni rivale. Uthman numeste din nou o comisie care sa se ocupe de redactarea unei versiuni autorizate. Coranul de astazi este rezultatul muncii acestei comisii.
Coranul este cuvantul lui Dumnezeu, cuvant vesnic. In cer exista Cartea pe care ingerul Gabriel a facut-o cunoscuta lui Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui).
Cartea sacra a islamului este cunoscuta sub denumirea de Coran. Aceasta reprezinta pentru musulmani Cuvantul lui Allah (kalam Allah), intrucat Allah a fost cel care a dat-o.
Intrucat vine de la Allah, Coranul este necreat, iar autoritatea lui este absoluta nu numai in probleme religioase ci si politice, etice si chiar stiintifice. Dupa conceptia islamica, fiind un instrument al revelatiei divine, Coranul ramane dupa moartea lui Mohamed legatura unificatoare a celor credinciosi si nu o simpla amintire a personalitatii profetului si nici a Bisericii.
Cuvantul lui Dumnezeu, asa cum il avem consemnat in Coran, a fost pur si simplu dictat. Acest lucru este revelat chiar in textul Coranului unde ni se spune ca a fost revelat verbal si nu numai in semnificatia lui generala sau in idei ci in amanunt.
Potrivit traditiei islamice, Coranul a fost revelat lui Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) intr-un rastimp care a inceput aproximativ la anul 609 si a durat pana la moartea acestuia (632). Aceasta perioada de descoperire a suferit o intrerupere de 6 luni pana la trei ani, cunoscuta sub numele de ialmh - pauza, intrerupere. Deoarece surele (capitolele) descoperite catre sfarsitul acestei perioade poarta amprenta vizibila a unor influente iudeo-crestine se presupune ca Mohamed a folosit acest interval pentru a studia mai bine Biblia. Acest lucru nu a fost insa pe deplin stabilit. Avem totusi certitudinea ca idei crestine circulau deja in lumea araba, in special printre triburile siriene, ba mai mult decat atat, ca au existat chiar cateva comunitati crestine in inima Arabiei. In astfel de imprejurari nu se poate nega ca Mohamed ar fi fost in intregime strain de ideile mesajului crestin si de continutul Sfintei Scripturi. Prezenta atator episoade si idei biblice in Coran clarifica de altfel aceasta situatie.
In timpul vietii lui Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) nu a existat o aranjare sistematica a Coranului. Acesta era scris fie pe frunze de palmier, bucati de piele sau chiar bucati de piatra. Situatia aceasta a dainuit pana dupa moartea Profetului, in urma bataliei de la Ye-mama, in timpul careia multi dintre recitatorii Coranului au fost ucisi, Omar temandu-se ca nu cumva toti recitatorii sa fie exterminati intr-o alta batalie si astfel revelatiile Profetului sa se piarda, sugereaza califului Abu Bekr punerea acestora in scris. Astfel, Zeid este insarcinat sa duca la indeplinire aceasta sarcina. Manuscrisul Coranului compilat de Zeid a fost dat in pastrare vaduvei lui Mohamed, Hafsa. Acest text a fost considerat normativ in timpul califatului lui Omar.
Inaintea editarii definitive a textului Coranului au mai existat inca patru versiuni rivale. Uthman numeste din nou o comisie care sa se ocupe de redactarea unei versiuni autorizate. Coranul de astazi este rezultatul muncii acestei comisii.
Sacrificiile in Islam
Islamul nu favorizeaza ideea de sacrificiu, din motivele mentionate, intalnim in Coran doua situatii cand se face referire directa la sacrificiu. Prima este pusa in legatura cu incalcarea juramantului depus fata de Allah. Cel care si-a incalcat juramantul trebuie sa faca unul din urmatoarele lucruri: sa hraneasca 10 saraci cu aceeasi mancare cu care isi hraneste propria familie, sa le dea imbracaminte sau sa elibereze un prizonier. Daca nu poate duce la indeplinire nici unul din aceste acte, atunci credinciosul trebuie sa posteasca o perioada de trei zile. Cea de a doua referire este pusa in legatura cu uciderea de vanat in timpul pelerinajului. Credinciosul musulman care, aflat in pelerinaj a vanat un animal sau o pasare, trebuie sa jertfeasca un animal sau o pasare domestica de egala valoare, pentru a compensa castigul facut prin vanatoare. Ca si in primul caz, cel care a incalcat porunca Coranului trebuie, sa hraneasca zece persoane, sa sacrifice un animal sau sa posteasca.
In afara de aceste sacrificii de compensatie, care reprezinta si un act al religiei, mai intalnim mentionat in Coran un sacrificiu comemorativ, care nu are un aspect religios ci unul pur istoric. Acest sacrificiu este oficiat in timpul pelerinajului anual de la Mecca in ziua a 10-a a lunii a douasprezecea.
Potrivit traditiei coranice, Dumnezeu ar fi poruncit lui Abraam sa-l sacrifice pe Ismael si nu pe Isaac, iar locul unde acesta urma sa fie sacrificat a fost valea Mina, nu departe de Mecca. Berbecul care a fost trimis de Dumnezeu pentru jertfa ar fi coborat de pe muntele Thabir. Pentru a comemora acest eveniment din istoria religioasa a arabilor, se savarseste in fata unei multimi numeroase de credinciosi un sacrificiu care se rezuma de cele mai multe ori la o risipa de alimente vitale. Acest sacrificiu este doar un obicei national. Ceea ce mantuieste pe credinciosii musulmani nu este aceasta jertfa in sine, ci pelerinajul la Mecca.
In afara de aceste sacrificii de compensatie, care reprezinta si un act al religiei, mai intalnim mentionat in Coran un sacrificiu comemorativ, care nu are un aspect religios ci unul pur istoric. Acest sacrificiu este oficiat in timpul pelerinajului anual de la Mecca in ziua a 10-a a lunii a douasprezecea.
Potrivit traditiei coranice, Dumnezeu ar fi poruncit lui Abraam sa-l sacrifice pe Ismael si nu pe Isaac, iar locul unde acesta urma sa fie sacrificat a fost valea Mina, nu departe de Mecca. Berbecul care a fost trimis de Dumnezeu pentru jertfa ar fi coborat de pe muntele Thabir. Pentru a comemora acest eveniment din istoria religioasa a arabilor, se savarseste in fata unei multimi numeroase de credinciosi un sacrificiu care se rezuma de cele mai multe ori la o risipa de alimente vitale. Acest sacrificiu este doar un obicei national. Ceea ce mantuieste pe credinciosii musulmani nu este aceasta jertfa in sine, ci pelerinajul la Mecca.
Obiceiuri in Islam asupra nasterii casatoriei si mortii
Obiceiuri in Islam asupra nasterii casatoriei si mortii
Cand se naste un copil, musulmanii obisnuiesc sa-i sopteasca la urechi formula de marturisire a credintei musulmane: "Nu este alt Dumnezeu decat Allah...". In ziua a saptea dupa nastere se sacrifica doi berbeci sau doua capre, din a caror carne se da o parte la saraci, si se taie in chip solemn parul copilului. Sacrificiul despre care vorbim se practica la arabi si inainte de Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) si a fost preluat de traditia mahomedana. Tot in ziua a saptea sau in alta zi se da numele copilului, care este de obicei numele lui Mahomed, al unui membru al familiei acestuia ori al personelor importante ale traditiei musulmane. Copilul este apoi circumcis, fie in ziua a saptea, fie in a patruzecea, fie in anul al saptelea, adica la inceputul celei de a dou perioade a vietii.
Inainte de casatorie, conform unei vechi traditii, mirele trebuie sa stea un timp intr-un loc retras, fiind pazit de cavalerii sai de onoare. In ziua in care mireasa este adusa la domiciliul mirelui si in noaptea nuntii sunt implinite diferite practici cu caracter magic, menite sa fereasca pe miri de interventiile duhurilor rele si sa le aduca noroc. Dupa aceea, timp de o saptamana, sotia sta inchisa in casa, iar barbatul sta retras de societate. Dupa sapte zile, sotii implinesc un rit de purificare si numai dupa aceea incep viata obisnuita.
Cand se apropie moartea, musulmanii indeamna pe muribund sa pronunte formula marturisirii de credinta, pentru ca sa nu o uite si sa o poata spune exact cand va fi anchetat de cei doi ingeri, Nakir si Munkar. Spalarea mortului o fac doua persoane de acelasi sex cu defunctul si care cunosc bine ritul acestei operatii. Mai inainte nu se platea acestora nimic pentru munca lor, deoarece la ziua judecatii se va tine seama de fapta lor pioasa. Mortul este imbracat apoi intr-un giulgiu fara cusaturi, pentru ca la ziua invierii sa se poata aseza cu usurinta in genunchi in fata lui Allah si sa-si primeasca sentinta. Pelerinii obisnuiesc sa-si ia cu ei la Mecca viitorul giulgiu, pentru ca sa-l inmoaie in apa sfanta a izvorului Zemzem. Daca decesul s-a produs dimineata, inmormantarea se face in cursul zilei, daca nu, a doua zi de dimineata. Pe drumul spre cimitir, imamul recita versete din Coran si din cand in cand se opreste, iar credinciosii repeta in cor ultimul verset. In sfarsit, imamul se adreseaza spiritului mortului si ii cere sa-si faca marturisirea de credinta, asa cum o va face in fata lui Allah. O persoana dintre rude raspunde pentru mort: "A crezut intr-un singur Dumnezeu si in Mahomed profetul sau".
Mormintele mahomedane sunt construite in forma de firida, in asa fel incat trupul mortului sa poata sta pe partea dreapta si cu ochii in directia spre Mecca. Deasupra mormantului se ridica un musuroi de pamant sau, la cei cu bunastare, se construiesc un fel de capele boltite (qubba). In India exista morminte musulmane monumentale, construite cu mare lux de arhitectura, dar cum legea musulmana interzice mormintele somptuoase si mauzoleele, cadavrele mortilor ilustri nu se afla in monumentele insesi, ci in boltile subterane; dedesubtul sau alaturea monumentelor, satisfacandu-se astfel cerinta legii ca mormintele sa fie modeste.
Ceremoniile care urmeaza inmormantarii variaza dupa regiuni si nu se deosebesc mult de cele practicate in alte religii. Doliul nu se obisnuieste. Totusi pe alocuri se vopsesc in albastru unele vesminte sau parti ale corpului si nu se schimba vesmintele intr-un anumit interval de timp.
Cand se naste un copil, musulmanii obisnuiesc sa-i sopteasca la urechi formula de marturisire a credintei musulmane: "Nu este alt Dumnezeu decat Allah...". In ziua a saptea dupa nastere se sacrifica doi berbeci sau doua capre, din a caror carne se da o parte la saraci, si se taie in chip solemn parul copilului. Sacrificiul despre care vorbim se practica la arabi si inainte de Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) si a fost preluat de traditia mahomedana. Tot in ziua a saptea sau in alta zi se da numele copilului, care este de obicei numele lui Mahomed, al unui membru al familiei acestuia ori al personelor importante ale traditiei musulmane. Copilul este apoi circumcis, fie in ziua a saptea, fie in a patruzecea, fie in anul al saptelea, adica la inceputul celei de a dou perioade a vietii.
Inainte de casatorie, conform unei vechi traditii, mirele trebuie sa stea un timp intr-un loc retras, fiind pazit de cavalerii sai de onoare. In ziua in care mireasa este adusa la domiciliul mirelui si in noaptea nuntii sunt implinite diferite practici cu caracter magic, menite sa fereasca pe miri de interventiile duhurilor rele si sa le aduca noroc. Dupa aceea, timp de o saptamana, sotia sta inchisa in casa, iar barbatul sta retras de societate. Dupa sapte zile, sotii implinesc un rit de purificare si numai dupa aceea incep viata obisnuita.
Cand se apropie moartea, musulmanii indeamna pe muribund sa pronunte formula marturisirii de credinta, pentru ca sa nu o uite si sa o poata spune exact cand va fi anchetat de cei doi ingeri, Nakir si Munkar. Spalarea mortului o fac doua persoane de acelasi sex cu defunctul si care cunosc bine ritul acestei operatii. Mai inainte nu se platea acestora nimic pentru munca lor, deoarece la ziua judecatii se va tine seama de fapta lor pioasa. Mortul este imbracat apoi intr-un giulgiu fara cusaturi, pentru ca la ziua invierii sa se poata aseza cu usurinta in genunchi in fata lui Allah si sa-si primeasca sentinta. Pelerinii obisnuiesc sa-si ia cu ei la Mecca viitorul giulgiu, pentru ca sa-l inmoaie in apa sfanta a izvorului Zemzem. Daca decesul s-a produs dimineata, inmormantarea se face in cursul zilei, daca nu, a doua zi de dimineata. Pe drumul spre cimitir, imamul recita versete din Coran si din cand in cand se opreste, iar credinciosii repeta in cor ultimul verset. In sfarsit, imamul se adreseaza spiritului mortului si ii cere sa-si faca marturisirea de credinta, asa cum o va face in fata lui Allah. O persoana dintre rude raspunde pentru mort: "A crezut intr-un singur Dumnezeu si in Mahomed profetul sau".
Mormintele mahomedane sunt construite in forma de firida, in asa fel incat trupul mortului sa poata sta pe partea dreapta si cu ochii in directia spre Mecca. Deasupra mormantului se ridica un musuroi de pamant sau, la cei cu bunastare, se construiesc un fel de capele boltite (qubba). In India exista morminte musulmane monumentale, construite cu mare lux de arhitectura, dar cum legea musulmana interzice mormintele somptuoase si mauzoleele, cadavrele mortilor ilustri nu se afla in monumentele insesi, ci in boltile subterane; dedesubtul sau alaturea monumentelor, satisfacandu-se astfel cerinta legii ca mormintele sa fie modeste.
Ceremoniile care urmeaza inmormantarii variaza dupa regiuni si nu se deosebesc mult de cele practicate in alte religii. Doliul nu se obisnuieste. Totusi pe alocuri se vopsesc in albastru unele vesminte sau parti ale corpului si nu se schimba vesmintele intr-un anumit interval de timp.
Subscribe to:
Posts (Atom)