Cum pronunţăm
literele în limba arabă?
ا Litera elif este o consoană oclusivă, glotală,
sonoră care se pronunţă din cel mai
îndepărtat punct al gatului, este un sunet care se aseamănă cu literele"A" şi "E", dar este mult mai apropiat de litera "E", iar în cazul literelor groase se pronunţă "A"
ب Litera
be este o consoană oclusivă, labială, sonoră
care se pronunţă prin lipirea buzelor, se pronunţă precum litera B.
ت Litera Te este o consoană oclusivă, alveolară, surdă
care se pronunţă prin atingerea gingiilor dinţilor de sus cu partea
posterioară a limbi, se pronunţă
ca litera T
ث Litera Se este o consoană fricativă, interdentală,
surdă care se pronunţă prin atingerea vârfului dinţilor de
sus(incisivi) cu partea posterioară a limbi, se pronunţă S peltic.
ج Litera Gim este o consoană africată, prepalatală,
sonoră care se pronunţă prin ridicarea părţi posterioare a limbi
către cerul guri, se pronunţă precum literele GI din limba romană.
ح
Litera Ha este o consoană spirantă, faringală, surdă care se pronunţă
din mijlocul gatului prin strângerea lui, se pronunţă apropiat de litera H din
limba romana însoţit de un sunet gros
خ Litera Hî este o consoană spirantă, velară, surdă
care se pronunţă din partea cea mai
apropiata a gâtului de cerul guri, prin strângerea lui, se pronunţă H gros
însoţit de un sunet asemănător celui care vrea să elimine ceva care îl
deranjează în gat.
د Litera Dal este o consoană oclusivă, alveolară, sonoră
care se pronunţă prin atingerea gingiilor dinţilor de sus cu partea posterioară
a limbi, se pronunţă ca litera D.
ذ Litera Zel este o consoană fricativă, interdentală,
sonoră care se pronunţă prin atingerea vârfului dinţilor de
sus(incisivi) cu partea posterioară a limbi, se pronunţă Z normal peltic.
ر Litera Ra este o care consoană vibrantă, apicală, alveolară, sonoră
se pronunţă prin atingerea bazei dinţilor de sus cu vârful limbi, se pronunţă
un Rî Gros.
ز Litera Zel este o consoană siflantă, dentală, sonoră
care se pronunţă prin atingerea gingiilor dinţilor de jos cu vârful limbi, se
pronunţă ca litera Z subţire şi
ascuţit.
س Litera Sin este o consoană siflantă, dentală, surdă
care se pronunţă prin atingerea vârfului dinţilor de jos cu vârful limbi, se
pronunţă ca litera S subţire şi
ascuţit.
ش Litera Şin este o consoană şuierătoare, prepalatală,
surdă care se pronunţă prin ridicarea părţi posterioare a limbi
către cerul guri, se pronunţă precum literele Ş din limba romană.
ص Litera Sad este o consoană siflantă, dentală, surdă,
velarizată care se pronunţă prin atingerea vârfului dinţilor de jos cu vârful
limbi, se pronunţă ca litera S groasă.
ض Litera Dad este o consoană
oclusivă, alveolară, laterală, sonoră, velarizată care se pronunţă prin atingerea părţilor interioare ale măselelor
cu partea laterală a limbi, se pronunţă un D gros
ط Litera Ta este o consoană
oclusivă, alveolară, surdă, velarizată care se pronunţă prin atingerea
gingiilor dinţilor de sus cu partea posterioară a limbi, se pronunţă ca litera T groasă.
ظ Litera Zî este o consoană
fricativă, interdentală, sonoră, velarizată care se pronunţă prin atingerea
varfului dinţilor de sus(incisivi) cu partea posterioară a limbi, se pronunţă Z
gros şi peltic.
ع Litera Ayin este o consoană
fricativă, faringală, sonoră care se pronunţă din mijlocul gatului prin
strângerea lui, se pronunţă apropiat de litera A din limba romana însoţit de un
sunet gros
غ Litera Ghayn este o consoană
spirantă, velară, surdă care se pronunţă din partea cea mai apropiata a gatului
de cerul gurii, prin strângerea lui, se pronunţă Gh gros.
ف Litera F este o consoană fricativă, labială, surdă
care se pronunţă prin atingerea părţi interioare a buzei de joc cu vârful
dinţilor de sus, se pronunţă asemeni literei F.
ق Litera Kaf este o consoană
oclusivă, postpalatală, sonoră care se pronunţă prin ridicarea rădăcini limbi (
partea îndepărtată a limbi aproape de gat) către cerul gurii, se pronunţă gros
asemeni literei K.
ك Litera Kef este o consoană
oclusivă, postpalatală, surdă care se pronunţă prin ridicarea rădăcini limbi (
partea îndepărtată a limbi aproape de gat) către cerul gurii, se pronunţă normal
asemeni literei C.
ل Litera Lam este o consoană fricativă, laterală, sonoră
care se pronunţă prin atingerea gingiei dinţilor din faţă cu părţile laterale
apropiate de vârf ale limbi, se pronunţă precum litera L
م Litera Mim este o consoană oclusivă, labială, sonoră, nazală
care se pronunţă prin lipirea buzelor,
se pronunţă precum litera M
ن Litera Nun este o consoană oclusivă, alveolară, sonoră, nazală
care se pronunţă prin atingerea gingiei dinţilor din faţă cu vârful limbi, se
pronunţă precum litera N.
و Litera waw este o consoană constrictivă bilabio-velară, sonoră
care se pronunţă prin lipirea buzelor şi deschiderea lor către exterior atât
cat să încapă între ele vârful degetului mic, se pronunţă precum litera W sau
UE.
ه Litera He este o consoană spirantă, laringală, surdă
care se pronunţă din cel mai îndepărtat punct al gatului, este un sunet care se
aseamănă cu litera"H"
لا Este compusă din două litere;
Lam şi Elif, de aceea nu este considerată o literă aparte.
ي Litera Ye este o consoană constrictivă, medio-palatală, sonoră
care se pronunţă prin ridicarea părţi posterioare a limbi către cerul guri, se
pronunţă precum literele Y.
Atentie!
1. ’Alif nu se leaga de litera urmatoare. Mai exista înca 5 litere care
nu se leaga de literele care urmeaza dupa ele: ra’, za’, dal, dal si waw.
2. ra’ si za’ se scriu sub linie
3. În limba araba literara exista numai trei timbre vocalice: a, i si u.
Aceste trei vocale exista în doua variante:
scurte: َfatha, ُdamma, ِkasra;
lungi: a, u, i.
4. Pe linia de scriere se noteaza numai consoanele si vocalele lungi,
nu si vocalele scurte:
- consoane:
Ex.: ملك, علم,قلب, درج, خرج
Atentie!
Observam ca cele doua semiconsoane (w si y) urmeaza regimul consoanelor si vocalelor lungi, ele fiind redate graphic pe linie.
- notarea vocalelor scurte:
Vocalele scurte sunt considerate semne complementare, deoarece, notarea acestora nu este obligatorie. Ele apar, totusi, în abecedare sau în diverse manuale elementare pentru copii sau pentru strainii interesati sa învete limba araba. Totusi, ele apar întodeauna Coran si, de multe ori, în unele culegeri de poezie si texte vechi.
Regula!
Vocalele scurte a si u se noteaza deasupra consoanelor, iar vocala i scurt se noteaza sub consoane: َ a (deasupra), ُ u(deasupra), ِ i (sub).
Ex.: كَ ka, كُ ku, كِ ki, سَ sa, سُ su, سِ si, دَ da, دٌ du, دِ di
Ex.: tubita: تٌبِتَ
Articolul hotarat Al
Se leaga de cuvantul pe care il determina. In transcriere se separa de cuvant printr-o cratima.
Exemplu: al- walad= copilul
2. Articolul nehotarat
Lb. araba nu are acest tip de articol. Daca spunem walad vom traduce un copil , madrasa o scoala.
Articolul insoteste in mod frecvent numele si prenumele.
Asimilarea articolului- in cazul literelor solare L din articol dispare in pronuntie si va fi asimilat de litera de dupa el.
3. Adjectivul in fraza araba
Adjectivul calificativ se plaseaza intotdeauna dupa substantiv . adjectivul cu rol de atribut se acorda in gen si numar cu substantivul. Daca substantivul este articulat si adjectivul va primi articol.
Exemplu: al baiyt an nazif, almadrasa alkabiyra.
4.Declinarea
Toate substantivele sunt declinabile in limba araba. Prepozitiile si adverbele NU sunt declinabile. Declinarea se aplica la ultima vocala scurta din cuvant. Declinarea este obligatorie in limba araba literara si in cea clasica. In araba colocviala declinarea se utilizeaza doar daca pronuntia impune acest lucru. Dialectele arabe nu utilizeaza declinarea, in acest nivel de limba cuvintele se leaga cu ajutorul vocalelor finale.
5. Adverbul foarte jiddaN se plaseaza intotdeauna dupa adjective.
Exemplu: barid jiddaN, Jamiyl jiddaN
Rădăcina
La fel ca în multe alte limbi semitice, structura verbală arabă se bazează, de obicei, pe o rădăcină triconsonantică, care nu este prin natura sa un cuvânt, dar conţine sensul semantic. Consoanele š-r-b, de exemplu, arată rădacina care înglobează sensul larg de „a bea”, s-r-q, „a fura”, ‘-k-l, „a mânca” etc.
Cuvintele se formează prin ataşarea la radăcina triconsonantică (sau, rareori, cvadriconsonantică) a unei structuri vocalice şi a unor afixe (prefixe, sufixe, infixe). În mod tradiţional, gramaticienii arabi au folosit rădacina f-‘-l, „a face”, ca prototip pentru formarea cuvintelor. De la oricare rădacină triconsonantică, se pot forma până la zece forme (în araba clasică cincisprezece), fiecare cu prototipul său particular. Aceste forme, alături de participii şi nume verbale, sunt principalele mijloace de formare a vocabularului în limba arab
Verbul
în limba arabă verbele au marcă pentru persoană (prima, a doua, a treia), gen şi număr. Se conjugă după două mari paradigme (denumite îndeplinit şi neîndeplinit); două diateze (activă şi pasivă) şi cinci moduri la neîndeplinit: indicativ, imperativ, conjunctiv, jusiv sau apocopat şi energic. Are de asemenea doua tipuri de participiu (activ şi pasiv) şi un nume de acţiune (a nu se confunda cu infinitivul).
Îndeplinitul şi neîndeplinitul se referă, în general, la aspectul verbal, dar unii autori consideră că sunt timpuri verbale sau o combinaţie între timpuri şi aspecte verbale. Pentru evitarea polemicilor, din ce în ce mai mulţi autori le denumesc "forma cu prefixe" (Fp) şi "forma cu sufixe" (Fs).
Îndeplinitul sau forma cu sufixe se construieşte folosind sufixe care combină persoana, numărul şi genul într-un singur morfem, în vreme ce neîndeplinitul sau forma cu prefixe se construieşte folosind o combinaţie de prefixe (pentru persoană) şi sufixe (pentru gen şi număr).
Celelalte moduri, fără imperativ, sunt marcate prin sufixe: /u/ pentru indicativ, /a/ pentru conjunctiv, vocala zero pentru apocopat şi /an/ pentru modul energic. Imperativul preia terminaţiile apocopatului, dar fără prefixe. Pasivul este marcat prin schimbarea vocalelor în interiorul verbului: šariba (a bea) - šuriba (a fost băut).
Formele verbale triconsonantice derivate Forma Diateza Îndeplinit Neîndeplinit Imperativ Participiu Nume verbal
I activă fa‘ala yaf‘ulu if‘al fā‘il fa‘l
pasivă fu‘ila yuf‘alu - - - maf‘ūl - - -
II activă a‘‘ala yufa‘‘ilu fa‘‘il mufa‘‘il taf‘īl
pasivă fu‘‘ila yufa‘‘alu - - - mufa‘‘al - - -
III activă fā‘ala yufā‘ilu fā‘il mufā‘il mufā‘ala
pasivă fā‘ila yufā‘alu - - - mufā‘al - - -
IV activă ’af‘ala yuf‘ilu ’af‘il muf‘il ’if ‘āl
pasivă ’ufi‘la yuf‘alu - - - muf‘al - - -
V activă tafa‘‘ala yatafa‘‘alu tafa‘‘al mutafa‘‘il tafa‘‘ul
pasivă tufu‘‘ila yutafa‘‘alu - - - mutafa‘‘al - - -
VI activă tafā‘ala yatafā‘alu tafā‘al mutafā‘il tafā‘ul
pasivă tufā‘ila yutafā‘alu - - - mutafā‘al - - -
VII activă infa‘ala yanfa‘ilu infa‘il munfa‘il infi‘āl
VIII activă ifta‘ala yafta‘ilu ifta‘il mufta‘il ifti‘āl
pasivă uftu‘ila yufta‘alu - - - mufta‘al - - -
IX activă if‘alla yaf‘allu if‘alil muf‘all if‘ilāl
X activă istaf‘ala yastaf‘ilu istaf‘il mustaf‘il istif‘āl
pasivă ustuf‘ila yustaf‘alu - - - mustaf‘al - - -
Desinentele pronominale folosite la conjugarea verbului la aspectul indeplinit
verb+ tu
verb+ ta
verb+ tu
verb+ a scurt
verb+a+t+sukun
verb+ na
verb+ tum
verb+tanna
verb+ uua
verb+na
desinentele folosite la conjugarea verbului la aspectul neindeplinit( prezent)
a( sau u)+verb
ta+verb
ta+verb+ in( ptr pers a 2a feminin)
ya+verb
ta+verb
na+verb
ta+verb+un( ptr pers a 2a pl, m)
ta+verb+na(ptr pers a 2a pl, f)
ya+ verb+un
ya+ verb+un
Substantivul
Substantivele din araba literară au
trei cazuri care corespund
nominativului (terminaţia u): al-waladu (copilul)
acuzativului (terminaţia a): al-walada (pe copilul)
genitivului (care corespunde atât genitivului, cât şi acuzativului prepoziţional, terminaţia i): al-waladi (copilului)
trei numere:
singular: rağulun (bărbat)
dual: rağulāni (doi bărbaţi)
plural; acesta este indicat:
fie prin terminaţii (puralul extern): muhandis-muhandisūna (inginer-ingineri); mudarrisa - mudarrisāt (profesoară-profesoare)",
fie prin modificării interne în structura cuvântului (pluralul intern): rağul-riğāl (bărbat-bărbaţi), walad-'awlãd (copil-copii), ğidār-ğudrān (perete-pereţi), bayt-buyūt (casă-case) etc. Gramaticile clasice menţionează în jur de 50 de scheme de formare a pluralui intern sau „spart".
două genuri. Masculinul nu are o desinenţă specială, în timp ce femininul singular se marchează cu /–at/, care se reduce la /–ah/ sau /–a/ când se pronunţă pauzal:
masculin: kalb (câine)
feminin: kalba (căţea)
două tipuri de determinare:
cu articolul hotărât al-,
cu construcţia genitivală de anexiune sau status constructus.
Construcţia genitivală se foloseşte pentru a determina un substantiv printr-o relaţie genitivală: baytu-l-ğār „casa vecinului" (bayt „casă";ğār „vecin").
Substantivele articulate primesc articolul proclitic /al-/, din care atât /a/ cât şi /l/ pot fi asimilate de sunetele din apropiere.
Substantivele nedeterminate sunt marcate în general prin sufixul /–n/, care se numeşte tanwīn: nominativ: waladun (un copil); acuzativ: waladan (pe un copil); genitiv: waladin (unui copil
PRONUMELE
în araba literară au marca pentru persoană, număr şi gen. Există două tipuri, şi anume, pronumele independente şi cele enclitice sau afixe.
Pronumele enclitice sunt ataşate la sfârşitul verbului, substantivului sau prepoziţiilor şi exprimă complementele verbale şi prepozitionale sau posesia, în cazul substantivelor.
Pronumele afix pentru persoana întâi singular are forme enclitice diferite pentru verb: (/-ni), iar pentru prepoziţii şi substantive(/-y/ după consoane, /-ya/ după vocale).
Pronumele personale Pronume independente Pronume afixe
Singular Dual Plural Singular Dual Plural
Persoana I ’anā - - - naHnu -nī, -ī, -ya - - - -nā
Persoana II masculin ’anta ’antumā ’antum -ka -kumā -kum
feminin ’anti ’antunna -ki -kunna
Persoana III masculin huwa humā hum -hu -humā -hum
feminin hiya hunna -ha –hunn
Pronumele personal
Pronumele personal este singurul pronume veritabil din limba araba. El poate avea 2 forme: izolat (damir munfasil) sau afixat (damir muttasil)
Pronumele personal izolat tine locul unui nume in cazul nominative.
Forme:
Ana- eu
Anta (m), Anti(f)- tu
Hua- el
Hiya- ea
Nahnu(ihna in lb araba colocviala)
Antum- voi (m)
Antunna- voi(f)
Hum- ei
Hunn-ele
PRONUMELE AFIX
Pronumele afix indeplineste functia cazurilor genitive si acuzativ al pronumelui personal.
Formele pronumelui afix:
Mie, al meu- iy, niy
Al tau – ka(m), ki (f)
Al lui- hu
Al ei- ha
Al nostru- na
Al vostru- kum(m)
Al vostru- kun(f)
Al lor(f)- hunna
Al lor(m)- hum
Tuesday, March 29, 2011
Thursday, March 17, 2011
Formule in Limba Araba
Urari si Formule de salut in Limba Araba
Bine ai venit!
Ahlan wa sahlan!
أهْلا وَ سَهْلا!
Bine ai venit! (răspuns)
Ahlan bika.Ahlan biki
أهْلا بِكَ! أهْلا بِكِ!
Pacea fie cu tine!
Assalamu alaykum
السّلامُ عَلَيْكُم!
Pacea fie cu tine! (răspuns)
Wa alaykom assalam
و عَليكُم السلام!
Bună dimineața!
Sabah al khair
صَباحُ الخيرِ!
Bună dimineața!(răspuns)
Sabah al nour
صَباح النور!
Bună seara!
Masaae al khair
مَساءَ الخيرِ!
Bună seara!(răspuns)
Massa al khair
مَساء النور!
Salutări!
Maa tahiati
مَعَ تَحياتي!
Salut!
marhaban
مَرْحباً!
Bună!
ahlan
أهْلا!
La mulți ani!
Aid milad said
عَيد ميلاد سعيد!
La mulți ani! (pentru situații speciale)
Kol am wa antom bekhair.kollo sana wa antom tayiboun
كلّ عام و أنتُم بِخَيرٍ! كُل سنة و أنتُم طيبون!
Ayd fericit!
Aid said
عَيد سعيد!
Ramadan fericit!
Ramadhan karim
رَمَضان كَريم!
Crăciun fericit!
Aid al milad said
عيد الميلاد سعيد!
Paște fericit!
Aid al fasseh said
عيد الفَصح سعيد!
Cu cele mai bune urări!
Maa atiabi attahiat
مَعَ أطيب التحيات
Dumnezeu să te binecuvânteze!
Allah yobariko fika.fiki
ألله يُبارِك فيكَ/ فيكِ!
Noapte bună!
Tosbeh(tossebihi)ala khair
تِصبَح (تِصبحي) عَلى خَيرِ
Noapte bună!(răspuns)
Wa anta(anti)min ahlih
وَ أنتَ(أنتِ) مِن أهلُه
La revedere!
Maa assalam
مَعَ السلامَ!
Pe curând!
Ila allikae
إلى اللِقاء!
Bine ai venit!
Ahlan wa sahlan!
أهْلا وَ سَهْلا!
Bine ai venit! (răspuns)
Ahlan bika.Ahlan biki
أهْلا بِكَ! أهْلا بِكِ!
Pacea fie cu tine!
Assalamu alaykum
السّلامُ عَلَيْكُم!
Pacea fie cu tine! (răspuns)
Wa alaykom assalam
و عَليكُم السلام!
Bună dimineața!
Sabah al khair
صَباحُ الخيرِ!
Bună dimineața!(răspuns)
Sabah al nour
صَباح النور!
Bună seara!
Masaae al khair
مَساءَ الخيرِ!
Bună seara!(răspuns)
Massa al khair
مَساء النور!
Salutări!
Maa tahiati
مَعَ تَحياتي!
Salut!
marhaban
مَرْحباً!
Bună!
ahlan
أهْلا!
La mulți ani!
Aid milad said
عَيد ميلاد سعيد!
La mulți ani! (pentru situații speciale)
Kol am wa antom bekhair.kollo sana wa antom tayiboun
كلّ عام و أنتُم بِخَيرٍ! كُل سنة و أنتُم طيبون!
Ayd fericit!
Aid said
عَيد سعيد!
Ramadan fericit!
Ramadhan karim
رَمَضان كَريم!
Crăciun fericit!
Aid al milad said
عيد الميلاد سعيد!
Paște fericit!
Aid al fasseh said
عيد الفَصح سعيد!
Cu cele mai bune urări!
Maa atiabi attahiat
مَعَ أطيب التحيات
Dumnezeu să te binecuvânteze!
Allah yobariko fika.fiki
ألله يُبارِك فيكَ/ فيكِ!
Noapte bună!
Tosbeh(tossebihi)ala khair
تِصبَح (تِصبحي) عَلى خَيرِ
Noapte bună!(răspuns)
Wa anta(anti)min ahlih
وَ أنتَ(أنتِ) مِن أهلُه
La revedere!
Maa assalam
مَعَ السلامَ!
Pe curând!
Ila allikae
إلى اللِقاء!
Modul de viata al gruparilor arabe
Pe lângă deosebirile legate de origine, care şi-au pus amprenta asupra vieţii literare, cea mai importantă opoziţie de care trebuie să ţinem cont este cea dintre beduini şi sedentari. Când ne gândim la arabi timpul nomad ne vine în minte ; şi această, pe drept cuvânt, pentru că , la început, el este adevărul stăpân al teritoriului. Dispreţuindu-1 pe pastor, la fel ca şi pe sedentar, pe care-1 exploatează şi-1 apără conform unei cutume bine încetăţenite, beduinul nu se aşteaptă să-i fie recunoscute meritele . »Sunt de dispreţuit munca şi situaţia servilă, creşterea bovinelor, este nobil să ai cămile , este o dovadă de bărbăţie şi vitejie să ai cai « Bogatia beduinului constă în turme ; restul, care îi este de altfel indispensabil, : grâul, curmalele, pielea, armele, ustensilele din cort , Ie ia de la sedentari. 0 alta sursă o reprezintă transportul cu caravanele, la care se adaugă tributul cerut celor pe care-i protejează sau caravanelor străine care strabat teritoriile sale ( Burckhardt, III ,4,6,279,295, ; Huber, 406 - apud R. Blach'ere ,op.cit.pg. 19)
Ultima sursa -şi nu cea mai puţin importantă - o reprezintă - « razia » , care , uneori, este o lovitură dată de o mână de oameni împotriva unui grup sau unei caravane izolate , alteori, este un atac bine organizat, la care participă câteva mii de luptători, având drept scop acapararea de noi paşuni sau surse de apă. Aceste incursiuni şi războaie sunt descrise în « Ayyam al -Arab » . Nimic mai plictisitor, mai monoton şi mai steril decât aceste lupte dintre care unele, ca războiul izbucnit după întrecerea dintre caii Dahis si Al -Gharba , care a durat 40 de ani şi şi-a aflat locul în creaţia literară, eroul său fiind Antara Ibn Shaddad. Orientalistii clasici ne-au obişnuit cu caracterizarea vieţii arabilor preislamici că viaţa beduinilor, dar, aşa cum remarca R. Blache're, imediat ne gândim la opoziţia clasică dintre beduini şi sedentari. Cunoaştem triburi parţial sedentare, iar altele în totalitate nomade.
Greutăţile vieţii, vitregia naturii au dezvoltat la arabi un profund fatalism, ei se înclină în faţa iremediabilului, simţind inutilitatea efortului, în faţa acestei forţe superioare denumită dhahr. Acelaşi mod de viaţă face să se dezvolte la arabi gustul pentru elocinţă, viaţa în deşert fiind favorabilă exercitării harului oratoric: “Limba beduinilor este un instrument bogat în sonorităţi, care incită la căutarea de efecte ritmice, de formule lapidare…cei mai elocvenţi sunt cei mai ascultaţi. Sentimentul onoarei, gustul înnăscut pentru laudă, incită pe cei mai elocvenţi, pe cei care au har poetic să-şi cultive talentul pentru a cânta originea lor şi a celor apropiaţi lor, pentru a cânta faptele de arme, pentru a resuscita curajul luptătorilor după o înfrângere, pentru a cânta, în orice moment, valorile neamului”.(R. Blachere, Histoire de la Literature arabe, Paris, 1952) .
Nu trebuie subestimat rolul centrelor sedentare urbane ca Yathrib (Medina), Mecca, Njran, Hīra. Ele vor exercita o influenţă generală în afară de cea directă cerută de interese immediate legate de relaţiile cu triburile. Mecca aşezată într-o depresiune, îşi datora rosperitatea situaţiei sale de punct nodal al comerţului de tanzit dintre Sud şi Nord, şi numai puţin Pietrei Negre loc de cult cu mult înaintea apariţiei Islamului. În fiecare an aici se desfăşura pelerinajul odată cu bâlciurile tradiţionale, la Ukaz de exemplu, unde aveau loc şi concursurile poeţilor arabi, ce denunţau trădătorii şi duşmanii cerând dreptate. Fie că este vorba despre beduini sau sedentari, organizarea clanului sau tribului nu este esenţial diferită în epoca veche faţă de ce aflăm în epoca modernă.
În fruntea clanului se afla un consiliul format din capii de familie, iar la nivelul tribului - de un consiliu format din şefii de clan.
S-a vorbit despre o democraţie a societăţii arabe, dar aceasta trebuie înţeleasă în sensul "unui instinct social de echilibru democratic, care ţinea locul unor instituţii politice (Charles, H- Tribus motonnieres du Moyen- Euphrate - în Documents d' etudes orientales de 1'Inst. Francais de Damas ;Beyrouth, 1939, apud. R. Blachere , op. cit. pg. 21)
« Arabul oscilează între dot poll : un individualism care îl împinge să respingă orice constrângere, să-şi afirme drepturile imprescriptibile ale « eu-lui «înaintea îndatoririlor elective, iar pe de altă parte, ataşamentul faţă de grupul sau social, care este de o profunzime şi o spontaneitate , care pot merge până la sacrificiu « (R. Blachere ;op .cit. pg. 21). Societatea arabă reprezintă, deci, o « anarhie temperată, la nivelul fiecărei trepte a ierarhiei sociale de oligarhia mai mult sau mai putin influenţa a şefilor de familei, facţiune sau trib (Charles, idem, pg. 150)
Un rol important în această societate revine « sayyid-ului « , persoana desemnata să execute hotărârile luate de consiliul de conducere ; el îşi conduce oamenii în luptă, primeşte soliile altor triburi, poartă negocieri pentru incheierea de alianţe, declară razboi, ia măsuri în vremuri de restrişte, stabile şi datele şi căile de transhumanţă.
Asemenea modului de viaţă, şi psihologia beduinului a rămas neschimbată timp de secole. . »Într-o lume în care nesiguranţă este starea normala, razia modul de existenţă.
Beduinii nu păreau foarte preocupaţi de religie : “Nomazii, mai mult decât sedentarii sunt închişi la noţiunea de divinitate, gândirea lor religioasă este mediocră, lucru surprinzător la aceste fiinţe aflate în permanent contact cu forţele naturii. Ei credeau că pământul este populat de spirite invizibile, ğinn-ii. Cultul de bază îl constituia cultul betililor, al unor pietre aşezate vertical asemenea menhirirlor. Erau divinizate şi divinităţile astrale mai cunoscute fiind Uzzā, personificarea lui Venus, ca şi Mannāt, zeiţa sorţii, iar la Mecca se aflau 360 de idoli, dintre care cel mai venerat era Hubal. De altfel de la început Mecca era un centru comercial în jurul căruia s-a clădit treptat oraşul. În mijlocul teritoriului sacru (haram) se afla sanctuarul Kaaba (cub), edificiu fără acoperiţ, având încadrată într-unul din unghiurile sale celebra Piatră Neagră, socotită de origine cerească (de fapt un meteorit). Înconjurarea pietrei constituia încă din timpurile preislamice un ritual important (M.Eliade “Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1988). Stăpânul Pietrei era considerat Allah, creatorul lumii.
Dacă Peninsula Arabă şi în special Heğaz au fost leagănul unor noi religii, este cert că acest lucru se datorează şi influenţei curentelor monoteiste care din Yemen, Sria şi Mesopotamia pătrundeau încet-încet. Probabil că aceste curente s-au manifestat aici începând cu secolul al IV-lea e.n., deşi masa triburilor beduine rămâne neatinsă în ansamblul ei.
Comunităţile evreieşti se aflau în Yemen, dar ocupau poziţii cheie şi în Yathrib şi Heybar, comunităţi puternice care vor constitui puncte de rezistenţă în faţa islamului.
Creştinismul se infiltrase pe de o parte prin Yemen şi Siria şi mai târziu prin Hira. La Mecca existau puţini creştini, majoritatea de condiţie foarte umilă. Misionarii, numeroasele mânăstiri, răspândite de-a lungul Eufratului până la Hira. Antagonismul dintre Bizanţ şi Persia se regăseşte pe plan religios în lupta dintre nestorieni, primiţi de sasanizi şi atotputernici la Hira şi monofisiţii siro-palestinieni. Monoteiştii erau şi cei cunoscuţi sub numele de “hanif”, care trăiau solidari, fără să fie evrei sau creştini.
Monoteismul a avut fără îndoială “un ecou în spiritul politeiştilor domeniului arab, în orice caz al sedentarilor (sura 84: “Dacă îi întrebi pe necredincioşi : cine a creat cerul şi pământul? Ei răspund Allah” Astfel al începutul secolului al VII-lea e.n., şi fără îndoială chiar înainte, arabă, cel puţin cei din Hedjaz, aveau noţiunea unui Dumnezeu suveran şi creator”.
Cu toată importanţă acestor curente monoteiste, religia Arabiei Centrale nu pare să fi fost modificată de înfluenţe iudeo-creştine. Ele nu corespund nici unor aspecte ale psihologiei arabe- sunt religii implantate. Vaste regiuni nu au fost atinse în nici un fel- fără să fie ostili doctrinelor monoteiste, nomazii şi sedentarii Peninsulei sunt profund ataşati.
Ultima sursa -şi nu cea mai puţin importantă - o reprezintă - « razia » , care , uneori, este o lovitură dată de o mână de oameni împotriva unui grup sau unei caravane izolate , alteori, este un atac bine organizat, la care participă câteva mii de luptători, având drept scop acapararea de noi paşuni sau surse de apă. Aceste incursiuni şi războaie sunt descrise în « Ayyam al -Arab » . Nimic mai plictisitor, mai monoton şi mai steril decât aceste lupte dintre care unele, ca războiul izbucnit după întrecerea dintre caii Dahis si Al -Gharba , care a durat 40 de ani şi şi-a aflat locul în creaţia literară, eroul său fiind Antara Ibn Shaddad. Orientalistii clasici ne-au obişnuit cu caracterizarea vieţii arabilor preislamici că viaţa beduinilor, dar, aşa cum remarca R. Blache're, imediat ne gândim la opoziţia clasică dintre beduini şi sedentari. Cunoaştem triburi parţial sedentare, iar altele în totalitate nomade.
Greutăţile vieţii, vitregia naturii au dezvoltat la arabi un profund fatalism, ei se înclină în faţa iremediabilului, simţind inutilitatea efortului, în faţa acestei forţe superioare denumită dhahr. Acelaşi mod de viaţă face să se dezvolte la arabi gustul pentru elocinţă, viaţa în deşert fiind favorabilă exercitării harului oratoric: “Limba beduinilor este un instrument bogat în sonorităţi, care incită la căutarea de efecte ritmice, de formule lapidare…cei mai elocvenţi sunt cei mai ascultaţi. Sentimentul onoarei, gustul înnăscut pentru laudă, incită pe cei mai elocvenţi, pe cei care au har poetic să-şi cultive talentul pentru a cânta originea lor şi a celor apropiaţi lor, pentru a cânta faptele de arme, pentru a resuscita curajul luptătorilor după o înfrângere, pentru a cânta, în orice moment, valorile neamului”.(R. Blachere, Histoire de la Literature arabe, Paris, 1952) .
Nu trebuie subestimat rolul centrelor sedentare urbane ca Yathrib (Medina), Mecca, Njran, Hīra. Ele vor exercita o influenţă generală în afară de cea directă cerută de interese immediate legate de relaţiile cu triburile. Mecca aşezată într-o depresiune, îşi datora rosperitatea situaţiei sale de punct nodal al comerţului de tanzit dintre Sud şi Nord, şi numai puţin Pietrei Negre loc de cult cu mult înaintea apariţiei Islamului. În fiecare an aici se desfăşura pelerinajul odată cu bâlciurile tradiţionale, la Ukaz de exemplu, unde aveau loc şi concursurile poeţilor arabi, ce denunţau trădătorii şi duşmanii cerând dreptate. Fie că este vorba despre beduini sau sedentari, organizarea clanului sau tribului nu este esenţial diferită în epoca veche faţă de ce aflăm în epoca modernă.
În fruntea clanului se afla un consiliul format din capii de familie, iar la nivelul tribului - de un consiliu format din şefii de clan.
S-a vorbit despre o democraţie a societăţii arabe, dar aceasta trebuie înţeleasă în sensul "unui instinct social de echilibru democratic, care ţinea locul unor instituţii politice (Charles, H- Tribus motonnieres du Moyen- Euphrate - în Documents d' etudes orientales de 1'Inst. Francais de Damas ;Beyrouth, 1939, apud. R. Blachere , op. cit. pg. 21)
« Arabul oscilează între dot poll : un individualism care îl împinge să respingă orice constrângere, să-şi afirme drepturile imprescriptibile ale « eu-lui «înaintea îndatoririlor elective, iar pe de altă parte, ataşamentul faţă de grupul sau social, care este de o profunzime şi o spontaneitate , care pot merge până la sacrificiu « (R. Blachere ;op .cit. pg. 21). Societatea arabă reprezintă, deci, o « anarhie temperată, la nivelul fiecărei trepte a ierarhiei sociale de oligarhia mai mult sau mai putin influenţa a şefilor de familei, facţiune sau trib (Charles, idem, pg. 150)
Un rol important în această societate revine « sayyid-ului « , persoana desemnata să execute hotărârile luate de consiliul de conducere ; el îşi conduce oamenii în luptă, primeşte soliile altor triburi, poartă negocieri pentru incheierea de alianţe, declară razboi, ia măsuri în vremuri de restrişte, stabile şi datele şi căile de transhumanţă.
Asemenea modului de viaţă, şi psihologia beduinului a rămas neschimbată timp de secole. . »Într-o lume în care nesiguranţă este starea normala, razia modul de existenţă.
Beduinii nu păreau foarte preocupaţi de religie : “Nomazii, mai mult decât sedentarii sunt închişi la noţiunea de divinitate, gândirea lor religioasă este mediocră, lucru surprinzător la aceste fiinţe aflate în permanent contact cu forţele naturii. Ei credeau că pământul este populat de spirite invizibile, ğinn-ii. Cultul de bază îl constituia cultul betililor, al unor pietre aşezate vertical asemenea menhirirlor. Erau divinizate şi divinităţile astrale mai cunoscute fiind Uzzā, personificarea lui Venus, ca şi Mannāt, zeiţa sorţii, iar la Mecca se aflau 360 de idoli, dintre care cel mai venerat era Hubal. De altfel de la început Mecca era un centru comercial în jurul căruia s-a clădit treptat oraşul. În mijlocul teritoriului sacru (haram) se afla sanctuarul Kaaba (cub), edificiu fără acoperiţ, având încadrată într-unul din unghiurile sale celebra Piatră Neagră, socotită de origine cerească (de fapt un meteorit). Înconjurarea pietrei constituia încă din timpurile preislamice un ritual important (M.Eliade “Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1988). Stăpânul Pietrei era considerat Allah, creatorul lumii.
Dacă Peninsula Arabă şi în special Heğaz au fost leagănul unor noi religii, este cert că acest lucru se datorează şi influenţei curentelor monoteiste care din Yemen, Sria şi Mesopotamia pătrundeau încet-încet. Probabil că aceste curente s-au manifestat aici începând cu secolul al IV-lea e.n., deşi masa triburilor beduine rămâne neatinsă în ansamblul ei.
Comunităţile evreieşti se aflau în Yemen, dar ocupau poziţii cheie şi în Yathrib şi Heybar, comunităţi puternice care vor constitui puncte de rezistenţă în faţa islamului.
Creştinismul se infiltrase pe de o parte prin Yemen şi Siria şi mai târziu prin Hira. La Mecca existau puţini creştini, majoritatea de condiţie foarte umilă. Misionarii, numeroasele mânăstiri, răspândite de-a lungul Eufratului până la Hira. Antagonismul dintre Bizanţ şi Persia se regăseşte pe plan religios în lupta dintre nestorieni, primiţi de sasanizi şi atotputernici la Hira şi monofisiţii siro-palestinieni. Monoteiştii erau şi cei cunoscuţi sub numele de “hanif”, care trăiau solidari, fără să fie evrei sau creştini.
Monoteismul a avut fără îndoială “un ecou în spiritul politeiştilor domeniului arab, în orice caz al sedentarilor (sura 84: “Dacă îi întrebi pe necredincioşi : cine a creat cerul şi pământul? Ei răspund Allah” Astfel al începutul secolului al VII-lea e.n., şi fără îndoială chiar înainte, arabă, cel puţin cei din Hedjaz, aveau noţiunea unui Dumnezeu suveran şi creator”.
Cu toată importanţă acestor curente monoteiste, religia Arabiei Centrale nu pare să fi fost modificată de înfluenţe iudeo-creştine. Ele nu corespund nici unor aspecte ale psihologiei arabe- sunt religii implantate. Vaste regiuni nu au fost atinse în nici un fel- fără să fie ostili doctrinelor monoteiste, nomazii şi sedentarii Peninsulei sunt profund ataşati.
Despre Arabi
Este dificil să delimităm « lumea arabă » folosindu-ne de criteriul geografic, pentru că, până aproape de sfârşitul sec. VI , ea nu a cuprins decât o parte din Peninsula Arabica. La fel, nu putem să-i definim pornind de la conceptul de naţiune, pentru că nu au reprezentat o masă etnică pură, fără aport străin. Singurul criteriu de reţinut pentru delimitarea lumii arabe este criteriul lingvistic, (v. Regis Blachere Histoire de la litterature arabe A Maisonneuve 1952 )
În mileniul al II-lea î.Ch. , nordul şi centrul Peninsulei erau ocupate de nomazi, stramoşii arabilor de azi, despre care aflam menţiuni în documente asiriene din sec, VIII î.Ch. Limba acestor nomazi facea parte din marea familie a limbilor semitice, înrudită cu limbile asiro-chaldeene (sau akkadiene), cu idiomurile canaaneene (ebraica şi arameana) şi limbile vorbite în Arabia Meridională.
Să convenim a-i denumi arabi pe membrii unui grup, având în comun folosirea aceluiaşi idiom. Condiţiile de viaţă din Peninsula Arabica - În afara oazelor, unde sunt concentraţi sedentarii, restul populaţiei o reprezintă nomazii, al căror mod de existenţa este singurul corespunzător mediului geografic.
Societatea arabă- sedentară sau nomadă este un conglomerat de clanuri şi triburi.
În mileniul al II-lea î.Ch. , nordul şi centrul Peninsulei erau ocupate de nomazi, stramoşii arabilor de azi, despre care aflam menţiuni în documente asiriene din sec, VIII î.Ch. Limba acestor nomazi facea parte din marea familie a limbilor semitice, înrudită cu limbile asiro-chaldeene (sau akkadiene), cu idiomurile canaaneene (ebraica şi arameana) şi limbile vorbite în Arabia Meridională.
Să convenim a-i denumi arabi pe membrii unui grup, având în comun folosirea aceluiaşi idiom. Condiţiile de viaţă din Peninsula Arabica - În afara oazelor, unde sunt concentraţi sedentarii, restul populaţiei o reprezintă nomazii, al căror mod de existenţa este singurul corespunzător mediului geografic.
Societatea arabă- sedentară sau nomadă este un conglomerat de clanuri şi triburi.
Cultura Civilizatie Araba
Casele oamenilor săraci erau făcute din cărămizi uscate la soare iar acoperişurile erau din ramuri împletite întărite cu clei. Existau case cu două etaje, ale comercianţilor şi câte o rezidenţă mai importantă construită pe terenuri largi cu grădini mari, care nu se vedeau de afară, după modelul musulman. Toate casele aveau sistem de colectare şi evacuare a apei, chiar şi casele săracilor aveau toaletele cu ape drenate, ceea ce nu exista în Europa de vest. Cordoba era avea kilometrii de străzi pavate, iluminate public de pe margine. 700 de ani mai târziu în Londra nu exista nici o lumină publică iar pavajul era necunoscut. În timp ce creştinii considerau baia un obicei ieşit din comun, populaţia din Codoba se bucura de băi publice de generaţii întregi. Băile foarte populare în rândul musulmanilor fiind foarte asemănătoare băilor romane.
Serbările câmpeneşti. Erau respectate atât sărbătorile musulmane cât şi cele creştine, pelerinajele la mânăstirile creştine, în zilele sfinţilor se sărbătoreau împreună, călugării fiind foarte ospitalieri. Musulmanii beau vin cu creştinii sub motivul lipsei de respect faţă de gazde, dacă refuzau. Fiecare familie bogată avea o casă la ţară. Abd al-Rahman şi-a mutat reşedinţa la palatul Al-Zahra(400 de camere). Era construită în trei terase, în camera de primire a califului era un cazan plin cu mercur care reflecta razele soarelui într-un joc de lumini care creea o impresie cu totul specială. Mai avea 8 uşi decorate cu aur şi cu lemn preţios. Se spune că această cameră nu a fost egalată în frumuseţe. Palatul a fost distrus în 1013, de berberii revoltaţi. Civilizaţia andalusă are trasături specifice în cadrul ansamblului musulman . Ca şi restul islamului, Spania este ţara comerţului şi a schimburilor. Ea exporta, pretutindeni, uleiurile, ţesăturile şi armele sale şi importa graudin Africa de Nord, , sclavi din Europa. Dar Spania este şi un conglomerat de etnii : în primul rând , spaniolii , convertiţi sau nu, creştini, sau evrei, apoi berberi, într-o mai mică măsură arabi -proprietarii de latifundii -, mâna de lucru aservită : negri şi sclavi. În ciuda conflictelor care au izbucnit frecvent, principii omeyyazi s-au situat întotdeauna în postura de arbitri , ferindu-se de a pune problema principiilor etnice sau confesionale. Astfel, a existat un ministru evreu, creştinii au avut voie să se reunească în condiţii, să asigure permanenţa limbilor iberice. Islamul andalus se poate caracteriza prin prezenţa unei singure şcoli, cea a malikitilor ( Malik - jurist, fondator al scolii - rigorism al poziţiilor teologice traditionaliste) ; în acelaşi timp, sunt încurajaţi oficial filosofii savanţii « Educaţi în spiritul cărţilor minunatei biblioteci din Cordoba, un neoplatonician ca Ibn Masarra, un medic ca Zahrawi pregătesc, pentru timpurile viitoare, transmiterea către occidentul creştin a gândirii greco-arabe'(A. Miquel - op. cit, pg, 236).
Această creştere a puterii a culminat în 929 când Abd Ar-Rahman al III-lea a luat titlul de calif, nume care fusese folosit numai de stăpânul imperiului cu centrul la Bagdad.
Influenţa arabă în Spania continuă şi astăzi, grădinile din Granada. Arabii din Spania beau vin, lucru care era interzis în Coran. Băutura este considerată toxică si singurul conducător care a instituit pedepse pentru aceasta a fost Ali.
În jur de 400 de ani, între 800-1200, civilizaţia musulmană a fost cea mai strălucită civilizaţie din lume, în afara Chinei. Pare surprinzător, deoarece beduinii din Arabia erau nomazi cu puţină învăţătură, dar au cucerit teritorii care au fost locuite de civilizaţii străvechi, Persia, Valea Nilului, Valea Tigrului şi Eufratului. Ei au cucerit de asemenea şi părţi ale Imperiului Bizantin, în care matematicile grecilor, cum ar fi geografia lui Euclid şi filosofia au fost conservate, multe fiind traduse în siriacă sau aramaică. Abbasizii şi-au construit capitala la Bagdad, în 762 califii au încurajat pe învăţaţi să traducă aceste cărţi în arabă. Califul Ma’amun a construit o casă a înţelepciunii care era de fapt o bibliotecă, în care au fost adunaţi observatori ştiinţifici. Oameni de cele mai diverse rase şi religii veneau de pretutindeni contribuind la transformarea. Comercianţii şi matematicienii au adus din India trei lucruri capitale pentru dezvoltarea aritmeticii, utilizarea numerelor indiene, adică nouă semne diferite, noţiunea de zero şi virgula pentru zecimală. Aecste idei au făcut posibil pentru principiul numerelor foarte mari. O altă operă capitală, tratatul de algebră, tradusă în limba latină în secolul al XII-lea.
Serbările câmpeneşti. Erau respectate atât sărbătorile musulmane cât şi cele creştine, pelerinajele la mânăstirile creştine, în zilele sfinţilor se sărbătoreau împreună, călugării fiind foarte ospitalieri. Musulmanii beau vin cu creştinii sub motivul lipsei de respect faţă de gazde, dacă refuzau. Fiecare familie bogată avea o casă la ţară. Abd al-Rahman şi-a mutat reşedinţa la palatul Al-Zahra(400 de camere). Era construită în trei terase, în camera de primire a califului era un cazan plin cu mercur care reflecta razele soarelui într-un joc de lumini care creea o impresie cu totul specială. Mai avea 8 uşi decorate cu aur şi cu lemn preţios. Se spune că această cameră nu a fost egalată în frumuseţe. Palatul a fost distrus în 1013, de berberii revoltaţi. Civilizaţia andalusă are trasături specifice în cadrul ansamblului musulman . Ca şi restul islamului, Spania este ţara comerţului şi a schimburilor. Ea exporta, pretutindeni, uleiurile, ţesăturile şi armele sale şi importa graudin Africa de Nord, , sclavi din Europa. Dar Spania este şi un conglomerat de etnii : în primul rând , spaniolii , convertiţi sau nu, creştini, sau evrei, apoi berberi, într-o mai mică măsură arabi -proprietarii de latifundii -, mâna de lucru aservită : negri şi sclavi. În ciuda conflictelor care au izbucnit frecvent, principii omeyyazi s-au situat întotdeauna în postura de arbitri , ferindu-se de a pune problema principiilor etnice sau confesionale. Astfel, a existat un ministru evreu, creştinii au avut voie să se reunească în condiţii, să asigure permanenţa limbilor iberice. Islamul andalus se poate caracteriza prin prezenţa unei singure şcoli, cea a malikitilor ( Malik - jurist, fondator al scolii - rigorism al poziţiilor teologice traditionaliste) ; în acelaşi timp, sunt încurajaţi oficial filosofii savanţii « Educaţi în spiritul cărţilor minunatei biblioteci din Cordoba, un neoplatonician ca Ibn Masarra, un medic ca Zahrawi pregătesc, pentru timpurile viitoare, transmiterea către occidentul creştin a gândirii greco-arabe'(A. Miquel - op. cit, pg, 236).
Această creştere a puterii a culminat în 929 când Abd Ar-Rahman al III-lea a luat titlul de calif, nume care fusese folosit numai de stăpânul imperiului cu centrul la Bagdad.
Influenţa arabă în Spania continuă şi astăzi, grădinile din Granada. Arabii din Spania beau vin, lucru care era interzis în Coran. Băutura este considerată toxică si singurul conducător care a instituit pedepse pentru aceasta a fost Ali.
În jur de 400 de ani, între 800-1200, civilizaţia musulmană a fost cea mai strălucită civilizaţie din lume, în afara Chinei. Pare surprinzător, deoarece beduinii din Arabia erau nomazi cu puţină învăţătură, dar au cucerit teritorii care au fost locuite de civilizaţii străvechi, Persia, Valea Nilului, Valea Tigrului şi Eufratului. Ei au cucerit de asemenea şi părţi ale Imperiului Bizantin, în care matematicile grecilor, cum ar fi geografia lui Euclid şi filosofia au fost conservate, multe fiind traduse în siriacă sau aramaică. Abbasizii şi-au construit capitala la Bagdad, în 762 califii au încurajat pe învăţaţi să traducă aceste cărţi în arabă. Califul Ma’amun a construit o casă a înţelepciunii care era de fapt o bibliotecă, în care au fost adunaţi observatori ştiinţifici. Oameni de cele mai diverse rase şi religii veneau de pretutindeni contribuind la transformarea. Comercianţii şi matematicienii au adus din India trei lucruri capitale pentru dezvoltarea aritmeticii, utilizarea numerelor indiene, adică nouă semne diferite, noţiunea de zero şi virgula pentru zecimală. Aecste idei au făcut posibil pentru principiul numerelor foarte mari. O altă operă capitală, tratatul de algebră, tradusă în limba latină în secolul al XII-lea.
Oamenii Scripturii Arabe
La începutul celui de-al VII-lea secol al erei noastre, arabii stăpâneau arta scrisului. Ca pretutindeni în Orientul Mijlociu, regii, şefii militari, preoţii, bătrânii tribului, artizanii şi oamenii pioşi utilizau scrisul sau se exprimau prin scris.
Aşa a fost cazul în regatele succesive ale Arabiei de Sud al cărei prim monument scris cunoscut datează din secolul al VIII-lea dinaintea erei noastre, de pe vremea vechiului imperiu Saba’. Începând de aici, documentele epigrafice din Arabia de Sud sunt abundent reprezentate până la sfârşitul secolului al VI-lea al erei noastre. Acesta a fost cazul şi regatului nabateean de la Petra şi de la Hegra, între secolul al V-lea înainte şi secolul al II-lea după Hristos. În sfârşit, acesta a fost cazul regatului Kinda, la nord de Yemen, între secolele al II-lea şi al V-lea, şi al regatului Palmirei, în deşertul sirian, din secolul al II-lea până la sfârşitul secolului al III-lea. La acestea trebuie să adăugăm numeroase inscripţii sau grafitti în diverse limbi arabe- safaitică, lithyanită, thamudeana şi în cele din urmă araba- răspândite în nordul Peninsulei, în deşerturile iordaniano-siriene, în Neghev şi Sinai. (L’arabe antique, ROBIN, 1991)
Cea mai mare parte a documentelor este constituită din texte scurte, marcând în piatră un eveniment politic sau militar precis, dedicaţia unui mormânt sau a unui sanctuar, epitaful unei stele, construirea sau repararea unui edificiu, invocaţii religioase. Acestea nu se limitează la materiale dure: găsim de asemenea manuscrise pe papirus privind viaţa comercială, cum ar fi contractele nabateene descoperite în grotele de la Engaddi, pe malul de vest al Mării Moarte.
Scrisul Arab în Sud
Sud-araba veche este o limbă semitică a arabilor din Yemen, distinctă de ceea ce numim în general araba, care este la origine araba de nord. Cunoaştem diferitele ei varietăţi prin numeroase inscripţii , în special pe piatră. Scriitura sud-arabă pe piatră este formată din semne de forme geometrice şi separate unele de altele, cu mari calităţi de ordin formal şi estetic. Aceasta este cea a inscripţiilor de pe fundaţii sau memoriale regale. Dar există şi o sud-arabă cursivă, mai puţin îngrijită, în care unele litere sunt legate de altele; acesta este scrisul obişnuit în scrisori, privind după toate aparenţele afaceri cotidiene, marcat pe beţigaşe de lemn în formă de ţigară sau de con.
Alături de formule scurte şi laconice, multe texte sunt de dimensiuni mijlocii. Aşa sunt inscripţiile de fundare a două palate la Zafar, capitala regatului Himyar (secolul II-VI), care datează din a doua parte a secolului al VI-lea al erei noastre. Cea mai lungă din cele două este cea din palatul construit de un aristocrat yemenit evreu şi ea dovedeşte prezenţa a numeroşi yemeniţi de credinţă iudaică în ţară la această epocă, până şi în anturajul regelui. Limba şi scrierea inscripţiilor din Himyar în Yemen erau o moştenire a imperiului din Saba’, dar limba lor vorbită era probabil diferită de cea din Saba’.
Unele texte sud-arabe scrise pe piatră erau lungi, uneori foarte lungi, fiind un fel de documente de arhivă.
Marea inscripţie de la Abraha, către sfârşitul epocii himrayte, se găseşte la Ma’arib, tot în centrul ţării. Abraha prelua pe cont propriu titulatura imperială antică “rege de Saba’ şi de Dhu-Raydan şi de Hadramawt şi al Yemenului şi al populaţiilor arabe pe platoul şi pe teritoriile de jos”. El amintea, între altele, de lucrările de reparaţie a digului Ma’arib, de recepţia ambasadorilor diferitelor regate şi imperii exterioare, de consacrarea unei biserici la terminarea unei campanii militare împotriva nomazilor rebeli, căci regatul era pe atunci creştin. Avem chiar şi un poem de 27 de versuri, descoperit într-o inscripţie de la sfârşitul secolului I al erei noastre la Qaniza, la 150 de kilometri sud-est de Sanaa, limba puţin cunoscută nu este atestată până în prezent în acest text.
Scrisul Arab în Nord
Diferitele varietăţi ale limbii arabilor din nord au fost mult timp vorbite fără să fi cunoscut scrisul. Un alfabet arab propriu neexistând încă, acestea au fost scrise la început cu grafii provenite fie din sud-arabă, fie din feniciană, care erau folosite pentru alte limbi în diferite timpuri. Limba safeitică, în nord estul Transiordaniei, este clar arabă în vocabularul ei, dar inscripţiile respective sunt realizate în caractere de origine sud-arabă, foarte vechi. Limba varnaculară a nabateenilor din Petra era araba, dar scrierea lor era chiar limba utilizată în inscripţii era de origine arameeană; la era şi în cazul arabilor din Palmira.
Unul din cele două texte în limba arabă, cele mai vechi atestate, era scris în caractere sud-arabe. El se găseşte în inima Peninsulei Arabe, la Qariat-al Faw. Acest oraş este vechea capitală a regatului arab Kinda, a cărui istorie se plasează între secolul al II-lea înainte de Hristos şi secolul al V-lea după Hristos, de la care ne rămân vestigii importante (palate, temple, magazine, monumente funerare). Textul de care vorbesc aici este epitaful de zece rânduri dintr-un mormânt familial pus sub protecţia zeului Kahl, unui zeu Allah şi a unui zeu ‘Aththar as-Shariq.
Un alt text în limba arabă, dar în caractere arameeene, a fost descoperit în Neghev, la ’Ayn-Avdat. E vorba despre o inscripţie bilingvă arameeană-arabă, fiecare din cele două instrucţiuni fiind în scriere arameeană. Această inscripţie este situată cam în aceeaşi epocă cu cea de la Qaryat al-Faw. Dacă se corelează scrisul textului arab cu partea în limba arameenă căreia îi este asociat, s-ar putea să fie vorba despre o invocaţie adresată regelui nabateean zeificat Obodat, “împreună cu o scurtă meditaţie asupra inevitabilităţii morţii”.
Cel mai important text arab de asemenea în scrierea nabateeană este celebru printre istoricii arabişti. Este vorba despre epitaful mormântului lui Imru al-Qays, “rege al tuturor arabilor”. Acesta a fost descoperit în 1901 de către Dussaud şi Macler, la un kilometru de Namara în Siria, pe locul unei vechi garnizoane romane. Acest epitaf poartă data de 223 din Bosra, care corespunde cu anul 328 după Hristos. Ea conţine cinci rânduri, din care unele pasaje prilejuiesc dificultăţi de lectură şi de interpretare:
„Acesta este mormântul lui Imru al Qays, rege al tuturor arabilor, cel care îşi punea diadema, care supuse pe Asad şi Nizar şi pe regele lor, care a pus pe fugă Madhhidj… el a murit în anul 223, a şaptea zi din keslul…”
Aşa a fost cazul în regatele succesive ale Arabiei de Sud al cărei prim monument scris cunoscut datează din secolul al VIII-lea dinaintea erei noastre, de pe vremea vechiului imperiu Saba’. Începând de aici, documentele epigrafice din Arabia de Sud sunt abundent reprezentate până la sfârşitul secolului al VI-lea al erei noastre. Acesta a fost cazul şi regatului nabateean de la Petra şi de la Hegra, între secolul al V-lea înainte şi secolul al II-lea după Hristos. În sfârşit, acesta a fost cazul regatului Kinda, la nord de Yemen, între secolele al II-lea şi al V-lea, şi al regatului Palmirei, în deşertul sirian, din secolul al II-lea până la sfârşitul secolului al III-lea. La acestea trebuie să adăugăm numeroase inscripţii sau grafitti în diverse limbi arabe- safaitică, lithyanită, thamudeana şi în cele din urmă araba- răspândite în nordul Peninsulei, în deşerturile iordaniano-siriene, în Neghev şi Sinai. (L’arabe antique, ROBIN, 1991)
Cea mai mare parte a documentelor este constituită din texte scurte, marcând în piatră un eveniment politic sau militar precis, dedicaţia unui mormânt sau a unui sanctuar, epitaful unei stele, construirea sau repararea unui edificiu, invocaţii religioase. Acestea nu se limitează la materiale dure: găsim de asemenea manuscrise pe papirus privind viaţa comercială, cum ar fi contractele nabateene descoperite în grotele de la Engaddi, pe malul de vest al Mării Moarte.
Scrisul Arab în Sud
Sud-araba veche este o limbă semitică a arabilor din Yemen, distinctă de ceea ce numim în general araba, care este la origine araba de nord. Cunoaştem diferitele ei varietăţi prin numeroase inscripţii , în special pe piatră. Scriitura sud-arabă pe piatră este formată din semne de forme geometrice şi separate unele de altele, cu mari calităţi de ordin formal şi estetic. Aceasta este cea a inscripţiilor de pe fundaţii sau memoriale regale. Dar există şi o sud-arabă cursivă, mai puţin îngrijită, în care unele litere sunt legate de altele; acesta este scrisul obişnuit în scrisori, privind după toate aparenţele afaceri cotidiene, marcat pe beţigaşe de lemn în formă de ţigară sau de con.
Alături de formule scurte şi laconice, multe texte sunt de dimensiuni mijlocii. Aşa sunt inscripţiile de fundare a două palate la Zafar, capitala regatului Himyar (secolul II-VI), care datează din a doua parte a secolului al VI-lea al erei noastre. Cea mai lungă din cele două este cea din palatul construit de un aristocrat yemenit evreu şi ea dovedeşte prezenţa a numeroşi yemeniţi de credinţă iudaică în ţară la această epocă, până şi în anturajul regelui. Limba şi scrierea inscripţiilor din Himyar în Yemen erau o moştenire a imperiului din Saba’, dar limba lor vorbită era probabil diferită de cea din Saba’.
Unele texte sud-arabe scrise pe piatră erau lungi, uneori foarte lungi, fiind un fel de documente de arhivă.
Marea inscripţie de la Abraha, către sfârşitul epocii himrayte, se găseşte la Ma’arib, tot în centrul ţării. Abraha prelua pe cont propriu titulatura imperială antică “rege de Saba’ şi de Dhu-Raydan şi de Hadramawt şi al Yemenului şi al populaţiilor arabe pe platoul şi pe teritoriile de jos”. El amintea, între altele, de lucrările de reparaţie a digului Ma’arib, de recepţia ambasadorilor diferitelor regate şi imperii exterioare, de consacrarea unei biserici la terminarea unei campanii militare împotriva nomazilor rebeli, căci regatul era pe atunci creştin. Avem chiar şi un poem de 27 de versuri, descoperit într-o inscripţie de la sfârşitul secolului I al erei noastre la Qaniza, la 150 de kilometri sud-est de Sanaa, limba puţin cunoscută nu este atestată până în prezent în acest text.
Scrisul Arab în Nord
Diferitele varietăţi ale limbii arabilor din nord au fost mult timp vorbite fără să fi cunoscut scrisul. Un alfabet arab propriu neexistând încă, acestea au fost scrise la început cu grafii provenite fie din sud-arabă, fie din feniciană, care erau folosite pentru alte limbi în diferite timpuri. Limba safeitică, în nord estul Transiordaniei, este clar arabă în vocabularul ei, dar inscripţiile respective sunt realizate în caractere de origine sud-arabă, foarte vechi. Limba varnaculară a nabateenilor din Petra era araba, dar scrierea lor era chiar limba utilizată în inscripţii era de origine arameeană; la era şi în cazul arabilor din Palmira.
Unul din cele două texte în limba arabă, cele mai vechi atestate, era scris în caractere sud-arabe. El se găseşte în inima Peninsulei Arabe, la Qariat-al Faw. Acest oraş este vechea capitală a regatului arab Kinda, a cărui istorie se plasează între secolul al II-lea înainte de Hristos şi secolul al V-lea după Hristos, de la care ne rămân vestigii importante (palate, temple, magazine, monumente funerare). Textul de care vorbesc aici este epitaful de zece rânduri dintr-un mormânt familial pus sub protecţia zeului Kahl, unui zeu Allah şi a unui zeu ‘Aththar as-Shariq.
Un alt text în limba arabă, dar în caractere arameeene, a fost descoperit în Neghev, la ’Ayn-Avdat. E vorba despre o inscripţie bilingvă arameeană-arabă, fiecare din cele două instrucţiuni fiind în scriere arameeană. Această inscripţie este situată cam în aceeaşi epocă cu cea de la Qaryat al-Faw. Dacă se corelează scrisul textului arab cu partea în limba arameenă căreia îi este asociat, s-ar putea să fie vorba despre o invocaţie adresată regelui nabateean zeificat Obodat, “împreună cu o scurtă meditaţie asupra inevitabilităţii morţii”.
Cel mai important text arab de asemenea în scrierea nabateeană este celebru printre istoricii arabişti. Este vorba despre epitaful mormântului lui Imru al-Qays, “rege al tuturor arabilor”. Acesta a fost descoperit în 1901 de către Dussaud şi Macler, la un kilometru de Namara în Siria, pe locul unei vechi garnizoane romane. Acest epitaf poartă data de 223 din Bosra, care corespunde cu anul 328 după Hristos. Ea conţine cinci rânduri, din care unele pasaje prilejuiesc dificultăţi de lectură şi de interpretare:
„Acesta este mormântul lui Imru al Qays, rege al tuturor arabilor, cel care îşi punea diadema, care supuse pe Asad şi Nizar şi pe regele lor, care a pus pe fugă Madhhidj… el a murit în anul 223, a şaptea zi din keslul…”
Limba Araba
Limba arabă –vehicolul unei religii cu vocaţie universală, Islamul a reunit diverse naţiuni care având un credo comun, s-au bucurat şi de un limbaj-proclamat ideal- ca bază a revelaţiei. Acest limbaj va deveni expresia privilegiată a unei lumi uimitor de variate, dar care, în acelaşi timp, avea o cultură comună.
Fenomenul musulman a depăşit cadrul religiei- Islamul- înscis în secol- devine civilizaţie- modul ei de gândire şi de viaţă interesează pe toţi cei care gravitează pe orbita lui: nu numai pe musulmani, dar şi pe adepţii religiilor revelate- evreii şi creştinii, pe care Islamul îi tolerează. Islamul, expresie a unei spiritualităţi, a putut să încarneze o civilizaţie- el datorează acest lucru forţei cu care a refuzat să se rupă de secolul în care evolua, atât la nivelul credinţei pure, ca şi la cel al vieţii cotidiene sau politice, religia musulmană a fost prezentă peste tot- în individ, în societate, forţa amprentei sale fiind majoră în orice caz până în epoca contemporană, aşa încât majoritatea operelor scrise în limba arabă sunt reflectarea preocupărilor religioase sau derivate din ea, expunerea consideraţiilor politice, ideologice, teologice, fundamentale sunt marcate de aceasta- prin idealuri proclamate, formule pe care le îmbracă în diferite şcoli, reacţiile pe care le suscită, luptele pe care le duce de-a lungul istoriei.
Limba arabă clasică. Unii lingvişti consideră limba arabă arhaică ca apogeul creaţiei în limbile semitice. De unde vine acestă limbă spectaculoasă? Când un idiom este vorbit pe o arie extinsă acesta se fragmentează în dialecte, cu atât mai diferenţiat cu cât relaţiile dintre dialecte sunt mai diluate iar epoca dizlocării lingistice este mai îndepărtată în trecut. Dacă, dintr-un motiv oarecare, un dialect este promovat devine limba unei civilizaţii, celelalte dialecte nu dispar, dar aria lor de răspândire se stabilizează şi folosirea lor tinde să se reducă la nevoile vieţii familiale.
În lumea arabă actuală, araba literară - esenţialmente scrisă - este moştenitoarea directă a marii limbi clasice : este este rezervată, într-o formă mai mult sau mai puţin clasicizantă , în scris cât şi vorbită, prilejurilor solemne ( discursuri politice, schimburi între oameni cultivaţi), dar araba medie ( ) este limba învăţământului şi a mass -media, ea împrumuta adesea din dialectul vorbit în fiecare ţară şi este înţeleasă practic de oricine a făcut studii. În fapt, aceasta forma literară modernă constitute o veritabilă trăsătură de unire pentru mulţi arabofoni, căci lumea arabă a cunoscut de la fixarea limbii sale literare un fenomen avansat de diglosie .( Dicţionar de civilizaţie musulmană , op. cit. pg. 35 ).
Caligrafia arabă
Limba arabă amestecă într-un singur cuvânt (khatt) noţiunile de “scriere” şi “caligrafie” datorită caracterului sacru al limbii arabe, limbă a Coranului. Puţine civilizaţii au dus la arta caligrafiei la un nivel atât de înalt cum au făcut-o musulmanii. Scrierea arabă derivată dintr-un model de origine arameeană-nabateeană (Petra), aparţine tipului de scrieri caracteristice limbilor semitice, în care doar consoanele sunt notate, vocalele fiind indicate doar prin semne aşezate deasupra sau dedesubtul literelor pe care le urmează în citire. Scrierea arabă încă rudimentară în epoca revelării Coranului, se impune încă de la început, ca un mijloc de conservare şi de memorizare al textului sacru, înainte de a fi reformată şi perfecţionată mai târziu de către gramatici şi caligrafi, cu scopul de a face demnă de misiunea ei sacră.
De la început, scrierea arabă distinge două forme: una dreaptă, cu o geometrie unghiulară, cunoscută sub nuele de “kufică”, şi alta mai suplă, mai fluidă şi mai rotunjită, numită nashi. Scrierea kufică orientală dezvoltată în Persia la sfârşitul secolului al X-lea, prezintă alungiri verticale în timp ce trăsăturile scurte sunt înclinate, iar scrierea kufică occidentală formată la Kairuan (Tunisia) se distinge prin semicercuri care formează litere turtite, dilatate sub linia scrierii. Dezvoltarea scrierii kufi continuă până la sfârşitul secolului al XII-lea, de la care această scriere devine mai ales decorativă, pe lângă funcţie ei principală de exprimare a gândirii. Stilurile ei cele mai practicate sunt scrierea kufică foliată, florală, buclată, geometrică şi animată.
Diversitatea culturală a numeroaselor populaţii islamizate de curând, duce încă de la început califatului (secolele VII-VIII), la o reformă a limbii arabe necesară pentru a lupta împotriva confuziei şi instituirea unui limbaj clar şi universal, susţinut de o scriere lizibilă.
O primă soluţie pentru diferenţierea vocalelor este propusă de Abu Al-aswad Al-Duwali (m.688). Ea constă în plasarea unor mari puncte colorate pentru a indica vocalele care nu sunt reprezentate de litere. Problema diferenţierii consoanelor este abordată întâi de Al-Hajjaj Ibn Yusuf Thaqafi (m.714). Semnele diacritice- unul, două sau trei puncte negre- sunt plasate deasupra sau dedesubtul literei, un sistem care îngăduie confuziile. Înlocuirea liniilor verticale cu puncte nu rezolvă problema şi de altfel se caută o soluţie pentru a permite caligrafilor să scrie cu o singură culoare. Ea este găsită de renumitul gratatic Khalil Ibn Ahmed Al-Farahidi, care păstrează punctele lui Al-Hajjaj pentru diferenţierea consoanelor, dar înlocuieşte reprezentarea vocalelor lui Abu Al-Aswad prin noi semne de vocalizare respectiv fatha, damma şi kasra. Stabilită astfel, această codificare permite unificarea pronunţiei, adesea alterată în dialectele diferitelor provincii ale Imperiului. Succesul scrierii naskhi, cunoscută din perioada preislamică, îl depăşeşte pe cel al scriiturii kufice: evoluţia sa este lentă în epoca omeyyadă. Se poate aminti totuşi invenţia unor tipuri de scriere, precum tumar, jalil, thuluth. Sub abbasizi, caligrafia intră în faza ei cea mai glorioasă.
Caligrafii ameliorează şi rafinează stilurile existente şi se străduiesc să creeze altele; la sfărşitul secolului al IX-lea se numără douăzeci şi una de caligrafii. Doar şase au supravieţuit până în zilele noastre, cele şase stiluri (de scris, pene) al-aqlaam as-sittah : thuluth, naskhi, muhaqqaq, rayhani, riqa şi tawqi. Toate aceste scrieri sunt larg utilizate de cancelariile musulmane clasice: doar patru dintre acestea, însă se folosesc la copierea Coranului. Aceste şase stiluri sunt individualizate şi supuse unor reguli riguroase stabilite de vizirul şi califul de geniu Abu Ali Ibn Muqlah (m. 940): lungimea, lăţimea şi diametrul literelor sunt calculate după un sistem de proporţii având la bază punctul rombic trasat de vârful qalam-ului ( qalam este numele arab al condeiului făcut din trestie), de o lungime egală cu lăţimea sa. Ele câştigă graţie şi frumuseţe trei secole mai târziu datorită caligrafului Yaqut Al-Mustasimi (m.1298) care imaginează o tăietură oblică şi nu dreaptă a vârfului qalam-ului.
În Magreb în secolul XI-lea, pornind de la scrierea cufică occidentală, se elaborează un stil cunoscut sub numele de magribi caracterizat prin delicateţea liniilor, libertatea alunecoasă a curbelor descise şi rotunjimile buclelor sale. Hârtia a cărei fabricaţie şi utilizare a fost împrumutată de arabi de la chinezi de prin 750, se răspândeşte în toată lumea musulmană orientală. În Magreb însă ea nu înlocuieşte pergamentul decât la sfârşitul secolului al XIV-lea. Succesul scrierii magribi este la originea longevităţii sale şi a extinderii sale în toată Africa de Nord- Vest, precum şi în Andalusia, unde se dezvoltă o varinată regională andalusi.
Caligrafii persani adoptă scrierea taaliq şi varianta sa nastaaliq, care devine în secolul al XV-lea scrierea lor definitivă.
Fenomenul musulman a depăşit cadrul religiei- Islamul- înscis în secol- devine civilizaţie- modul ei de gândire şi de viaţă interesează pe toţi cei care gravitează pe orbita lui: nu numai pe musulmani, dar şi pe adepţii religiilor revelate- evreii şi creştinii, pe care Islamul îi tolerează. Islamul, expresie a unei spiritualităţi, a putut să încarneze o civilizaţie- el datorează acest lucru forţei cu care a refuzat să se rupă de secolul în care evolua, atât la nivelul credinţei pure, ca şi la cel al vieţii cotidiene sau politice, religia musulmană a fost prezentă peste tot- în individ, în societate, forţa amprentei sale fiind majoră în orice caz până în epoca contemporană, aşa încât majoritatea operelor scrise în limba arabă sunt reflectarea preocupărilor religioase sau derivate din ea, expunerea consideraţiilor politice, ideologice, teologice, fundamentale sunt marcate de aceasta- prin idealuri proclamate, formule pe care le îmbracă în diferite şcoli, reacţiile pe care le suscită, luptele pe care le duce de-a lungul istoriei.
Limba arabă clasică. Unii lingvişti consideră limba arabă arhaică ca apogeul creaţiei în limbile semitice. De unde vine acestă limbă spectaculoasă? Când un idiom este vorbit pe o arie extinsă acesta se fragmentează în dialecte, cu atât mai diferenţiat cu cât relaţiile dintre dialecte sunt mai diluate iar epoca dizlocării lingistice este mai îndepărtată în trecut. Dacă, dintr-un motiv oarecare, un dialect este promovat devine limba unei civilizaţii, celelalte dialecte nu dispar, dar aria lor de răspândire se stabilizează şi folosirea lor tinde să se reducă la nevoile vieţii familiale.
În lumea arabă actuală, araba literară - esenţialmente scrisă - este moştenitoarea directă a marii limbi clasice : este este rezervată, într-o formă mai mult sau mai puţin clasicizantă , în scris cât şi vorbită, prilejurilor solemne ( discursuri politice, schimburi între oameni cultivaţi), dar araba medie ( ) este limba învăţământului şi a mass -media, ea împrumuta adesea din dialectul vorbit în fiecare ţară şi este înţeleasă practic de oricine a făcut studii. În fapt, aceasta forma literară modernă constitute o veritabilă trăsătură de unire pentru mulţi arabofoni, căci lumea arabă a cunoscut de la fixarea limbii sale literare un fenomen avansat de diglosie .( Dicţionar de civilizaţie musulmană , op. cit. pg. 35 ).
Caligrafia arabă
Limba arabă amestecă într-un singur cuvânt (khatt) noţiunile de “scriere” şi “caligrafie” datorită caracterului sacru al limbii arabe, limbă a Coranului. Puţine civilizaţii au dus la arta caligrafiei la un nivel atât de înalt cum au făcut-o musulmanii. Scrierea arabă derivată dintr-un model de origine arameeană-nabateeană (Petra), aparţine tipului de scrieri caracteristice limbilor semitice, în care doar consoanele sunt notate, vocalele fiind indicate doar prin semne aşezate deasupra sau dedesubtul literelor pe care le urmează în citire. Scrierea arabă încă rudimentară în epoca revelării Coranului, se impune încă de la început, ca un mijloc de conservare şi de memorizare al textului sacru, înainte de a fi reformată şi perfecţionată mai târziu de către gramatici şi caligrafi, cu scopul de a face demnă de misiunea ei sacră.
De la început, scrierea arabă distinge două forme: una dreaptă, cu o geometrie unghiulară, cunoscută sub nuele de “kufică”, şi alta mai suplă, mai fluidă şi mai rotunjită, numită nashi. Scrierea kufică orientală dezvoltată în Persia la sfârşitul secolului al X-lea, prezintă alungiri verticale în timp ce trăsăturile scurte sunt înclinate, iar scrierea kufică occidentală formată la Kairuan (Tunisia) se distinge prin semicercuri care formează litere turtite, dilatate sub linia scrierii. Dezvoltarea scrierii kufi continuă până la sfârşitul secolului al XII-lea, de la care această scriere devine mai ales decorativă, pe lângă funcţie ei principală de exprimare a gândirii. Stilurile ei cele mai practicate sunt scrierea kufică foliată, florală, buclată, geometrică şi animată.
Diversitatea culturală a numeroaselor populaţii islamizate de curând, duce încă de la început califatului (secolele VII-VIII), la o reformă a limbii arabe necesară pentru a lupta împotriva confuziei şi instituirea unui limbaj clar şi universal, susţinut de o scriere lizibilă.
O primă soluţie pentru diferenţierea vocalelor este propusă de Abu Al-aswad Al-Duwali (m.688). Ea constă în plasarea unor mari puncte colorate pentru a indica vocalele care nu sunt reprezentate de litere. Problema diferenţierii consoanelor este abordată întâi de Al-Hajjaj Ibn Yusuf Thaqafi (m.714). Semnele diacritice- unul, două sau trei puncte negre- sunt plasate deasupra sau dedesubtul literei, un sistem care îngăduie confuziile. Înlocuirea liniilor verticale cu puncte nu rezolvă problema şi de altfel se caută o soluţie pentru a permite caligrafilor să scrie cu o singură culoare. Ea este găsită de renumitul gratatic Khalil Ibn Ahmed Al-Farahidi, care păstrează punctele lui Al-Hajjaj pentru diferenţierea consoanelor, dar înlocuieşte reprezentarea vocalelor lui Abu Al-Aswad prin noi semne de vocalizare respectiv fatha, damma şi kasra. Stabilită astfel, această codificare permite unificarea pronunţiei, adesea alterată în dialectele diferitelor provincii ale Imperiului. Succesul scrierii naskhi, cunoscută din perioada preislamică, îl depăşeşte pe cel al scriiturii kufice: evoluţia sa este lentă în epoca omeyyadă. Se poate aminti totuşi invenţia unor tipuri de scriere, precum tumar, jalil, thuluth. Sub abbasizi, caligrafia intră în faza ei cea mai glorioasă.
Caligrafii ameliorează şi rafinează stilurile existente şi se străduiesc să creeze altele; la sfărşitul secolului al IX-lea se numără douăzeci şi una de caligrafii. Doar şase au supravieţuit până în zilele noastre, cele şase stiluri (de scris, pene) al-aqlaam as-sittah : thuluth, naskhi, muhaqqaq, rayhani, riqa şi tawqi. Toate aceste scrieri sunt larg utilizate de cancelariile musulmane clasice: doar patru dintre acestea, însă se folosesc la copierea Coranului. Aceste şase stiluri sunt individualizate şi supuse unor reguli riguroase stabilite de vizirul şi califul de geniu Abu Ali Ibn Muqlah (m. 940): lungimea, lăţimea şi diametrul literelor sunt calculate după un sistem de proporţii având la bază punctul rombic trasat de vârful qalam-ului ( qalam este numele arab al condeiului făcut din trestie), de o lungime egală cu lăţimea sa. Ele câştigă graţie şi frumuseţe trei secole mai târziu datorită caligrafului Yaqut Al-Mustasimi (m.1298) care imaginează o tăietură oblică şi nu dreaptă a vârfului qalam-ului.
În Magreb în secolul XI-lea, pornind de la scrierea cufică occidentală, se elaborează un stil cunoscut sub numele de magribi caracterizat prin delicateţea liniilor, libertatea alunecoasă a curbelor descise şi rotunjimile buclelor sale. Hârtia a cărei fabricaţie şi utilizare a fost împrumutată de arabi de la chinezi de prin 750, se răspândeşte în toată lumea musulmană orientală. În Magreb însă ea nu înlocuieşte pergamentul decât la sfârşitul secolului al XIV-lea. Succesul scrierii magribi este la originea longevităţii sale şi a extinderii sale în toată Africa de Nord- Vest, precum şi în Andalusia, unde se dezvoltă o varinată regională andalusi.
Caligrafii persani adoptă scrierea taaliq şi varianta sa nastaaliq, care devine în secolul al XV-lea scrierea lor definitivă.
Comportamentul fata de parintii si rudele nemusulmane
Comportamentul fata de parintii si rudele nemusulmane
Musulmanii sunt obligati sa-si pastreze relatiile de rudenie foarte strans, neglijarea acestora fiind considerat unul dintre pacatele majore ale religiei.
Din aceasta cauza, musulmanii depun toate eforturile sa-si viziteze familia si rudele sale, incercand sa evite cat de mult este posibil certurile si luptele interne, precum si sentimentele negative care pot sa deterioreze relatiile de rudenie.
Dintre toti oamenii, parintii si rudele ne sunt cei mai apropiati in aceasta viata, cu exceptia lui Allah Preainaltul si a Mesagerului Sau (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui ), ceea ce determina un suport reciproc.
Iata de ce este atat de important pentru musulmani sa tina cat mai stranse aceste relatii de familie.
Putem vedea in lumea in care traim atat de multa suferinta si atat de multe suflete ranite, toate acestea conducand la separarea membrilor familiei.
Caminele de batrani sunt pline de parinti in varsta neglijati, abandonati...Si ca si cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, din ce in ce mai multi tineri incearca din rasputeri sa petreaca aceasta viata. Ei sunt lipsiti atat de sfaturile parintilor, cat si ale celorlalti membri ai familiei.
Acceptarea Islamului reprezinta o mare sansa in viata oricarei persoane. Cei care sunt nou-musulmani simt un imbold puternic de a-si ordona cum trebuie fiecare aspect al vietii.
Nu de putine ori prietenii vechi sunt inlocuiti cu altii, in vreme ce vechile obiceiuri sunt canalizate catre activitati si mai benefice, insa ce se intampla cu parintii si ceilalti membri ai familiei care nu au acceptat religia islamica ? Sunt ei parasiti ?
Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) intotdeauna s-a comportat binevoitor, ingaduitor atat cu familia sa, cat si cu rudele sale. Bunele sale maniere fata de familie si sotiile sale erau nemarginite. In momentul cand a primit revelatia era coplesit de sentimente amestecate : teama, uimire si veneratie. In acele clipe, Khadijah (Allah sa fie multumit de ea), prima sa sotie, i-a oferit tot suportul pentru a le depasi, spunandu-i :
"Jur pe Allah ca niciodata nu se va rusina cu tine. Tu ti-ai facut un obicei in a intretine relatii bune tot timpul cu rudele tale, ai dat hrana saracilor, ai fost generos cu oamenii care te vizitausi ai ajutat pe cei loviti de necazuri" (relatat de Al-Bukhari)
Odata cu acceptarea Islamului, un nou echilibru se realizeaza, dar cei care sunt nou-musulmani pot sa-si pastreze identitatea proprie si principiile formate pana acum, atat timp cat ele sunt orientate inspre compasiune, amabilitate, prietenie si atata vreme cat au la baza un comportament intelegator fata de rudele care nu au imbratisat aceasta religie. Si asta, tinand cont de faptul ca ele pot sa critice, sa fie negativiste sau chiar sa comita abuzuri.
Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) s-a comportat intotdeauna cu umilinta. Este foarte important ca musulmanii sa nu se simta superiori celor care nu sunt musulmani. Noi nu stim daca Allah Preainaltul va accepta faptele noastre. Si nici pe cine va ghida catre Islam. Daca vom fi umili cu membrii familiei noastre care nu sunt musulmani, avem o sansa in plus sa le atingem inimile si le oferim posibilitatea sa vada concret bunatatea celui care a ales Islamul;
Mereu sa fiti politicosi. Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) nu a provocat niciodata neintelegeri intre oameni, neavand un astfel de comportament. A acceptat intotdeauna invitatiile primite (atat timp cat ele erau in acord cu Islamul) si nu a refuzat vreodata un cadou primit in dar, oricat de mic ar fi fost acesta;
Profetul (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) era mereu bine-dispus si zambea cu placere tuturor pe care ii intalnea. Iar cel care va incerca sa fie asemenea, se va face mai placut. Noi trebuie sa incercam sa ne comportam la fel cu familiile noastre.
Trebuie sa fim iertatori. Allah Preainaltul ne spune :
"Si Noi nu te-am trimis decat ca o indurare pentru lumi." (surat Al-'Anbiya' 21 : 107) si "Si datorita indurarii lui Allah, tu, [Muhammed], ai fost asa de bland cu ei Iar daca ai fi fost fara blandete si aspru la inima, ei ar fi fugit din preajma ta. Deci iarta-le lor si roaga-te [lui Allah] pentru iertarea lor Sfatuieste-te cu ei asupra treburilor, dar o data ce ai luat o hotarare, increde-te in Allah Allah ii iubeste cu adevarat pe cei care se incred [in El]." (surat 'Al-'Imran 3 : 159)
Aratand indurare, chiar si acelora care au fost asprii cu tine, poate avea un efect benefic asupra sufletelor si inimilor lor, umplandu-le cu lumina pe cale care erau impietrite.
Vom obtine binecuvantarea lui Allah Preainaltul conforma cu rabdarea, stapanirea de sine si sinceritatea de care dam dovada cand ne aflam in mijlocul dificultatilor.
Un nou musulman va cunoaste multe schimbari, dar toate acestea pot fi privite drept oportunitati a creste si obtine recompense de la Allah Preainaltul.
Cand va incerca sa se departeze de vechile obiceiuri si practici adoptand altele mai bune si va vedea in jurul sau oameni care le continua pe cele vechi, o stare conflictuala interioara va aparea la orizont.
In aceste momente este necesara o balanta intre comportamentul propriu si al celor de langa noi, incluzand in aceasta ecuatie si pe cei mai apropiati prieteni. Avem de-a face in acest punct cu libertatea pe care Islamul ne-o acorda in raport cu credintele lor. Atat timp cat obiceiurile lor nu contravin propriilor drepturi, lucrurile sunt normale.
Pentru cazurile contrare, Allah Preainaltul ne spune in Sfantul Coran :
"Spune : "O, voi, necredinciosi
Eu nu ador ceea ce adorati
Si nici voi nu adorati ceea ce ador eu. Nici adorarea mea nu este asemenea adorarii voastre,
Si nici adorarea voastra nu este asemenea adorarii mele
Voi aveti religia voastra, iar eu am religia mea " (surat Al-Kafirun 109 : 1-6)
Acest gen de libertate ofera oricui spatiul propriu de gandire, vorbire si actiune, insa fara a fi agresiv. Spre exemplu, daca sunteti invitat la un eveniment cu o veche traditie in familie, puteti sa va linistiti si sa sa le spuneti intr-o maniera binevoitoare ca nu consumati alcool, ca nu puteti sta la o masa unde se consuma, ca veti ramane pentru a va saluta toti membrii familiei etc.
Stabilindu-va "granitele" si explicand cu calm de unde provin ele, de ce sunt importante pentru dumneavoastra - transmiteti mai departe mesajul Islamului si tineti familia unita.
Desigur, la inceput si chiar ulterior, o parte dintre aceste persoane pot sa va ironizeze, batjocoreasca sau chiar sa va infrunte, dar tineti minte principiile libertatii a caror valoare este confirmata si spuneti-le simplu ca le exercitati, concomitent cu acceptarea aceluiasi exercitiu din partea lor.
Musulmanii sunt obligati sa-si pastreze relatiile de rudenie foarte strans, neglijarea acestora fiind considerat unul dintre pacatele majore ale religiei.
Din aceasta cauza, musulmanii depun toate eforturile sa-si viziteze familia si rudele sale, incercand sa evite cat de mult este posibil certurile si luptele interne, precum si sentimentele negative care pot sa deterioreze relatiile de rudenie.
Dintre toti oamenii, parintii si rudele ne sunt cei mai apropiati in aceasta viata, cu exceptia lui Allah Preainaltul si a Mesagerului Sau (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui ), ceea ce determina un suport reciproc.
Iata de ce este atat de important pentru musulmani sa tina cat mai stranse aceste relatii de familie.
Putem vedea in lumea in care traim atat de multa suferinta si atat de multe suflete ranite, toate acestea conducand la separarea membrilor familiei.
Caminele de batrani sunt pline de parinti in varsta neglijati, abandonati...Si ca si cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, din ce in ce mai multi tineri incearca din rasputeri sa petreaca aceasta viata. Ei sunt lipsiti atat de sfaturile parintilor, cat si ale celorlalti membri ai familiei.
Acceptarea Islamului reprezinta o mare sansa in viata oricarei persoane. Cei care sunt nou-musulmani simt un imbold puternic de a-si ordona cum trebuie fiecare aspect al vietii.
Nu de putine ori prietenii vechi sunt inlocuiti cu altii, in vreme ce vechile obiceiuri sunt canalizate catre activitati si mai benefice, insa ce se intampla cu parintii si ceilalti membri ai familiei care nu au acceptat religia islamica ? Sunt ei parasiti ?
Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) intotdeauna s-a comportat binevoitor, ingaduitor atat cu familia sa, cat si cu rudele sale. Bunele sale maniere fata de familie si sotiile sale erau nemarginite. In momentul cand a primit revelatia era coplesit de sentimente amestecate : teama, uimire si veneratie. In acele clipe, Khadijah (Allah sa fie multumit de ea), prima sa sotie, i-a oferit tot suportul pentru a le depasi, spunandu-i :
"Jur pe Allah ca niciodata nu se va rusina cu tine. Tu ti-ai facut un obicei in a intretine relatii bune tot timpul cu rudele tale, ai dat hrana saracilor, ai fost generos cu oamenii care te vizitausi ai ajutat pe cei loviti de necazuri" (relatat de Al-Bukhari)
Odata cu acceptarea Islamului, un nou echilibru se realizeaza, dar cei care sunt nou-musulmani pot sa-si pastreze identitatea proprie si principiile formate pana acum, atat timp cat ele sunt orientate inspre compasiune, amabilitate, prietenie si atata vreme cat au la baza un comportament intelegator fata de rudele care nu au imbratisat aceasta religie. Si asta, tinand cont de faptul ca ele pot sa critice, sa fie negativiste sau chiar sa comita abuzuri.
Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) s-a comportat intotdeauna cu umilinta. Este foarte important ca musulmanii sa nu se simta superiori celor care nu sunt musulmani. Noi nu stim daca Allah Preainaltul va accepta faptele noastre. Si nici pe cine va ghida catre Islam. Daca vom fi umili cu membrii familiei noastre care nu sunt musulmani, avem o sansa in plus sa le atingem inimile si le oferim posibilitatea sa vada concret bunatatea celui care a ales Islamul;
Mereu sa fiti politicosi. Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) nu a provocat niciodata neintelegeri intre oameni, neavand un astfel de comportament. A acceptat intotdeauna invitatiile primite (atat timp cat ele erau in acord cu Islamul) si nu a refuzat vreodata un cadou primit in dar, oricat de mic ar fi fost acesta;
Profetul (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) era mereu bine-dispus si zambea cu placere tuturor pe care ii intalnea. Iar cel care va incerca sa fie asemenea, se va face mai placut. Noi trebuie sa incercam sa ne comportam la fel cu familiile noastre.
Trebuie sa fim iertatori. Allah Preainaltul ne spune :
"Si Noi nu te-am trimis decat ca o indurare pentru lumi." (surat Al-'Anbiya' 21 : 107) si "Si datorita indurarii lui Allah, tu, [Muhammed], ai fost asa de bland cu ei Iar daca ai fi fost fara blandete si aspru la inima, ei ar fi fugit din preajma ta. Deci iarta-le lor si roaga-te [lui Allah] pentru iertarea lor Sfatuieste-te cu ei asupra treburilor, dar o data ce ai luat o hotarare, increde-te in Allah Allah ii iubeste cu adevarat pe cei care se incred [in El]." (surat 'Al-'Imran 3 : 159)
Aratand indurare, chiar si acelora care au fost asprii cu tine, poate avea un efect benefic asupra sufletelor si inimilor lor, umplandu-le cu lumina pe cale care erau impietrite.
Vom obtine binecuvantarea lui Allah Preainaltul conforma cu rabdarea, stapanirea de sine si sinceritatea de care dam dovada cand ne aflam in mijlocul dificultatilor.
Un nou musulman va cunoaste multe schimbari, dar toate acestea pot fi privite drept oportunitati a creste si obtine recompense de la Allah Preainaltul.
Cand va incerca sa se departeze de vechile obiceiuri si practici adoptand altele mai bune si va vedea in jurul sau oameni care le continua pe cele vechi, o stare conflictuala interioara va aparea la orizont.
In aceste momente este necesara o balanta intre comportamentul propriu si al celor de langa noi, incluzand in aceasta ecuatie si pe cei mai apropiati prieteni. Avem de-a face in acest punct cu libertatea pe care Islamul ne-o acorda in raport cu credintele lor. Atat timp cat obiceiurile lor nu contravin propriilor drepturi, lucrurile sunt normale.
Pentru cazurile contrare, Allah Preainaltul ne spune in Sfantul Coran :
"Spune : "O, voi, necredinciosi
Eu nu ador ceea ce adorati
Si nici voi nu adorati ceea ce ador eu. Nici adorarea mea nu este asemenea adorarii voastre,
Si nici adorarea voastra nu este asemenea adorarii mele
Voi aveti religia voastra, iar eu am religia mea " (surat Al-Kafirun 109 : 1-6)
Acest gen de libertate ofera oricui spatiul propriu de gandire, vorbire si actiune, insa fara a fi agresiv. Spre exemplu, daca sunteti invitat la un eveniment cu o veche traditie in familie, puteti sa va linistiti si sa sa le spuneti intr-o maniera binevoitoare ca nu consumati alcool, ca nu puteti sta la o masa unde se consuma, ca veti ramane pentru a va saluta toti membrii familiei etc.
Stabilindu-va "granitele" si explicand cu calm de unde provin ele, de ce sunt importante pentru dumneavoastra - transmiteti mai departe mesajul Islamului si tineti familia unita.
Desigur, la inceput si chiar ulterior, o parte dintre aceste persoane pot sa va ironizeze, batjocoreasca sau chiar sa va infrunte, dar tineti minte principiile libertatii a caror valoare este confirmata si spuneti-le simplu ca le exercitati, concomitent cu acceptarea aceluiasi exercitiu din partea lor.
Permis si Interzis in Islam
Tawheed-ul (credinta in unicitatea lui Allah) reprezinta insusi centrul credintei islamice. Una dintre credintele fundamentale ale Tawheed-ului este cea ca doar Allah are puterea de a aduce beneficii sau de a impune incercari, numai El poate aduce binele si indeparta raul. Orice notiune, credinta sau enunt care contrazice acest aspect conduce la pacatul de neiertat al Shirk-ului (a aduce asociati lui Allah). Allah spune: "Allah nu iarta sa I se faca vreun partas. Afara de aceasta, El iarta cui voieste. Iar acela care pune in rand cu Allah un partas, nascoceste un mare pacat!" [Qu’ran, Traducerea sensurilor, Soorah an-Nisa (4): 48]
"Odata un grup de barbati s-a apropiat de Mesagerul lui Allah (sallallahu alaihe wa-sallam) pentru a pronunta juramintele lor de credinta. Profetul (sallallahu alaihe wa-sallam) a acceptat juramintele a noua oameni, si a refuzat pe unul dintre acestia. Cind a fost intrebat care este motivul, Profetul (sallallahu alaihe wa-sallam) a raspuns: "Intr-adevar el poarta o amuleta (un talisman).” Atunci barbatul respectiv a apucat amuleta si a sfarimat-o, apoi a pronuntat juramintul. Profetul (sallallahu alaihe wa-sallam) a spus: "Oricine poarta o amuleta comite (un act de) Shirk." [Musnad Ahmad. Acest hadith a fost clasificat ca fiind sahih de Shaikh al-Albanee in al-Silsilah al-Saheehah, (492)]
Acest lucru se intimpla din cauza ca a crede in talismane inseamna a avea credinta in ceea ce venereaza adoratorii de idoli.
Islamul a interzis toate instrumentele care ar putea conduce la acte de Shirk: printre acestea se numara si prohibitia de a crea imagini si de a le atirna pe pereti. In plus, cei care poarta medalioane infatisind ‘portrete’ ale ‘sfintilor’ ori morminte, crezind ca acestea aduc binecuvintari, sau cred ca ele au puterea de a indeparta raul.
"Odata un grup de barbati s-a apropiat de Mesagerul lui Allah (sallallahu alaihe wa-sallam) pentru a pronunta juramintele lor de credinta. Profetul (sallallahu alaihe wa-sallam) a acceptat juramintele a noua oameni, si a refuzat pe unul dintre acestia. Cind a fost intrebat care este motivul, Profetul (sallallahu alaihe wa-sallam) a raspuns: "Intr-adevar el poarta o amuleta (un talisman).” Atunci barbatul respectiv a apucat amuleta si a sfarimat-o, apoi a pronuntat juramintul. Profetul (sallallahu alaihe wa-sallam) a spus: "Oricine poarta o amuleta comite (un act de) Shirk." [Musnad Ahmad. Acest hadith a fost clasificat ca fiind sahih de Shaikh al-Albanee in al-Silsilah al-Saheehah, (492)]
Acest lucru se intimpla din cauza ca a crede in talismane inseamna a avea credinta in ceea ce venereaza adoratorii de idoli.
Islamul a interzis toate instrumentele care ar putea conduce la acte de Shirk: printre acestea se numara si prohibitia de a crea imagini si de a le atirna pe pereti. In plus, cei care poarta medalioane infatisind ‘portrete’ ale ‘sfintilor’ ori morminte, crezind ca acestea aduc binecuvintari, sau cred ca ele au puterea de a indeparta raul.
Simbolul Islamului
Simbolul Islamului
Semiluna si steaua este unul dintre cele mai renumite simboluri din Islam.
Simbolurile religioase intalnite in Islam sunt doar vizuale.
Culoarea verde este asociata cu Islamul inca de la inceput are o semnificatie speciala in Islam. Aceasta culoare este foarte folosita in decorarea interioara a moscheilor, a mormintelor invatatorilor musulmani, cat si pe multe dintre steagurile tarilor arabe. Se crede ca aceasta era culoarea preferata Profetului Mohammed (pacea asupra lui,) acesta purtand chiar un turban verde.
Semiluna si steaua este unul dintre cele mai renumite simboluri din Islam.
Simbolurile religioase intalnite in Islam sunt doar vizuale.
Culoarea verde este asociata cu Islamul inca de la inceput are o semnificatie speciala in Islam. Aceasta culoare este foarte folosita in decorarea interioara a moscheilor, a mormintelor invatatorilor musulmani, cat si pe multe dintre steagurile tarilor arabe. Se crede ca aceasta era culoarea preferata Profetului Mohammed (pacea asupra lui,) acesta purtand chiar un turban verde.
Muzica in Islam
Exista invatati care spun ca muzica si cantecul sunt interzise. Acestia aduc aparente dovezi din Coran si Sunnah si se bazeaza pe unii invatati .
nu este nimic rău în cântecul în sine. Păcatul se află în acele cântece în care intervin lucruri care le scot din ceea ce este permis in Islam.
Este un lucru general recunoscut că un cântec care este însoţit de alte lucruri interzise, cum ar fi interpretarea sa într-un loc în care se bea sau însoţirea lui de gesturi obscene, este interzis. Trimisul lui Allah i-a avertizat atât pe acela care îl interpretează, cât şi pe acela care ascultă la el cu pedeapsă aspră când a zis: „Unii din comunitatea mea vor bea vinul denumindu-l cu alte denumiri, cu instrumente şi cu cântăreţe în prezenţa lor. Allah va face ca pământul să se despice şi să-i înghită pe ei şi îi va preschimba pe ei în maimuţe şi în porci.“
Nu este neapărat nevoie ca forma şi chipurile acestora să se schimbe, ci li se vor schimba sufletele şi vor purta în pielea de om suflet de maimuţă şi de porc.
Subiectul cântecului nu trebuie să contravină bunei cuviinţe şi învăţăturilor Islamului. Interpretarea unui cântec care glorifică vinul şi invită la consumarea lui, de exemplu, este socotită interzisă, ca şi ascultarea lui.
Religia respinge vorbele fără rost şi exagerările în toate, inclusiv în privinţa adoraţiei.
Cântecul şi muzica au fost asociate în general cu luxul, cu băutura şi cu ceea ce este oprit (haram) şi aceasta i-a determinat pe mulţi invatati să le interzică sau să le socotească total nerecomandabile.
Unii au spus: „Cântecul face parte dintre „poveştile deşarte“ la care se referă versetul lui Allah Preaînaltul:
“Dar printre oameni sunt şi [unii] care cumpără poveştile deşarte pentru a rătăci cu ele de la calea lui Allah, fără de ştiinţă, şi pentru a o lua în derâdere. Aceia vor avea parte de pedeapsă înjositoare” (Luqman: 6).
Cantecul si muzica sunt permise, insa e necesar sa amintim si conditiile in care lor li s-a acordat aceasta permisibilitate.
1. Continutul cantecului si genul de muzica trebuie sa fie in stil islamic si sa nu fie cauza atitudinilor ce contravin Islamului.
2. Contextul (genul, locul si timpul) trebuie sa se conformeze de asemenea.
3. Nu trebuie sa se exagereze cu acest tip de distractie astfel incat sa-i determine pe musulmani sa uite de indatoririle lor fata de Allah.
4. Muzicienii si cei care asculta muzica trebuie sa fie constienti de locul pe care il ocupa aceasta arta in viata lor si de influenta pe care o are asupra lor.
Atata timp cat melodiile nu contin expresii vulgare si dansul nuditate nu cred ca ar face rau nimanui. O nunta, nu ar avea farmec fara muzica sau multe alte ocazii speciale.
Muzica si dansul fac parte din cultura si civilizatie.
Ar-Rabee’(ra)(luă parte la Declaraţia de la Rizwan) era o femeie a Paradisului.
Ea povesti că în ziua căsătoriei ei Profetul (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) îi vizită casa aşezându-se pe pat. Tinere fete cântau acompaniate de Daf (similar tamburinei fără talgere ori clopoţei) şi Profetul (sas) asculta cu plăcere cântecul lor.
Când au început să spună că un profet ce ştia lucruri despre viitor stătea printre ei, Profetul(sas) le opri, şi le-a spus calm că nimeni nu ştia despre necunoscut, cu excepţia lui Allah (swt)şi renunţând la această afirmaţie, ele puteau continua să cânte.
Această întâmplare arată că nu este un rău ca tinerele fete ale une familii să se adune şi să cânte cu ocazia unui eveniment fericit, ca de exmplu o căsătorie, pentru a-şi exprima bucuria.
Nu a exista nimic autentic în legătură cu interzicerea cântecelor, parerile sunt impartite.
nu este nimic rău în cântecul în sine. Păcatul se află în acele cântece în care intervin lucruri care le scot din ceea ce este permis in Islam.
Este un lucru general recunoscut că un cântec care este însoţit de alte lucruri interzise, cum ar fi interpretarea sa într-un loc în care se bea sau însoţirea lui de gesturi obscene, este interzis. Trimisul lui Allah i-a avertizat atât pe acela care îl interpretează, cât şi pe acela care ascultă la el cu pedeapsă aspră când a zis: „Unii din comunitatea mea vor bea vinul denumindu-l cu alte denumiri, cu instrumente şi cu cântăreţe în prezenţa lor. Allah va face ca pământul să se despice şi să-i înghită pe ei şi îi va preschimba pe ei în maimuţe şi în porci.“
Nu este neapărat nevoie ca forma şi chipurile acestora să se schimbe, ci li se vor schimba sufletele şi vor purta în pielea de om suflet de maimuţă şi de porc.
Subiectul cântecului nu trebuie să contravină bunei cuviinţe şi învăţăturilor Islamului. Interpretarea unui cântec care glorifică vinul şi invită la consumarea lui, de exemplu, este socotită interzisă, ca şi ascultarea lui.
Religia respinge vorbele fără rost şi exagerările în toate, inclusiv în privinţa adoraţiei.
Cântecul şi muzica au fost asociate în general cu luxul, cu băutura şi cu ceea ce este oprit (haram) şi aceasta i-a determinat pe mulţi invatati să le interzică sau să le socotească total nerecomandabile.
Unii au spus: „Cântecul face parte dintre „poveştile deşarte“ la care se referă versetul lui Allah Preaînaltul:
“Dar printre oameni sunt şi [unii] care cumpără poveştile deşarte pentru a rătăci cu ele de la calea lui Allah, fără de ştiinţă, şi pentru a o lua în derâdere. Aceia vor avea parte de pedeapsă înjositoare” (Luqman: 6).
Cantecul si muzica sunt permise, insa e necesar sa amintim si conditiile in care lor li s-a acordat aceasta permisibilitate.
1. Continutul cantecului si genul de muzica trebuie sa fie in stil islamic si sa nu fie cauza atitudinilor ce contravin Islamului.
2. Contextul (genul, locul si timpul) trebuie sa se conformeze de asemenea.
3. Nu trebuie sa se exagereze cu acest tip de distractie astfel incat sa-i determine pe musulmani sa uite de indatoririle lor fata de Allah.
4. Muzicienii si cei care asculta muzica trebuie sa fie constienti de locul pe care il ocupa aceasta arta in viata lor si de influenta pe care o are asupra lor.
Atata timp cat melodiile nu contin expresii vulgare si dansul nuditate nu cred ca ar face rau nimanui. O nunta, nu ar avea farmec fara muzica sau multe alte ocazii speciale.
Muzica si dansul fac parte din cultura si civilizatie.
Ar-Rabee’(ra)(luă parte la Declaraţia de la Rizwan) era o femeie a Paradisului.
Ea povesti că în ziua căsătoriei ei Profetul (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) îi vizită casa aşezându-se pe pat. Tinere fete cântau acompaniate de Daf (similar tamburinei fără talgere ori clopoţei) şi Profetul (sas) asculta cu plăcere cântecul lor.
Când au început să spună că un profet ce ştia lucruri despre viitor stătea printre ei, Profetul(sas) le opri, şi le-a spus calm că nimeni nu ştia despre necunoscut, cu excepţia lui Allah (swt)şi renunţând la această afirmaţie, ele puteau continua să cânte.
Această întâmplare arată că nu este un rău ca tinerele fete ale une familii să se adune şi să cânte cu ocazia unui eveniment fericit, ca de exmplu o căsătorie, pentru a-şi exprima bucuria.
Nu a exista nimic autentic în legătură cu interzicerea cântecelor, parerile sunt impartite.
Tatuajele in Islam
Tatuajele permanente sunt categoric interzise in Islam.
"Islamul denunta excesele in infrumusetare atunci cind sint afectate trasaturile fizice cu care Allah ne-a creat. Coranul considera acest fel de schimbari ca fiind inspirate de Diavol, care "le va porunci sa schimbe creatia lui Allah" (Quran, traducerea sensurilor 4:119)
Tatuajul, prin care pielea este strapunsa cu un ac şi coloreaza indiferent dacă aceasta provoacă durere sau nu, deoarece implică schimbarea creatiei de catre Allah.
Tatuarea desfigureaza permanent fata si alte parti ale corpului cu diverse culori si desene.
Tatuajele temporare, cum ar fi Henna cel mai des folosit de femeile musulmane, pentru infrumusetare, este traditional, acestea se picteaza cu Henna la nunti, Eid, petreceri, chiar si de zi cu zi fara a fi nevoie de o speciala ocazie.
De asemenea Henna este folosita si pentru colorarea parului, nu deterioreaza firul de par, se aplica si pe unghii in loc de oja si se mentine mult timp.
Este o traditie veche. Henna este o vopsea naturala provenita din planta lawsonia inermia ce creste in Nordul Africii, India si in alte zone ale Orientului Mijlociu. Frunzele plantei sunt uscate si macinate pana la obtinerea unei pudre de un rosu-maroniu, cu ajutorul careia se coloreaza parul, pielea si unghiile.
De-a lungul timpului henna a fost asociata cu ceremonii speciale :nunta,a opta luna de sarcina,nasterea,a 40-a zi dupa nastere,sfarsitul Ramadanului sau Bar Mitzvah sunt toate evenimente din viata de zi cu zi celebrate cu henna.Insa va vine sa credeti sau nu,practica aplicarii hennei pe piele a inceput ca raspuns la nevoia de aer conditionat in desert,printre proprietatile hennei numarandu-se si abilitatea de a racori corpul uman.
Aceste desene au un rol pur decorativ pentru a pune in valoare mainile si picioarele femilor.
Din punct de vedere medical, Henna este recomandata, la picoare redau forma calcaielor crapate si in general imbunatateste circulatia sangelui si e recomandata si pentru cei care sufera de reumatism. In tarile arabe o folosesc si barbatii care sufera de reumatism sau pentru a imbunatati circulatia sangelui, in special batranii.
"Islamul denunta excesele in infrumusetare atunci cind sint afectate trasaturile fizice cu care Allah ne-a creat. Coranul considera acest fel de schimbari ca fiind inspirate de Diavol, care "le va porunci sa schimbe creatia lui Allah" (Quran, traducerea sensurilor 4:119)
Tatuajul, prin care pielea este strapunsa cu un ac şi coloreaza indiferent dacă aceasta provoacă durere sau nu, deoarece implică schimbarea creatiei de catre Allah.
Tatuarea desfigureaza permanent fata si alte parti ale corpului cu diverse culori si desene.
Tatuajele temporare, cum ar fi Henna cel mai des folosit de femeile musulmane, pentru infrumusetare, este traditional, acestea se picteaza cu Henna la nunti, Eid, petreceri, chiar si de zi cu zi fara a fi nevoie de o speciala ocazie.
De asemenea Henna este folosita si pentru colorarea parului, nu deterioreaza firul de par, se aplica si pe unghii in loc de oja si se mentine mult timp.
Este o traditie veche. Henna este o vopsea naturala provenita din planta lawsonia inermia ce creste in Nordul Africii, India si in alte zone ale Orientului Mijlociu. Frunzele plantei sunt uscate si macinate pana la obtinerea unei pudre de un rosu-maroniu, cu ajutorul careia se coloreaza parul, pielea si unghiile.
De-a lungul timpului henna a fost asociata cu ceremonii speciale :nunta,a opta luna de sarcina,nasterea,a 40-a zi dupa nastere,sfarsitul Ramadanului sau Bar Mitzvah sunt toate evenimente din viata de zi cu zi celebrate cu henna.Insa va vine sa credeti sau nu,practica aplicarii hennei pe piele a inceput ca raspuns la nevoia de aer conditionat in desert,printre proprietatile hennei numarandu-se si abilitatea de a racori corpul uman.
Aceste desene au un rol pur decorativ pentru a pune in valoare mainile si picioarele femilor.
Din punct de vedere medical, Henna este recomandata, la picoare redau forma calcaielor crapate si in general imbunatateste circulatia sangelui si e recomandata si pentru cei care sufera de reumatism. In tarile arabe o folosesc si barbatii care sufera de reumatism sau pentru a imbunatati circulatia sangelui, in special batranii.
Pelerinajul la Mecca, Hajj
Pelerinajul la Mecca - Hajj
Aceasta predica tinuta de Profet (pacea si biecuvantarea asupra lui) nu este mai lunga de patru randuri, insa ea a stabilit principiile islamului, a pus bazele sale si ea este o constitutie completa. A adunat in ea toate lucrurile care ii aduna pe oameni in infaptuirea binelui in viata de zi cu zi si ii pregateste pe ei pentru viata de apoi.
Despre acest subiect s-au scris foarte multe carti si continua sa se scrie si azi.
In aceasta predica, profetul s-a concentrat asupra a patru lucruri despre care vom vorbi, Inshaa ALLAH.
Trimisul lui ALLAH a facut un singur pelerinaj si acesta se numeste pelerinajul islamului si mai poarta denumirea de pelerinajul implinit pentru ca profetul i-a intrebat pe companioni:
“V-am intregit voua religia?”
si ei au raspuns: “Da!”
“O, ALLAH, fii martor!” a spus profetul.
Acest pelerinaj se mai numeste si pelerinajul de adio (Hajj Al-Wadda), pentru ca la inceputul predicii profetul a spus:
“O, voi oameni, ascultati vorbele mele pentru ca nu stiu daca ne vom mai intalni dupa acest an…”
Si intr-adevar a fost ca si cum si-ar fi luat adio de la ei, pentru ca la 81 de zile dupa aceasta predica profetul a decedat.
De ce a facut profetul un singur pelerinaj si de ce a intarziat el atat de mult implinirea pelerinajului?
Trebuie stiut ca arabii in perioada preislamica (jahiliya) aveau obiceiul de a se juca cu lunile anului, in special cu lunile sacre, acele luni de pelerinaj, schimbandu-le perioadele, cateodata le intarziau, alteori le inaintau. Pana s-a ajuns ca atunci cand Abu Bakr a facut pelerinajul cu comapnionii (in anul 9 H), pelerinajul a avut loc in luna Dhul Qiddah (datorita acestor schimbari).
Si a vrut ALLAH ca pelerinajul trimisului sa fie implinit la timpul stabilit si acesta este motivul pentru care pelerinajul lui a fost amanat.
A spus profetul in ziua sacrificiului:
“Timpul s-a intors in fagasul sau natural asa cum l-a creat ALLAH de la facerea cerurilor si a pamantului. Anul are douasprezece luni, patru dintre ele sunt sfinte.”
In timpul pelerinajului, in ziua de Arafat, ALLAH a pogorat acest verset:
“…In ziua aceasta am desavarsit religia voastra si am incuviintat Islamul ca religie pentru voi.”(Surat Al-Maida:3)
Aceasta predica tinuta de Profet (pacea si biecuvantarea asupra lui) nu este mai lunga de patru randuri, insa ea a stabilit principiile islamului, a pus bazele sale si ea este o constitutie completa. A adunat in ea toate lucrurile care ii aduna pe oameni in infaptuirea binelui in viata de zi cu zi si ii pregateste pe ei pentru viata de apoi.
Despre acest subiect s-au scris foarte multe carti si continua sa se scrie si azi.
In aceasta predica, profetul s-a concentrat asupra a patru lucruri despre care vom vorbi, Inshaa ALLAH.
Trimisul lui ALLAH a facut un singur pelerinaj si acesta se numeste pelerinajul islamului si mai poarta denumirea de pelerinajul implinit pentru ca profetul i-a intrebat pe companioni:
“V-am intregit voua religia?”
si ei au raspuns: “Da!”
“O, ALLAH, fii martor!” a spus profetul.
Acest pelerinaj se mai numeste si pelerinajul de adio (Hajj Al-Wadda), pentru ca la inceputul predicii profetul a spus:
“O, voi oameni, ascultati vorbele mele pentru ca nu stiu daca ne vom mai intalni dupa acest an…”
Si intr-adevar a fost ca si cum si-ar fi luat adio de la ei, pentru ca la 81 de zile dupa aceasta predica profetul a decedat.
De ce a facut profetul un singur pelerinaj si de ce a intarziat el atat de mult implinirea pelerinajului?
Trebuie stiut ca arabii in perioada preislamica (jahiliya) aveau obiceiul de a se juca cu lunile anului, in special cu lunile sacre, acele luni de pelerinaj, schimbandu-le perioadele, cateodata le intarziau, alteori le inaintau. Pana s-a ajuns ca atunci cand Abu Bakr a facut pelerinajul cu comapnionii (in anul 9 H), pelerinajul a avut loc in luna Dhul Qiddah (datorita acestor schimbari).
Si a vrut ALLAH ca pelerinajul trimisului sa fie implinit la timpul stabilit si acesta este motivul pentru care pelerinajul lui a fost amanat.
A spus profetul in ziua sacrificiului:
“Timpul s-a intors in fagasul sau natural asa cum l-a creat ALLAH de la facerea cerurilor si a pamantului. Anul are douasprezece luni, patru dintre ele sunt sfinte.”
In timpul pelerinajului, in ziua de Arafat, ALLAH a pogorat acest verset:
“…In ziua aceasta am desavarsit religia voastra si am incuviintat Islamul ca religie pentru voi.”(Surat Al-Maida:3)
Zakat/Dania/Milostenia
Coranul are multe versete care vorbesc despre Sadaqa si cei care fac milostenia.
“Si grabiti-va spre iertarea Domnului vostru si spre Raiul cel intins cat cerurile si pamantul,pregatit pentru cei evlaviosi,Care dau milostenii atat atunci cat au parte de belsug,cat si atunci cand sunt la necaz,care-si stapanesc mania si care iarta oamenilor,caci ALLAH ii iubeste pe cei care plinesc fapte bune.”(Al-`Imran: 133-134)
Aysha sotia Profetului Mohammed (Allah fie multumit de el si ea), este cunoscuta dupa statutul ei inalt, a venit la ea Muauiyah Ibn Sufyan si i-a oferit 80000 de dirhami – era o mare avere si in acea zi ea postea; a chemat servitoarea ei si a inceput sa aduca mancare si sa umple farfuriile pentru saraci si spunea servitoarei ei: “Du-te la cutare si la cutare si la cutare…” pentru ca sa mearga sa imparta la saraci si a impartit toata aceasta avere. Cand a venit timpul sa isi intreruipa postul si soarele a apus i-a spus servitoarei sale sa aduca mancare si ea a servit ulei si paine, si i-aspus aceasta Ayshei: “Oare nu ai lasat pentru noi nimic?”
“Oh, nu ma mustra, de ce nu mi-ai amintit de asta inainte?”
Ea a fost aleasa de catre ALLAH prin voia Sa.
Odata Profetul (pacea si binecuvantarea asupra lui) a visat ca a venit Jibriil aducand cu el un material verde si i-a spus profetului:
“Aceata este sotia ta in viata aceasta si in viata de apoi.”
ALLAH a scapat-o pe ea de calomniile care i-au fost aduse si pana in ziua de apoi oamenii il adora si-L vor adora pe ALLAH cu aceste versete, despre ea.
In Surat An-Nur sunt versetele 11-21 care se refera exact la intamplarea legata de Aysha, ALLAH sa fie multumit de ea.
Cand profetul sall ALLAHU alaihi wa salam a fost intrebat: “Cine este cea mai iubita femeie pentru tine?”, el a raspuns:
“Aysha”, iar cand a fost intrebat: “Care este cel mai iubit barbat?”, el a spus:
“Tatal ei.”
Ea este cea care l-a vazut pe Jubriil si ea este cea in casa cereia a murit profetul, in casa ei a petrecut ultimele clipe ale vietii sale binecuvantate si tot in bratele ei a murit, cu capul la pieptul ei.
Aceasta este Aysha Bint Abu Bakr, ALLAH sa fie multumit de ea.
“Si grabiti-va spre iertarea Domnului vostru si spre Raiul cel intins cat cerurile si pamantul,pregatit pentru cei evlaviosi,Care dau milostenii atat atunci cat au parte de belsug,cat si atunci cand sunt la necaz,care-si stapanesc mania si care iarta oamenilor,caci ALLAH ii iubeste pe cei care plinesc fapte bune.”(Al-`Imran: 133-134)
Aysha sotia Profetului Mohammed (Allah fie multumit de el si ea), este cunoscuta dupa statutul ei inalt, a venit la ea Muauiyah Ibn Sufyan si i-a oferit 80000 de dirhami – era o mare avere si in acea zi ea postea; a chemat servitoarea ei si a inceput sa aduca mancare si sa umple farfuriile pentru saraci si spunea servitoarei ei: “Du-te la cutare si la cutare si la cutare…” pentru ca sa mearga sa imparta la saraci si a impartit toata aceasta avere. Cand a venit timpul sa isi intreruipa postul si soarele a apus i-a spus servitoarei sale sa aduca mancare si ea a servit ulei si paine, si i-aspus aceasta Ayshei: “Oare nu ai lasat pentru noi nimic?”
“Oh, nu ma mustra, de ce nu mi-ai amintit de asta inainte?”
Ea a fost aleasa de catre ALLAH prin voia Sa.
Odata Profetul (pacea si binecuvantarea asupra lui) a visat ca a venit Jibriil aducand cu el un material verde si i-a spus profetului:
“Aceata este sotia ta in viata aceasta si in viata de apoi.”
ALLAH a scapat-o pe ea de calomniile care i-au fost aduse si pana in ziua de apoi oamenii il adora si-L vor adora pe ALLAH cu aceste versete, despre ea.
In Surat An-Nur sunt versetele 11-21 care se refera exact la intamplarea legata de Aysha, ALLAH sa fie multumit de ea.
Cand profetul sall ALLAHU alaihi wa salam a fost intrebat: “Cine este cea mai iubita femeie pentru tine?”, el a raspuns:
“Aysha”, iar cand a fost intrebat: “Care este cel mai iubit barbat?”, el a spus:
“Tatal ei.”
Ea este cea care l-a vazut pe Jubriil si ea este cea in casa cereia a murit profetul, in casa ei a petrecut ultimele clipe ale vietii sale binecuvantate si tot in bratele ei a murit, cu capul la pieptul ei.
Aceasta este Aysha Bint Abu Bakr, ALLAH sa fie multumit de ea.
Hadisuri
Hadisuri:
Mutewatir:care a fost relatat avand in fiecare nivel al sirului mai multi naratori fiind imposibila intelegerea de a minti.
Este cel mai inalt nivel de hadis.
Ahad:hadisul care nu indeplineste conditiile celui mutewatir.
Merfwa:ceea ce i s-a atribuit Profetului Muhammad (spuse,vorbe,aprobari)
Meukuf:ceea ce i s-a atribuit unui companion
Mektua:ceea ce i s-a atribuit unui urmas a unui companion
Hasen:asemenea sahih dar nu a ajuns la nivelul lui datorita memoriei sau scrierii relatatorilor
Hasen si Sahih reprezinta pentru noi cele mai puternice argumente.
Hadisul slab-daif
-hadisul nu indeplineste conditiei hadisului hasen
-poate fii slab din cauza unor probleme in isnad
-are mai multe nivele
-hadisul slab poate fii pus in practica in cazurile de evidentiere a binefacerii faptelor bune cu conditii:sa nu fie prea slab,sa aiba baza in legislatia islamica,sa nu se considere atunci cand este relatat ca fiind autentic.
-se pot relata hadisurile slabe in afara de cele nascocite cu doua conditii:sa nu fie despre credinta ,despre permis si interzis.
Tipurile de hadisuri slabe din cauza unei lipse in isnad:
-muallek: a carui inceput din sir lipsesc sau au fost sterse un relatator sau mai multi
-mursel:la sfarsit lipseste un companion
-muaddal-lipseste unul sau mai multi relatatori
-munkatia3-hadisul a carui sir a fost sters
-mudellis:are o problema ascunsa in sir si pare corect
-mursel khafi: relatat de un companion dar s-au intalnit dar nu s-a realizat transmiterea de hadisuri
Alte tipuri de hadisuri slabe
-meudua:minciuna ce i s-a atribuit Profetului Muhammad pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa
-metruk:hadis in sirul caruia se stie ca unul este mincinos
-munker:care are in sir o persoana cunoscuta ca avand unele insusiri ale nelegiuitilor
-muallel:in a carui metn exista o problema ascunsa chiar daca in aparenta pare corect
-muderrej: ordinea sirului a fost modificata sau in metn s-a introdus ce nu facea parte
-saaz:care contrazice pe unul mai puternic
Alte hadisuri bune:
-meklub:a carui isnad sau metn s-au inversat cuvintele
-muttarit:care a fost relatat din mai multe cai fiind la fel la putere
Abu Huraira a relata ca l-a auzit pe Profet (pacea si binecuvantarea fie asupra lui):
“Spuneti-mi daca la usa unuia dintre voi ar curge un parau in care s-ar imbaia de cinci ori pe zi,ar mai ramane vreo urma de murdarie pe trupul lui?Ei au raspuns:N-ar mai ramane urma de murdarie.El a zis:La fel este si in cazul rugaciunilor facute de 5 ori pe zi.Allah sterge toate pacatele datorita acestora.”
Abu Huraira a relatat ca Trimisul lui Allah(Saw)a zis: “Cele cinci rugaciuni de vineri pana vineri sterg pacatele din trecut ,atata timp cat nu se comite pacate mari.”
Abu Musa a relatat ca Trimisul lui Allah(Saw)a zis: “Cel ce face rugaciunea la cele doua ore racoroase,va intra in rai.” (Convenit)
Abu Huraira a relatat ca Trimisul lui Allah(Saw)a zis: “Ingerii vin pe rand sa va vada ,la ceas de noapte si la ceas de zi si se aduna cu totii la rugaciunele de la crapatul zorilor si dupa-masa.Cei ce si-au petrecut noaptea printre voi se inalta la cer si Domnul lor,care le stie pe toate,intreaba:In ce stare i-ati lasat pe slujitorii mei?Ei raspund:I-am lasat rugandu-se si i-am gasit rugandu-se”.
Buraida relateaza ca Trimisul lui Allah(saw) a zis: “Cel ce nu face rugaciunea de dupa-amiaza ,faptele lui nu mai au nici o valoare.”
Abu Huraira a relatat ca Trimisul lui Allah(Saw)a zis:”Ingerii invoca binecuvantarile asupra oricaruia dintre voi,atata vreme cat se afla intr-un loc de rugaciune si intr-o stare de curatenie.Ei zic:”O ,Allah!Iarta-l,o,Allah!Ai mila de el” (Bukhari)
Abu Huraira a relatat ca Trimisul lui Allah(Saw)a zis: “Nici o rugaciune nu este mai chinuitoare pentru ipocriti decat rugaciunea de la crapatul zorilor si rugaciunea de noapte(isha).Daca oamenii ar stii ce binecuvantare se afla in ele ar veni si taras sa se roage.”
Jabir a relatat ca Profetul(saw) a zis: “Ceea ce ne deosebeste pe noi de necredinciosi si ipocriti este angajamentul nostru la rugaciune.Cel ce o leapada,devine un necredincios.”
Abu Huraira a relatat ca Trimisul lui Allah(Saw)a zis: “Prima dintre faptele pentru care omul va fii chemat sa dea socoteala in Ziua Invierii ,va fii rugaciunea.Daca este asa cum se cuvine ,el va fii aparat si va avea succes ,dar daca este gresita ,el va fii nenorocit si sarac.Daca se gaseste vreo greseala in rugaciunile ,Domnul Cel Binecuvantat si Preainalt va da porunca pentru a vedea daca slujitorul Sau a spus vreo rugaciune libera ,care sa completeze lipsa de la rugaciunile impuse.Apoi restul faptelor sale,vor fii cercetate in acelasi fel.”
Mutewatir:care a fost relatat avand in fiecare nivel al sirului mai multi naratori fiind imposibila intelegerea de a minti.
Este cel mai inalt nivel de hadis.
Ahad:hadisul care nu indeplineste conditiile celui mutewatir.
Merfwa:ceea ce i s-a atribuit Profetului Muhammad (spuse,vorbe,aprobari)
Meukuf:ceea ce i s-a atribuit unui companion
Mektua:ceea ce i s-a atribuit unui urmas a unui companion
Hasen:asemenea sahih dar nu a ajuns la nivelul lui datorita memoriei sau scrierii relatatorilor
Hasen si Sahih reprezinta pentru noi cele mai puternice argumente.
Hadisul slab-daif
-hadisul nu indeplineste conditiei hadisului hasen
-poate fii slab din cauza unor probleme in isnad
-are mai multe nivele
-hadisul slab poate fii pus in practica in cazurile de evidentiere a binefacerii faptelor bune cu conditii:sa nu fie prea slab,sa aiba baza in legislatia islamica,sa nu se considere atunci cand este relatat ca fiind autentic.
-se pot relata hadisurile slabe in afara de cele nascocite cu doua conditii:sa nu fie despre credinta ,despre permis si interzis.
Tipurile de hadisuri slabe din cauza unei lipse in isnad:
-muallek: a carui inceput din sir lipsesc sau au fost sterse un relatator sau mai multi
-mursel:la sfarsit lipseste un companion
-muaddal-lipseste unul sau mai multi relatatori
-munkatia3-hadisul a carui sir a fost sters
-mudellis:are o problema ascunsa in sir si pare corect
-mursel khafi: relatat de un companion dar s-au intalnit dar nu s-a realizat transmiterea de hadisuri
Alte tipuri de hadisuri slabe
-meudua:minciuna ce i s-a atribuit Profetului Muhammad pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa
-metruk:hadis in sirul caruia se stie ca unul este mincinos
-munker:care are in sir o persoana cunoscuta ca avand unele insusiri ale nelegiuitilor
-muallel:in a carui metn exista o problema ascunsa chiar daca in aparenta pare corect
-muderrej: ordinea sirului a fost modificata sau in metn s-a introdus ce nu facea parte
-saaz:care contrazice pe unul mai puternic
Alte hadisuri bune:
-meklub:a carui isnad sau metn s-au inversat cuvintele
-muttarit:care a fost relatat din mai multe cai fiind la fel la putere
Abu Huraira a relata ca l-a auzit pe Profet (pacea si binecuvantarea fie asupra lui):
“Spuneti-mi daca la usa unuia dintre voi ar curge un parau in care s-ar imbaia de cinci ori pe zi,ar mai ramane vreo urma de murdarie pe trupul lui?Ei au raspuns:N-ar mai ramane urma de murdarie.El a zis:La fel este si in cazul rugaciunilor facute de 5 ori pe zi.Allah sterge toate pacatele datorita acestora.”
Abu Huraira a relatat ca Trimisul lui Allah(Saw)a zis: “Cele cinci rugaciuni de vineri pana vineri sterg pacatele din trecut ,atata timp cat nu se comite pacate mari.”
Abu Musa a relatat ca Trimisul lui Allah(Saw)a zis: “Cel ce face rugaciunea la cele doua ore racoroase,va intra in rai.” (Convenit)
Abu Huraira a relatat ca Trimisul lui Allah(Saw)a zis: “Ingerii vin pe rand sa va vada ,la ceas de noapte si la ceas de zi si se aduna cu totii la rugaciunele de la crapatul zorilor si dupa-masa.Cei ce si-au petrecut noaptea printre voi se inalta la cer si Domnul lor,care le stie pe toate,intreaba:In ce stare i-ati lasat pe slujitorii mei?Ei raspund:I-am lasat rugandu-se si i-am gasit rugandu-se”.
Buraida relateaza ca Trimisul lui Allah(saw) a zis: “Cel ce nu face rugaciunea de dupa-amiaza ,faptele lui nu mai au nici o valoare.”
Abu Huraira a relatat ca Trimisul lui Allah(Saw)a zis:”Ingerii invoca binecuvantarile asupra oricaruia dintre voi,atata vreme cat se afla intr-un loc de rugaciune si intr-o stare de curatenie.Ei zic:”O ,Allah!Iarta-l,o,Allah!Ai mila de el” (Bukhari)
Abu Huraira a relatat ca Trimisul lui Allah(Saw)a zis: “Nici o rugaciune nu este mai chinuitoare pentru ipocriti decat rugaciunea de la crapatul zorilor si rugaciunea de noapte(isha).Daca oamenii ar stii ce binecuvantare se afla in ele ar veni si taras sa se roage.”
Jabir a relatat ca Profetul(saw) a zis: “Ceea ce ne deosebeste pe noi de necredinciosi si ipocriti este angajamentul nostru la rugaciune.Cel ce o leapada,devine un necredincios.”
Abu Huraira a relatat ca Trimisul lui Allah(Saw)a zis: “Prima dintre faptele pentru care omul va fii chemat sa dea socoteala in Ziua Invierii ,va fii rugaciunea.Daca este asa cum se cuvine ,el va fii aparat si va avea succes ,dar daca este gresita ,el va fii nenorocit si sarac.Daca se gaseste vreo greseala in rugaciunile ,Domnul Cel Binecuvantat si Preainalt va da porunca pentru a vedea daca slujitorul Sau a spus vreo rugaciune libera ,care sa completeze lipsa de la rugaciunile impuse.Apoi restul faptelor sale,vor fii cercetate in acelasi fel.”
Dragostea Lui Allah fata de Creatiile Sale
Allah iubeste pe cei pioşi:
„… Allah îi iubeste pe cei care au frica. ” (Coran 9: 4)
El iubeste pe cei care fac bine:
„… Allah îi iubeste pe cei care plinesc fapte bune. ” (Coran 3: 134)
El iubeste pe cei care se caiesc Lui şi se purifica:
„… Allah îi iubeşte pe cei care se căiesc şi îi iubeşte pe cei care se curăţesc. ” (Coran 2: 222)
El iubeste pe cei care sunt rabdatori:
„… Allah îi iubeste pe cei statornici!” (Coran 3: 146)
El iubeste pe cei care sunt drepti:
„… Allah îi iubeste pe cei drepti” (Coran 5: 42)
El iubeste pe cei care îşi pun încrederea în El:
„… Allah îi iubeste cu adevadrat pe cei care se incred [în El]. ” (Coran 3: 159)
El iubeste pe cei care lupta de dragul Lui în randuri:
„Allah îi iubeşte pe aceia care luptă pe calea Sa într-o linie [de luptă], de parcă ei ar fi o zidire întărită. ” (Coran 61: 4)
„… Allah îi iubeste pe cei care au frica. ” (Coran 9: 4)
El iubeste pe cei care fac bine:
„… Allah îi iubeste pe cei care plinesc fapte bune. ” (Coran 3: 134)
El iubeste pe cei care se caiesc Lui şi se purifica:
„… Allah îi iubeşte pe cei care se căiesc şi îi iubeşte pe cei care se curăţesc. ” (Coran 2: 222)
El iubeste pe cei care sunt rabdatori:
„… Allah îi iubeste pe cei statornici!” (Coran 3: 146)
El iubeste pe cei care sunt drepti:
„… Allah îi iubeste pe cei drepti” (Coran 5: 42)
El iubeste pe cei care îşi pun încrederea în El:
„… Allah îi iubeste cu adevadrat pe cei care se incred [în El]. ” (Coran 3: 159)
El iubeste pe cei care lupta de dragul Lui în randuri:
„Allah îi iubeşte pe aceia care luptă pe calea Sa într-o linie [de luptă], de parcă ei ar fi o zidire întărită. ” (Coran 61: 4)
Drepturile si Obligatiile Musulmanilor
Drepturile si Obligatiile Musulmanilor
In Islam, drepturile si responsabilitatile se imbina cu intelepciune. Prin urmare, drepturile se termina acolo unde exista riscul de a rani pe celalalt.
Profetul (pacea si binecuvantarea fie asupra lui), ne-a vestit ca ALLAH a spus:
“Li se cuvine dragostea Mea acelora care isi daruiesc unul altuia de dragul Meu.”
Noi trebuie sa le asiguram hrana si imbracaminte acelora care sunt nevoiasi.
Trebuie sa ne sprijinim unii pe altii, fizic si moral.
Trebuie sa le aratam celorlalti sentimente pozitive.
Profetul (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) a spus:
“Daca unul dintre voi iubeste pe cineva, lasati-l sa-I spuna acestuia.”
Profetul (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) a spus:
“Oricine apara reputatia fratelui sau musulman, va avea dreptul de la ALLAH sa-l apere pe el de foc in ziua judecatii.”
Trebuie sa ne iertam unii altora greselile si defectele.
Trebuie sa ne rugam pentru ceilalti atat in timpul vietii lor, cat si dupa cei ei mor.
Profetul (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) a spus:
“Rugii pe care musulmanul o face in taina pentru fratele i se va raspunde. Este un inger pe capul sau si de cate ori se roaga pentru fratele sau, ingerul spune: “Amiin, la fel si pentru tine.”
Trebuie sa fim fideli in relatiile noastre. Corectitudinea unul fata de altul este ceva ce trebuie sa continue chiar si dupa ce o persoana a murit, pastrand relatia cu copiii decedatului si cu cei dragi lui.
Trebuie sa le usuram oamenilor treburile si sa nu asteptam prea mult de la ei. Nu este bine sa ii impovaram pe oameni cu ceea ce ar fi greu sau costisitor pentru ei.
In Islam, drepturile si responsabilitatile se imbina cu intelepciune. Prin urmare, drepturile se termina acolo unde exista riscul de a rani pe celalalt.
Profetul (pacea si binecuvantarea fie asupra lui), ne-a vestit ca ALLAH a spus:
“Li se cuvine dragostea Mea acelora care isi daruiesc unul altuia de dragul Meu.”
Noi trebuie sa le asiguram hrana si imbracaminte acelora care sunt nevoiasi.
Trebuie sa ne sprijinim unii pe altii, fizic si moral.
Trebuie sa le aratam celorlalti sentimente pozitive.
Profetul (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) a spus:
“Daca unul dintre voi iubeste pe cineva, lasati-l sa-I spuna acestuia.”
Profetul (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) a spus:
“Oricine apara reputatia fratelui sau musulman, va avea dreptul de la ALLAH sa-l apere pe el de foc in ziua judecatii.”
Trebuie sa ne iertam unii altora greselile si defectele.
Trebuie sa ne rugam pentru ceilalti atat in timpul vietii lor, cat si dupa cei ei mor.
Profetul (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) a spus:
“Rugii pe care musulmanul o face in taina pentru fratele i se va raspunde. Este un inger pe capul sau si de cate ori se roaga pentru fratele sau, ingerul spune: “Amiin, la fel si pentru tine.”
Trebuie sa fim fideli in relatiile noastre. Corectitudinea unul fata de altul este ceva ce trebuie sa continue chiar si dupa ce o persoana a murit, pastrand relatia cu copiii decedatului si cu cei dragi lui.
Trebuie sa le usuram oamenilor treburile si sa nu asteptam prea mult de la ei. Nu este bine sa ii impovaram pe oameni cu ceea ce ar fi greu sau costisitor pentru ei.
Arca lui Noe (pace asupra lui) si Potopul
In Coran despre Noe (pace asupra lui)
﴾ Şi i s-a revelat lui Noe: „Nu vor crede din neamul tău decât aceia care deja au crezut, dar tu nu te întrista pentru ceea ce fac ei!” ﴿[Coran 11:36]
Acest verset reprezintă o mângâiere pentru Noe, ca de altfel şi o
consolare. Misiunea ta este încheiată şi tu ţi-ai dus la îndeplinire sarcina ce ţi-a fost înmânată. Acum nu trebuie să te mâhneşti din cauza lor, căci Allah va trimite în curând sprijinul Său pentru tine şi pedeapsa Sa pentru ei.
﴾ „Şi fă-ţi arca sub ochii Noştri şi după inspiraţia Noastră şi nu-Mi mai pomeni despre cei care au fost nelegiuiţi, căci ei sunt înecaţi!” ﴿[Coran 11:37]
Acest lucru s-a întâmplat atunci când Noe a renunţat la speranţă şi nu a văzut nici gram de bunătate în neamul său, care l-a nedreptăţit prin fiecare mijloc pe care l-a găsit şi a respins categoric Adevărul. Atunci s-a rugat la Allah să trimită asupra lor pedeapsa Sa.
Allah a grăit:
﴾ „Noe ne-a chemat pe Noi şi Noi am fost cei mai buni care i-am răspuns! ~ Şi l-am mântuit pe el împreună cu familia lui de nenorocirea cea mare,” ﴿ [Coran 37:75,76]
Şi a mai spus:
﴾ „Şi [adu-ţi aminte de] Noe, când a chemat el, mai înainte, şi i-am răspuns Noi şi l-am mântuit pe el împreună cu familia lui de spaima cea mare.” ﴿[Coran 21:76]
Şi de asemenea a spus:
﴾ A zis el: „Doamne, neamul meu mă socoteşte mincinos, ~ Deci hotărăşte între mine şi între ei şi mântuieşte-mă pe mine împreună cu cei credincioşi!” ﴿[Coran 26:117,118]
Şi a spus:
﴾ Şi L-a chemat pe Stăpânul său, [zicând]: „Eu sunt învins! Fă să fie
biruitoare [cauza Ta]!” ﴿[Coran 54:10]
Şi a zis:
﴾ „Doamne! Ajută-mă pe mine, fiindcă ei mă învinuiesc de minciună!” ﴿[Coran 23:26]
Allah a grăit:
﴾ „Din pricina păcatelor lor ei au fost înecaţi şi vor fi duşi să intre în Foc şi nu au aflat pentru ei ajutoare afară de Allah!” ~ Şi Noe a zis: „Doamne, nu lăsa pe pământ nici un sălăşluitor într-o casă, dintre necredincioşi, ~ Căci, dacă-i vei lăsa [în viaţă], ei îi vor duce în rătăcire pe robii Tăi şi nu vor zămisli decât păcătoşi necredincioşi!” ﴿[Coran 71:25-27]
Şi păcatele lor s-au acumulat din necredinţă şi imoralitate, la care s-a mai adăugat şi rugăciunea profetului lor împotriva lor. Când s-a ajuns în această situaţie, Allah i-a poruncit lui Noe să înceapă să construiască
arca. Aceasta a fost o corabie măreaţă ce nu a avut precedent.
﴾ „Lucra el la corabie şi de câte ori trecea pe lângă el câte o căpetenie din neamul său, îl luau în derâdere…” ﴿[Coran 11:38]
Aceştia nu credeau că va veni vreodată un potop atât de mare încât să moară cu toţii înecaţi:
„Însă el le-a zis: “Dacă râdeţi de noi, vom râde şi noi de voi, asemenea cum râdeţi.” [Coran 11:38]
Acest verset înseamnă: „Râdeţi de noi pentru că facem această corabie şi aşteptăm să vină un potop, însă noi râdem de voi fiindcă nu aţi fost călăuziţi şi aţi persistat în ignoranţă şi rătăcire, ceea ce va duce la înecul vostru.”
﴾ „Şi veţi afla voi cui îi va veni chinul care-l va umili şi peste cine va veni chinul dăinuitor!” ﴿[Coran 11:39]
Necredinţa şi încăpăţânarea au devenit trăsăturile lor de bază şi aşa va fi până în Ziua de Apoi, căci ei vor refuza a crede că Noe a fost trimis ca mesager al lui Allah.
Abu Sa’id spune că Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască – a zis: „Noe şi neamul său vor veni în Ziua Judecăţii. Allah va spune: «Ai transmis Mesajul Meu?» Noe va răspunde: «Da, Doamne!» Atunci Allah va întreba neamul său: «V-a transmis el vouă Mesajul?» Şi ei vor răspunde: «Nu, nici un profet nu a venit la noi!» Apoi El va zice către Noe: «Cine poate depune mărturie pentru tine?» El va răspunde: «Muhammed şi comunitatea (umma) sa.» Şi noi vom depune mărturie că Noe a transmis Mesajul. Şi Allah va spune: „Astfel Noi am făcut din voi o comunitate cumpătată, pentru ca să fiţi martori în legătură cu oamenii şi pentru ca Profetul să fie martor în legătură cu voi.” [Coran 2:143]
Această comunitate va depune mărturie, pe baza mărturiei Profetului, că Allah l-a trimis pe Noe cu Adevărul, i-a dezvăluit lui Adevărul şi a transmis în totalitate Adevărul neamului său. Le-a dezvăluit fiecare lucru ce era în folosul lor şi le-a interzis fiecare lucru ce era în defavoarea lor.
Aşa a făcut fiecare profet pentru neamul său. Noe i-a prevenit chiar şi de Dajjal (Anticristul), cu toate că nu era aşteptat să vină în timpul vieţii sale.
Abdullah bin Omar a relatat: „Odată Profetul stătea printre oameni,slăvindu-L pe Allah Preaputernicul, şi apoi l-a menţionat pe Dajjal, spunând: «Vă avertizez despre el, şi nici un profet nu a venit fără a-şi avertiza neamul de venirea acestuia. Chiar şi Noe şi-a avertizat neamul. Însă eu vă voi spune de o trăsătură pe care nici un alt profet nu a dezvăluit-o neamului său. Ştiu că el vede cu un singur ochi şi Allah este Atoatevăzător.»” (Al-Bukhari)
Abu Huraira a relatat că Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască – a spus: „Să vă spun eu vouă un lucru despre Dajjal pe care nici un alt profet nu l-a dezvăluit neamului său mai înainte? El vede cu un singur ochi şi va aduce cu el imagini asemănătoare Paradisului şi Iadului. Însă ceea ce va pretinde a fi Paradis, va fi Iad. Vă avertizez aşa cum Noe şi-a avertizat neamul său mai înainte!”
Thauri a spus: „Allah i-a poruncit să construiască o corabie lungă de 70 de metri (Dhira’a), să o ungă cu smoală în interior şi în exterior, partea sa de jos (prora) să fie arcuită, astfel încât să se deplaseze cu uşurinţă pe apă.”Qatada a spus: „Lungimea sa era de 275 de metri (Dhira’a), iar lăţimea de 46 de metri. Aceleaşi dimensiuni sunt notate şi în Tora şi aşa am citit şi eu.” Hasan Basri a spus: „Lungimea sa era de 550 de metri, iar lăţimea sa era de 275 de metri.” Ibn Abbas a spus însă: „Lungimea sa era de 900 de metri şi avea o lăţime de 550 de metri.” Se spune de asemenea că lungimea acesteia era de 1830 de metri, cu o lăţime de 90 de metri.Cu toate acestea, în unanimitate s-a relatat că înălţimea sa era de 27 de metri şi era o corabie cu trei punţi, fiecare punte având o înălţime de 9 metri.
Puntea de jos era destinată animalelor şi cirezilor, cea din mijloc era pentru oameni, iar cea de deasupra era pentru păsări.Allah a spus:
﴾ „Şi a zis el: „Doamne! Ajută-mă pe mine, fiindcă ei mă învinuiesc de minciună!” ~ Şi i-am revelat Noi: „Fă-ţi arca sub ochii Noştri şi după revelaţia Noastră!” ﴿[Coran 23:26,27]
Acest verset înseamnă: „Construieşte arca după porunca Noastră şi Noi te vom veghea în timp ce o construieşti, te vom călăuzi astfel încât să o înalţi pentru a putea face faţă acestui puternic Potop.”
﴾ „Iar când va veni porunca Noastră şi va clocoti cuptorul, atunci du pe ea din fiecare [specie] câte o pereche şi familia ta, afară de aceia asupra cărora s-a rostit cuvântul! Şi nu vorbi cu Mine pentru aceia care s-au purtat cu nelegiuire, căci ei sunt înecaţi!” ﴿[Coran 23:27]
Allah Preaputernicul i-a poruncit lui Noe ca atunci când va veni Porunca Sa şi pedeapsa Sa se va împlini să ducă pe arcă câte o pereche din fiecare specie de animale, câte un mascul şi câte o femelă. Trebuia de asemenea să urce în arcă familia sa, în afară de cei ce au respins chemarea lui, căci Allah a hotărât nimicirea acestora. I-a poruncit de asemenea ca atunci când Pedeapsa va veni să nu-i vorbească despre aceştia.
Marea majoritate a învăţaţilor este de părere că tannur, tradus prin „cuptor”, se referă la faţa pământului. (La propriu înseamnă cuptor de pâine, dar la figurat se referă la faţa pământului.) Acest lucru inseamnă că pământul va începe să scoată la iveală apă clocotită de pretutindeni, chiar şi cuptoarele de pâine care de obicei sunt construite în pământ vor clocoti cu apă. Într-o altă versiune, Ibn Abbas a spus că tannur este un izvor din India, în timp ce Aş-Şa’bi
a spus că acesta se află în Kufa, iar Qatada a menţionat că se află în Peninsula Arabică.
Şi Allah a grăit:
﴾ „Iar când a venit porunca Noastră şi s-a învolburat cuptorul, am spus Noi: „Adu pe ea din fiecare [seminţie] câte doi soţi şi familia ta – afară de cei împotriva cărora hotărârea a fost deja dată -, şi pe cei care au crezut”. Însă nu au crezut împreună cu el decât puţini.” ﴿[Coran 11:40]
În Biblie, „Facerea [7:02]”, se spune: „Să iei cu tine din toate animalele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască.” Totuşi acest lucru contrazice conceptul coranic unde este folosit cuvântul „Ithnain” care denotă două.
„… şi familia ta – afară de cei împotriva cărora hotărârea a fost luată deja”, ceea ce înseamnă: „Să-i iei numai pe acei din familia ta care au crezut şi lasă-i pe cei ce nu au crezut. Fiul său, Iam, a fost unul dintre cei ce nu au crezut, aşa cum vom explica mai târziu.”
„… şi pe cei care au crezut”, ceea ce înseamnă: „Să-i iei pe acei oameni care au crezut împreună cu tine.” „Însă nu au crezut împreună cu el decât puţini.”– aşa s-a întâmplat, deşi Noe i-a chemat să urmeze calea lui Allah o lungă perioadă de timp, chemându-i zi şi noapte, în locuri publice sau pe fiecare în parte, uneori prin ameninţări, iar alteori prin promisiuni Divine.Învăţaţii musulmani nu au căzut la un consens în ceea ce priveşte numărul de oameni ce s-a îmbarcat pe arca lui Noe.Ibn Abbas a relatat că au fost 80 de oameni împreună cu soaţele lor. Ka’bAl-Ahbar a spus că erau 72 de oameni. Se spune că din familia lui Noe nu erau decât Noe, cei trei fii ai săi, cele patru nurori ale sale dimpreună cu soţia lui Iam, cel care nu a crezut împreună cu Noe şi nu s-a urcat pe corabie. Dacă luăm în considerare această opinie, se va contrazice ceea ce se spune în Coran, şi anume că numai cei ce au crezut s-au îmbarcat pe corabie. Într-o altă versiune se spune că erau şapte din familia sa.
Soţia lui Noe, cea care a dat naştere la toţi copiii lui, a murit înainte de venirea Potopului. Într-o altă relatare, se spune că ea s-a înecat împreună cu necredincioşii. În Biblie se spune că se afla în arcă, astfel că este posibil să fi devenit necredincioasă după aceea.
﴾ „Şi după ce te vei aşeza tu şi cei care sunt cu tine pe corabie, atunci spune: „Mărire lui Allah care ne-a izbăvit pe noi de neamul de nelegiuiţi!” ~ Şi mai spune: „Doamne, alege pentru mine un loc de coborâre binecuvântată, căci Tu eşti cel mai bun dintre coborâtori!” ﴿[Coran 23:28,29]
Allah Preaputernicul îi porunceşte lui Noe să se roage la El aşa cum El l-a îndemnat să construiască arca pentru a se salva. Allah l-a salvat pe Noe şi pe cei ce au crezut şi i-a înecat pe cei ce s-au abătut de la calea cea dreaptă. ﴾ Şi El este Acela care le-a creat pe toate soiurile şi v-a făcut vouă corăbiile şi dobitoacele pe care le călăriţi, ~ Ca să vă aşezaţi pe spinările lor şi să pomeniţi îndurarea Domnului vostru, când şedeţi pe ele, zicând: „Slavă Celui care ni le-a supus nouă pe acestea pe care noi nu am fi putut să le stăpânim! ~ Şi noi la Domnul nostru ne vom întoarce!” ﴿[Coran 43:12-14]
Allah ne-a poruncit să facem rugăciuni sau rugi înainte de a începe un lucru pentru a câştiga binecuvântarea şi milostenia Sa şi de a ajunge la un rezultat bun. Allah de asemenea i-a poruncit Profetului Său atunci când a efectuat migrarea să spună următoarea rugăciune:
﴾ Şi spune: “Doamne, fă-mă să intru printr-o intrare a Adevărului şi scoatemă pe mine printr-o ieşire a Adevărului şi dă-mi de la Tine putere ajutătoare!” ﴿[Coran 17:80]
Noe s-a supus Poruncii lui Allah şi a spus: „Şi a zis el: “Urcaţi-vă pe ea! În numele lui Allah va fi mersul ei şi oprirea ei! Domnul meu este Iertător,Îndurător!” [Coran 11:41]
Aceasta înseamnă că arca va porni în Numele lui Allah şi îşi va încheia traseul de asemenea slăvind Numele lui Allah.
„Şi când a purces cu ei printre valuri ca munţii, …” [11:42] „valuri precum munţii”, adică a fost un potop atât de mare, încât pământul nu a mai fost niciodată martor la o asemenea catastrofă. Porţile cereşti s-au deschis şi pretutindeni din pământ au ţâşnit izvoare.
În Surat Al-Qamar se spune:
﴾ „Şi L-a chemat pe Stăpânul său, [zicând]: “Eu sunt învins! Fă să fie biruitoare [cauza Ta]!” ~ Şi am deschis Noi porţile cerului pentru o apă ce a curs potop ~ Şi am făcut să ţâşnească izvoare din pământ şi astfel s-a întâlnit apa,după o poruncă ce a fost hotărâtă. ~ Şi Noi l-am dus [pe Noe pe corabia] cea durată din scânduri şi cuie, ~ Care plutea sub ochii Noştri, [drept] răsplată pentru cel ce a fost tăgăduit” ﴿[Coran 54:10-14]
„Care plutea sub ochii Noştri”, ceea ce înseamnă că Arca lui Noe a navigat sub Pavăza şi Veghea Divină.În Surat Al-Haqqa se spune:
﴾ „Când apele s-au revărsat, v-am dus pe voi pe corabie, ~ Pentru ca Noi să facem din aceasta pentru voi o pomenire şi pentru ca urechea care o aude să o ţină minte.” ﴿[Coran 69:11,12]
Un grup de exegeţi a susţinut că nivelul apei s-a ridicat cu 13 metri peste vârful celui mai înalt munte de pe pământ. Acest lucru este de asemenea menţionat şi în Biblie. (Biblia – „Facerea” [7:20])
Într-o altă opinie se afirmă că erau 70 de metri deasupra pământului şi că apa a acoperit toată suprafaţa acestuia, de la răsărit la apus, a acoperit câmpiile şi munţii, deşerturile şi sălbăticiile. Totul a murit după Potop. ﴾ „… l-a strigat Noe pe fiul său, care stătea deoparte: „O, fiul meu! Urcă împreună cu noi, nu fi laolaltă cu necredincioşii!” ~ Dar a răspuns [fiul]: „Voi găsi refugiu pe un munte ce mă va apăra de apă”. I-a zis [atunci]: „Astăzi nu este apărător de porunca lui Allah, afară de acela cu care El este îndurător!” Şi valurile i-au despărţit pe ei doi, iar el a fost printre cei înecaţi!” ﴿[Coran 11:42,43]
Este vorba despre fiul lui Noe – Iam, fratele lui Sem, Ham şi Iafet. Unii sunt de părere că numele acestuia era Cainan. Acesta a fost un necredincios şi un răufăcător. El s-a opus părintelui său şi a refuzat să înveţe învăţăturile acestuia,şi din aceste motive a fost înecat. Totuşi, toţi cei ce nu se înrudeau cu Noe şi, cu toate acestea, se numărau printre adepţii lui, au scăpat de Pedeapsă. ﴾ „Şi s-a grăit: „O, pământule! Înghite apa ta!” şi „O, cerule! Încetează [cu ploaia]!” Şi a scăzut apa şi s-a împlinit porunca, iar ea s-a aşezat pe muntele Al-Judi. Şi s-a grăit: „Piară neamul de nelegiuiţi!” ﴿[Coran 11:44]
Când nu a mai rămas nici unul dintre acei răufăcători şi dintre cei ce îi slăveau pe alţii în loc de Allah, El a poruncit pământului să-şi înghită apa şi le-a poruncit sferelor cereşti să oprească ploaia. Porunca Sa a fost îndeplinită şi pedeapsa a fost sfârşită. Aceştia au fost privaţi de Milostenia şi de Iertarea lui Allah datorită atitudinii lor de refuz şi neîncredere în Mesajul Său.
Allah apoi a menţionat rugămintea lui Noe faţă de El referitoare la fiul său şi cererea lui ca acesta să nu fie înecat. A spus că Allah i-a promis că, odată cu el, El îi va salva familia şi fiul său era din familia sa, – cum de a fost el înecat?Atunci i s-a răspuns că fiul său nu se număra printre membrii familiei despre care Allah făcuse promisiune că îi va salva. Şi Allah a grăi astfel: „şi familia ta, afară de aceia asupra cărora s-a rostit cuvântul!” [23:27]
Acest fiu s-a numărat printre cei asupra cărora Porunca lui Allah a fost deja hotărâtă din cauza nesupunerii şi necredinţei lui. Aşadar s-a aflat în aceeaşi tabără cu cei necredincioşi şi s-a îndreptat spre acelaşi deznodământ.
S-a fost zis: „O, Noe! Coboară cu pace din partea Noastră şi cu
binecuvântări asupra ta şi asupra comunităţilor ce se vor ivi dintre acei care sunt cu tine. Iar alte comunităţi le vom lăsa să aibă parte de bucurie trecătoare şi pe ele le va ajunge apoi chin dureros [venind] de la Noi.” [Coran 11:48]
Allah i-a poruncit lui Noe să iasă din arca sa după ce aceasta s-a aşezat pe muntele Judi. Izvoarele s-au retras, iar pământul s-a zvântat.
„O, Noe! Coboară cu pace din partea Noastră şi cu binecuvântări asupra ta” [11:48], aceasta înseamnă: „Coboară şi vino fără teamă şi cu binecuvântări asupra ta şi asupra celor ce se vor naşte dintre neamul tău.” Allah nu le-a dăruit nici un copil credincioşilor ce au fost salvaţi împreună cu Noe. Cu alte cuvinte toată stirpea umană duce la fiii lui Noe, ca urmaşi ai lui Sem, Ham sau Iafet. Allah a grăit:
﴾ „Şi i-am făcut pe urmaşii săi singurii care au rămas.” ﴿ [Coran 37:77]
Sa’id bin Musaiiab a zis: „Noe a avut trei fii: Sem, Iafet şi Ham. Fiecare dintre aceştia a avut trei copii. Din urmaşii lui Sem s-au născut arabii, perşii şi romanii. Din urmaşii lui Iafet s-au născut turcii, Saqaliba şi neamurile Yagog şi Magog. Şi Ham a deschis stirpea copţilor, a sudanezilor şi a berberilor.” S-a spus de asemenea că toţi cei trei copii ai lui Noe s-au născut după Potop. Fiul său, Cainan, s-a născut înainte de Potop şi a murit în timpul lui, iar Abir care a fost născut înainte de Potop a murit înainte de acesta. Totuşi este mai sigur să sugerăm că cei trei copii ai săi au fost îmbarcaţi împreună cu el, cu soţiile şi mama acestora. Aşa găsim de altfel şi în Tora.
﴾ Şi i s-a revelat lui Noe: „Nu vor crede din neamul tău decât aceia care deja au crezut, dar tu nu te întrista pentru ceea ce fac ei!” ﴿[Coran 11:36]
Acest verset reprezintă o mângâiere pentru Noe, ca de altfel şi o
consolare. Misiunea ta este încheiată şi tu ţi-ai dus la îndeplinire sarcina ce ţi-a fost înmânată. Acum nu trebuie să te mâhneşti din cauza lor, căci Allah va trimite în curând sprijinul Său pentru tine şi pedeapsa Sa pentru ei.
﴾ „Şi fă-ţi arca sub ochii Noştri şi după inspiraţia Noastră şi nu-Mi mai pomeni despre cei care au fost nelegiuiţi, căci ei sunt înecaţi!” ﴿[Coran 11:37]
Acest lucru s-a întâmplat atunci când Noe a renunţat la speranţă şi nu a văzut nici gram de bunătate în neamul său, care l-a nedreptăţit prin fiecare mijloc pe care l-a găsit şi a respins categoric Adevărul. Atunci s-a rugat la Allah să trimită asupra lor pedeapsa Sa.
Allah a grăit:
﴾ „Noe ne-a chemat pe Noi şi Noi am fost cei mai buni care i-am răspuns! ~ Şi l-am mântuit pe el împreună cu familia lui de nenorocirea cea mare,” ﴿ [Coran 37:75,76]
Şi a mai spus:
﴾ „Şi [adu-ţi aminte de] Noe, când a chemat el, mai înainte, şi i-am răspuns Noi şi l-am mântuit pe el împreună cu familia lui de spaima cea mare.” ﴿[Coran 21:76]
Şi de asemenea a spus:
﴾ A zis el: „Doamne, neamul meu mă socoteşte mincinos, ~ Deci hotărăşte între mine şi între ei şi mântuieşte-mă pe mine împreună cu cei credincioşi!” ﴿[Coran 26:117,118]
Şi a spus:
﴾ Şi L-a chemat pe Stăpânul său, [zicând]: „Eu sunt învins! Fă să fie
biruitoare [cauza Ta]!” ﴿[Coran 54:10]
Şi a zis:
﴾ „Doamne! Ajută-mă pe mine, fiindcă ei mă învinuiesc de minciună!” ﴿[Coran 23:26]
Allah a grăit:
﴾ „Din pricina păcatelor lor ei au fost înecaţi şi vor fi duşi să intre în Foc şi nu au aflat pentru ei ajutoare afară de Allah!” ~ Şi Noe a zis: „Doamne, nu lăsa pe pământ nici un sălăşluitor într-o casă, dintre necredincioşi, ~ Căci, dacă-i vei lăsa [în viaţă], ei îi vor duce în rătăcire pe robii Tăi şi nu vor zămisli decât păcătoşi necredincioşi!” ﴿[Coran 71:25-27]
Şi păcatele lor s-au acumulat din necredinţă şi imoralitate, la care s-a mai adăugat şi rugăciunea profetului lor împotriva lor. Când s-a ajuns în această situaţie, Allah i-a poruncit lui Noe să înceapă să construiască
arca. Aceasta a fost o corabie măreaţă ce nu a avut precedent.
﴾ „Lucra el la corabie şi de câte ori trecea pe lângă el câte o căpetenie din neamul său, îl luau în derâdere…” ﴿[Coran 11:38]
Aceştia nu credeau că va veni vreodată un potop atât de mare încât să moară cu toţii înecaţi:
„Însă el le-a zis: “Dacă râdeţi de noi, vom râde şi noi de voi, asemenea cum râdeţi.” [Coran 11:38]
Acest verset înseamnă: „Râdeţi de noi pentru că facem această corabie şi aşteptăm să vină un potop, însă noi râdem de voi fiindcă nu aţi fost călăuziţi şi aţi persistat în ignoranţă şi rătăcire, ceea ce va duce la înecul vostru.”
﴾ „Şi veţi afla voi cui îi va veni chinul care-l va umili şi peste cine va veni chinul dăinuitor!” ﴿[Coran 11:39]
Necredinţa şi încăpăţânarea au devenit trăsăturile lor de bază şi aşa va fi până în Ziua de Apoi, căci ei vor refuza a crede că Noe a fost trimis ca mesager al lui Allah.
Abu Sa’id spune că Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască – a zis: „Noe şi neamul său vor veni în Ziua Judecăţii. Allah va spune: «Ai transmis Mesajul Meu?» Noe va răspunde: «Da, Doamne!» Atunci Allah va întreba neamul său: «V-a transmis el vouă Mesajul?» Şi ei vor răspunde: «Nu, nici un profet nu a venit la noi!» Apoi El va zice către Noe: «Cine poate depune mărturie pentru tine?» El va răspunde: «Muhammed şi comunitatea (umma) sa.» Şi noi vom depune mărturie că Noe a transmis Mesajul. Şi Allah va spune: „Astfel Noi am făcut din voi o comunitate cumpătată, pentru ca să fiţi martori în legătură cu oamenii şi pentru ca Profetul să fie martor în legătură cu voi.” [Coran 2:143]
Această comunitate va depune mărturie, pe baza mărturiei Profetului, că Allah l-a trimis pe Noe cu Adevărul, i-a dezvăluit lui Adevărul şi a transmis în totalitate Adevărul neamului său. Le-a dezvăluit fiecare lucru ce era în folosul lor şi le-a interzis fiecare lucru ce era în defavoarea lor.
Aşa a făcut fiecare profet pentru neamul său. Noe i-a prevenit chiar şi de Dajjal (Anticristul), cu toate că nu era aşteptat să vină în timpul vieţii sale.
Abdullah bin Omar a relatat: „Odată Profetul stătea printre oameni,slăvindu-L pe Allah Preaputernicul, şi apoi l-a menţionat pe Dajjal, spunând: «Vă avertizez despre el, şi nici un profet nu a venit fără a-şi avertiza neamul de venirea acestuia. Chiar şi Noe şi-a avertizat neamul. Însă eu vă voi spune de o trăsătură pe care nici un alt profet nu a dezvăluit-o neamului său. Ştiu că el vede cu un singur ochi şi Allah este Atoatevăzător.»” (Al-Bukhari)
Abu Huraira a relatat că Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască – a spus: „Să vă spun eu vouă un lucru despre Dajjal pe care nici un alt profet nu l-a dezvăluit neamului său mai înainte? El vede cu un singur ochi şi va aduce cu el imagini asemănătoare Paradisului şi Iadului. Însă ceea ce va pretinde a fi Paradis, va fi Iad. Vă avertizez aşa cum Noe şi-a avertizat neamul său mai înainte!”
Thauri a spus: „Allah i-a poruncit să construiască o corabie lungă de 70 de metri (Dhira’a), să o ungă cu smoală în interior şi în exterior, partea sa de jos (prora) să fie arcuită, astfel încât să se deplaseze cu uşurinţă pe apă.”Qatada a spus: „Lungimea sa era de 275 de metri (Dhira’a), iar lăţimea de 46 de metri. Aceleaşi dimensiuni sunt notate şi în Tora şi aşa am citit şi eu.” Hasan Basri a spus: „Lungimea sa era de 550 de metri, iar lăţimea sa era de 275 de metri.” Ibn Abbas a spus însă: „Lungimea sa era de 900 de metri şi avea o lăţime de 550 de metri.” Se spune de asemenea că lungimea acesteia era de 1830 de metri, cu o lăţime de 90 de metri.Cu toate acestea, în unanimitate s-a relatat că înălţimea sa era de 27 de metri şi era o corabie cu trei punţi, fiecare punte având o înălţime de 9 metri.
Puntea de jos era destinată animalelor şi cirezilor, cea din mijloc era pentru oameni, iar cea de deasupra era pentru păsări.Allah a spus:
﴾ „Şi a zis el: „Doamne! Ajută-mă pe mine, fiindcă ei mă învinuiesc de minciună!” ~ Şi i-am revelat Noi: „Fă-ţi arca sub ochii Noştri şi după revelaţia Noastră!” ﴿[Coran 23:26,27]
Acest verset înseamnă: „Construieşte arca după porunca Noastră şi Noi te vom veghea în timp ce o construieşti, te vom călăuzi astfel încât să o înalţi pentru a putea face faţă acestui puternic Potop.”
﴾ „Iar când va veni porunca Noastră şi va clocoti cuptorul, atunci du pe ea din fiecare [specie] câte o pereche şi familia ta, afară de aceia asupra cărora s-a rostit cuvântul! Şi nu vorbi cu Mine pentru aceia care s-au purtat cu nelegiuire, căci ei sunt înecaţi!” ﴿[Coran 23:27]
Allah Preaputernicul i-a poruncit lui Noe ca atunci când va veni Porunca Sa şi pedeapsa Sa se va împlini să ducă pe arcă câte o pereche din fiecare specie de animale, câte un mascul şi câte o femelă. Trebuia de asemenea să urce în arcă familia sa, în afară de cei ce au respins chemarea lui, căci Allah a hotărât nimicirea acestora. I-a poruncit de asemenea ca atunci când Pedeapsa va veni să nu-i vorbească despre aceştia.
Marea majoritate a învăţaţilor este de părere că tannur, tradus prin „cuptor”, se referă la faţa pământului. (La propriu înseamnă cuptor de pâine, dar la figurat se referă la faţa pământului.) Acest lucru inseamnă că pământul va începe să scoată la iveală apă clocotită de pretutindeni, chiar şi cuptoarele de pâine care de obicei sunt construite în pământ vor clocoti cu apă. Într-o altă versiune, Ibn Abbas a spus că tannur este un izvor din India, în timp ce Aş-Şa’bi
a spus că acesta se află în Kufa, iar Qatada a menţionat că se află în Peninsula Arabică.
Şi Allah a grăit:
﴾ „Iar când a venit porunca Noastră şi s-a învolburat cuptorul, am spus Noi: „Adu pe ea din fiecare [seminţie] câte doi soţi şi familia ta – afară de cei împotriva cărora hotărârea a fost deja dată -, şi pe cei care au crezut”. Însă nu au crezut împreună cu el decât puţini.” ﴿[Coran 11:40]
În Biblie, „Facerea [7:02]”, se spune: „Să iei cu tine din toate animalele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască.” Totuşi acest lucru contrazice conceptul coranic unde este folosit cuvântul „Ithnain” care denotă două.
„… şi familia ta – afară de cei împotriva cărora hotărârea a fost luată deja”, ceea ce înseamnă: „Să-i iei numai pe acei din familia ta care au crezut şi lasă-i pe cei ce nu au crezut. Fiul său, Iam, a fost unul dintre cei ce nu au crezut, aşa cum vom explica mai târziu.”
„… şi pe cei care au crezut”, ceea ce înseamnă: „Să-i iei pe acei oameni care au crezut împreună cu tine.” „Însă nu au crezut împreună cu el decât puţini.”– aşa s-a întâmplat, deşi Noe i-a chemat să urmeze calea lui Allah o lungă perioadă de timp, chemându-i zi şi noapte, în locuri publice sau pe fiecare în parte, uneori prin ameninţări, iar alteori prin promisiuni Divine.Învăţaţii musulmani nu au căzut la un consens în ceea ce priveşte numărul de oameni ce s-a îmbarcat pe arca lui Noe.Ibn Abbas a relatat că au fost 80 de oameni împreună cu soaţele lor. Ka’bAl-Ahbar a spus că erau 72 de oameni. Se spune că din familia lui Noe nu erau decât Noe, cei trei fii ai săi, cele patru nurori ale sale dimpreună cu soţia lui Iam, cel care nu a crezut împreună cu Noe şi nu s-a urcat pe corabie. Dacă luăm în considerare această opinie, se va contrazice ceea ce se spune în Coran, şi anume că numai cei ce au crezut s-au îmbarcat pe corabie. Într-o altă versiune se spune că erau şapte din familia sa.
Soţia lui Noe, cea care a dat naştere la toţi copiii lui, a murit înainte de venirea Potopului. Într-o altă relatare, se spune că ea s-a înecat împreună cu necredincioşii. În Biblie se spune că se afla în arcă, astfel că este posibil să fi devenit necredincioasă după aceea.
﴾ „Şi după ce te vei aşeza tu şi cei care sunt cu tine pe corabie, atunci spune: „Mărire lui Allah care ne-a izbăvit pe noi de neamul de nelegiuiţi!” ~ Şi mai spune: „Doamne, alege pentru mine un loc de coborâre binecuvântată, căci Tu eşti cel mai bun dintre coborâtori!” ﴿[Coran 23:28,29]
Allah Preaputernicul îi porunceşte lui Noe să se roage la El aşa cum El l-a îndemnat să construiască arca pentru a se salva. Allah l-a salvat pe Noe şi pe cei ce au crezut şi i-a înecat pe cei ce s-au abătut de la calea cea dreaptă. ﴾ Şi El este Acela care le-a creat pe toate soiurile şi v-a făcut vouă corăbiile şi dobitoacele pe care le călăriţi, ~ Ca să vă aşezaţi pe spinările lor şi să pomeniţi îndurarea Domnului vostru, când şedeţi pe ele, zicând: „Slavă Celui care ni le-a supus nouă pe acestea pe care noi nu am fi putut să le stăpânim! ~ Şi noi la Domnul nostru ne vom întoarce!” ﴿[Coran 43:12-14]
Allah ne-a poruncit să facem rugăciuni sau rugi înainte de a începe un lucru pentru a câştiga binecuvântarea şi milostenia Sa şi de a ajunge la un rezultat bun. Allah de asemenea i-a poruncit Profetului Său atunci când a efectuat migrarea să spună următoarea rugăciune:
﴾ Şi spune: “Doamne, fă-mă să intru printr-o intrare a Adevărului şi scoatemă pe mine printr-o ieşire a Adevărului şi dă-mi de la Tine putere ajutătoare!” ﴿[Coran 17:80]
Noe s-a supus Poruncii lui Allah şi a spus: „Şi a zis el: “Urcaţi-vă pe ea! În numele lui Allah va fi mersul ei şi oprirea ei! Domnul meu este Iertător,Îndurător!” [Coran 11:41]
Aceasta înseamnă că arca va porni în Numele lui Allah şi îşi va încheia traseul de asemenea slăvind Numele lui Allah.
„Şi când a purces cu ei printre valuri ca munţii, …” [11:42] „valuri precum munţii”, adică a fost un potop atât de mare, încât pământul nu a mai fost niciodată martor la o asemenea catastrofă. Porţile cereşti s-au deschis şi pretutindeni din pământ au ţâşnit izvoare.
În Surat Al-Qamar se spune:
﴾ „Şi L-a chemat pe Stăpânul său, [zicând]: “Eu sunt învins! Fă să fie biruitoare [cauza Ta]!” ~ Şi am deschis Noi porţile cerului pentru o apă ce a curs potop ~ Şi am făcut să ţâşnească izvoare din pământ şi astfel s-a întâlnit apa,după o poruncă ce a fost hotărâtă. ~ Şi Noi l-am dus [pe Noe pe corabia] cea durată din scânduri şi cuie, ~ Care plutea sub ochii Noştri, [drept] răsplată pentru cel ce a fost tăgăduit” ﴿[Coran 54:10-14]
„Care plutea sub ochii Noştri”, ceea ce înseamnă că Arca lui Noe a navigat sub Pavăza şi Veghea Divină.În Surat Al-Haqqa se spune:
﴾ „Când apele s-au revărsat, v-am dus pe voi pe corabie, ~ Pentru ca Noi să facem din aceasta pentru voi o pomenire şi pentru ca urechea care o aude să o ţină minte.” ﴿[Coran 69:11,12]
Un grup de exegeţi a susţinut că nivelul apei s-a ridicat cu 13 metri peste vârful celui mai înalt munte de pe pământ. Acest lucru este de asemenea menţionat şi în Biblie. (Biblia – „Facerea” [7:20])
Într-o altă opinie se afirmă că erau 70 de metri deasupra pământului şi că apa a acoperit toată suprafaţa acestuia, de la răsărit la apus, a acoperit câmpiile şi munţii, deşerturile şi sălbăticiile. Totul a murit după Potop. ﴾ „… l-a strigat Noe pe fiul său, care stătea deoparte: „O, fiul meu! Urcă împreună cu noi, nu fi laolaltă cu necredincioşii!” ~ Dar a răspuns [fiul]: „Voi găsi refugiu pe un munte ce mă va apăra de apă”. I-a zis [atunci]: „Astăzi nu este apărător de porunca lui Allah, afară de acela cu care El este îndurător!” Şi valurile i-au despărţit pe ei doi, iar el a fost printre cei înecaţi!” ﴿[Coran 11:42,43]
Este vorba despre fiul lui Noe – Iam, fratele lui Sem, Ham şi Iafet. Unii sunt de părere că numele acestuia era Cainan. Acesta a fost un necredincios şi un răufăcător. El s-a opus părintelui său şi a refuzat să înveţe învăţăturile acestuia,şi din aceste motive a fost înecat. Totuşi, toţi cei ce nu se înrudeau cu Noe şi, cu toate acestea, se numărau printre adepţii lui, au scăpat de Pedeapsă. ﴾ „Şi s-a grăit: „O, pământule! Înghite apa ta!” şi „O, cerule! Încetează [cu ploaia]!” Şi a scăzut apa şi s-a împlinit porunca, iar ea s-a aşezat pe muntele Al-Judi. Şi s-a grăit: „Piară neamul de nelegiuiţi!” ﴿[Coran 11:44]
Când nu a mai rămas nici unul dintre acei răufăcători şi dintre cei ce îi slăveau pe alţii în loc de Allah, El a poruncit pământului să-şi înghită apa şi le-a poruncit sferelor cereşti să oprească ploaia. Porunca Sa a fost îndeplinită şi pedeapsa a fost sfârşită. Aceştia au fost privaţi de Milostenia şi de Iertarea lui Allah datorită atitudinii lor de refuz şi neîncredere în Mesajul Său.
Allah apoi a menţionat rugămintea lui Noe faţă de El referitoare la fiul său şi cererea lui ca acesta să nu fie înecat. A spus că Allah i-a promis că, odată cu el, El îi va salva familia şi fiul său era din familia sa, – cum de a fost el înecat?Atunci i s-a răspuns că fiul său nu se număra printre membrii familiei despre care Allah făcuse promisiune că îi va salva. Şi Allah a grăi astfel: „şi familia ta, afară de aceia asupra cărora s-a rostit cuvântul!” [23:27]
Acest fiu s-a numărat printre cei asupra cărora Porunca lui Allah a fost deja hotărâtă din cauza nesupunerii şi necredinţei lui. Aşadar s-a aflat în aceeaşi tabără cu cei necredincioşi şi s-a îndreptat spre acelaşi deznodământ.
S-a fost zis: „O, Noe! Coboară cu pace din partea Noastră şi cu
binecuvântări asupra ta şi asupra comunităţilor ce se vor ivi dintre acei care sunt cu tine. Iar alte comunităţi le vom lăsa să aibă parte de bucurie trecătoare şi pe ele le va ajunge apoi chin dureros [venind] de la Noi.” [Coran 11:48]
Allah i-a poruncit lui Noe să iasă din arca sa după ce aceasta s-a aşezat pe muntele Judi. Izvoarele s-au retras, iar pământul s-a zvântat.
„O, Noe! Coboară cu pace din partea Noastră şi cu binecuvântări asupra ta” [11:48], aceasta înseamnă: „Coboară şi vino fără teamă şi cu binecuvântări asupra ta şi asupra celor ce se vor naşte dintre neamul tău.” Allah nu le-a dăruit nici un copil credincioşilor ce au fost salvaţi împreună cu Noe. Cu alte cuvinte toată stirpea umană duce la fiii lui Noe, ca urmaşi ai lui Sem, Ham sau Iafet. Allah a grăit:
﴾ „Şi i-am făcut pe urmaşii săi singurii care au rămas.” ﴿ [Coran 37:77]
Sa’id bin Musaiiab a zis: „Noe a avut trei fii: Sem, Iafet şi Ham. Fiecare dintre aceştia a avut trei copii. Din urmaşii lui Sem s-au născut arabii, perşii şi romanii. Din urmaşii lui Iafet s-au născut turcii, Saqaliba şi neamurile Yagog şi Magog. Şi Ham a deschis stirpea copţilor, a sudanezilor şi a berberilor.” S-a spus de asemenea că toţi cei trei copii ai lui Noe s-au născut după Potop. Fiul său, Cainan, s-a născut înainte de Potop şi a murit în timpul lui, iar Abir care a fost născut înainte de Potop a murit înainte de acesta. Totuşi este mai sigur să sugerăm că cei trei copii ai săi au fost îmbarcaţi împreună cu el, cu soţiile şi mama acestora. Aşa găsim de altfel şi în Tora.
Cel de-al 12-lea Imam, un conducator desemnat
Cine este al 12-lea Imam?
In credinta Siita (care este predominanta in Iran) este profetit ca va veni al 12-lea Imam care este marele mantuitor spiritual. Acest Imam este numit Abu al-Qasim Mohamed sau si Mohamed al Mahdi. Se zice ca el a fost nascut de al 11-lea Imam, Hasan Al-Askari si sotia lui, nepoata unui Imperator. Exista afirmatii contradictorii legate de numele ei care este fie Fatima, fie Nargis Khatoon.
Cele mai multe relatari despre aceasta istorie spun ca Al Mahdi a disparut ca si copil in jurul varstei de 5 ani (in jurul secolului 13). Se spune ca el a fost ‘ascuns’ in pesteri de atunci, insa va reveni in mod supranatural exact inainte de Ziua Judecatii. Potrivit Hadith-ului, caracteristicile Imamului ascuns sunt:
El va fi urmasul lui Mohamed si fiul Fatimei
Va avea o frunte larga si un nas ascutit
Se va intoarce exact inainte de sfarsitul lumii
Venirea lui va fi precedata de un numar de evenimente profetice in timpul a trei ani de haos mondial cumplit, tiranie si asuprire
Va evada din Medina la Mecca si mii de oameni ii vor jura credinta
Ii va conduce pe arabi si lumea intreaga timp de 7 ani
Va distruge tirania si asuprirea si va aduce armonie si pace totala
Va conduce o rugaciune in Mecca, unde Isus va fi de partea lui si il va urma
Este interesant sa observam ca teoria celui de al 12-lea Imam joaca un rol important in preocuparile lumii moderne fata de Iran. Presedintele musulman siit al Iranului, Ahmadinejad, este profund devotat lui Mesia Islamic, al Mahdi. Au fost multi care de-a lungul anilor au pretins sa fie Imamul Ascuns, insa Ahmadinejad crede ca el inca nu a venit. El pretinde personal ca este cel care pregateste lumea pentru venirea lui Mahdi. Pentru a salva lumea, ea trebuie sa fie intr-o stare de haos si subjugare. Ahmadinejad pretinde ca a “a fost indrumat de Allah sa pregateasca calea pentru venirea glorioasa a lui Mahdi”. Aceasta directiva apocaliptica include cateva proclamatii foarte ingrozitoare.
Cel de-al 12-lea Imam: De ce acest lucru este important in special acum?
In timp ce crestinii asteapta cea de a doua venire a lui Isus, evreii Il asteapta pe Mesia, Musulmanii il asteapta pe cel de al 12-lea Imam. Totusi, din toti trei, Mahdi cel desemnat de Allah este singurul care revendica o cale violenta de cucerire a lumii. Domnul Ahmadinejad si cabinetul lui spun ca au “semnat contract” cu al Mahdi prin care i-au jurat credinta in lucrarea lui. Ce implica aceasta lucrare? In lumina preocuparilor legate de capacitatea nucleara a Iranului, Mahmoud Ahmadinejad a afirmat in mod deschis ca Israelul ar trebui sters de pe harta. El a vorbit Statelor Unite ale Americii in Septembrie, 2005. In acel discurs, el pretinde ca a fost intr-o aura de lumina si a simtit o schimbare in atmosfera, timp in care nimeni din cei prezenti nu a putut clipi din ochi. Se spune ca si Primul Ministru al Iranului a vorbit in termeni apocaliptici si pare sa savureze conflictul cu Vestul pe care il numeste Marele Satan. El face acest lucru in timp ce proclama ca trebuie sa pregateasca lumea pentru venirea lui Mahdi printr-o lume aflata complet sub controlul musulmanilor. El lucreaza din greu pentru a crea oroare in intreaga lume care trebuie sa aiba loc inainte ca al Mahdi al lor sa aduca pace.
In credinta Siita (care este predominanta in Iran) este profetit ca va veni al 12-lea Imam care este marele mantuitor spiritual. Acest Imam este numit Abu al-Qasim Mohamed sau si Mohamed al Mahdi. Se zice ca el a fost nascut de al 11-lea Imam, Hasan Al-Askari si sotia lui, nepoata unui Imperator. Exista afirmatii contradictorii legate de numele ei care este fie Fatima, fie Nargis Khatoon.
Cele mai multe relatari despre aceasta istorie spun ca Al Mahdi a disparut ca si copil in jurul varstei de 5 ani (in jurul secolului 13). Se spune ca el a fost ‘ascuns’ in pesteri de atunci, insa va reveni in mod supranatural exact inainte de Ziua Judecatii. Potrivit Hadith-ului, caracteristicile Imamului ascuns sunt:
El va fi urmasul lui Mohamed si fiul Fatimei
Va avea o frunte larga si un nas ascutit
Se va intoarce exact inainte de sfarsitul lumii
Venirea lui va fi precedata de un numar de evenimente profetice in timpul a trei ani de haos mondial cumplit, tiranie si asuprire
Va evada din Medina la Mecca si mii de oameni ii vor jura credinta
Ii va conduce pe arabi si lumea intreaga timp de 7 ani
Va distruge tirania si asuprirea si va aduce armonie si pace totala
Va conduce o rugaciune in Mecca, unde Isus va fi de partea lui si il va urma
Este interesant sa observam ca teoria celui de al 12-lea Imam joaca un rol important in preocuparile lumii moderne fata de Iran. Presedintele musulman siit al Iranului, Ahmadinejad, este profund devotat lui Mesia Islamic, al Mahdi. Au fost multi care de-a lungul anilor au pretins sa fie Imamul Ascuns, insa Ahmadinejad crede ca el inca nu a venit. El pretinde personal ca este cel care pregateste lumea pentru venirea lui Mahdi. Pentru a salva lumea, ea trebuie sa fie intr-o stare de haos si subjugare. Ahmadinejad pretinde ca a “a fost indrumat de Allah sa pregateasca calea pentru venirea glorioasa a lui Mahdi”. Aceasta directiva apocaliptica include cateva proclamatii foarte ingrozitoare.
Cel de-al 12-lea Imam: De ce acest lucru este important in special acum?
In timp ce crestinii asteapta cea de a doua venire a lui Isus, evreii Il asteapta pe Mesia, Musulmanii il asteapta pe cel de al 12-lea Imam. Totusi, din toti trei, Mahdi cel desemnat de Allah este singurul care revendica o cale violenta de cucerire a lumii. Domnul Ahmadinejad si cabinetul lui spun ca au “semnat contract” cu al Mahdi prin care i-au jurat credinta in lucrarea lui. Ce implica aceasta lucrare? In lumina preocuparilor legate de capacitatea nucleara a Iranului, Mahmoud Ahmadinejad a afirmat in mod deschis ca Israelul ar trebui sters de pe harta. El a vorbit Statelor Unite ale Americii in Septembrie, 2005. In acel discurs, el pretinde ca a fost intr-o aura de lumina si a simtit o schimbare in atmosfera, timp in care nimeni din cei prezenti nu a putut clipi din ochi. Se spune ca si Primul Ministru al Iranului a vorbit in termeni apocaliptici si pare sa savureze conflictul cu Vestul pe care il numeste Marele Satan. El face acest lucru in timp ce proclama ca trebuie sa pregateasca lumea pentru venirea lui Mahdi printr-o lume aflata complet sub controlul musulmanilor. El lucreaza din greu pentru a crea oroare in intreaga lume care trebuie sa aiba loc inainte ca al Mahdi al lor sa aduca pace.
Salutul Musulmanilor
“As-Salaamu Alaikum” este cea mai buna du’a
Cuvantul “salam“- pace vine de la radacina “salama“, care implica sa fi ferit de rau si nedreptate. Atunci cand ii salutam pe alti musulmani, salutul inseamna “Niciun rau sa nu te atinga din partea mea (sa nu ai parte de niciun rau si de nicio nedreptate).
Cea mai corecta forma pe care si Profetul Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) este
“As-Salaamu Alaikum wa Rahmatu Allah w Baraktuhu`` si inseamna ``Pacea si Milostenia lui ALLAH si Binecuvantarea Lui asupra voastra.”
”As-Salaamu Alaikum” este o forma de credinta: Coran “Nu veti intra in paradis pana ce nu veti crede si nu veti crede pana nu va veti iubi unul pe altul. Sa nu va spun eu despre un lucru pe care daca il veti face, va veti iubi unul pe altul? Raspanditi “salam” (salutul pacii) printre voi.”
In Coran despre Salutul musulmanilor:
ALLAH trimite Salutul Sau celor care cred in El, in special asupra profetilor ca Nuh, Ibraheem, Ismaeel, Musa, ..
“Pace asupra lui Nor in toate veacurile!
“Pace asupra lui Ibrahiim!”
“Pace asupra lui Moise si a lui Aron!”
“Pace asupra lui Elia!”
(Surat As-Saaffat: 79, 109, 120,130)
Te-ai trezit de dimineata si ti-ai salutat sotia si copiii, spunandu-le “Assalaamu Alaikum”?
Sau le-ai spus “Buna dimineata”? sau obisnuitul “Salut”.
Trebuie sa-i invatam pe copiii nostri importanta salutului islamic sau alt mod de a saluta?
Sau atunci cand ne despartim de ei dupa ce-i ducem la scoala le spunem “Bye”- “La revedere”.
Intr-adevar “As salamu alaikum” este o du’a- o ruga pentru pace si o binecuvantare.
Pentru multi poate ca este insignifiant, insa “As-Salaamu Alaikum” este cel mai bun salut care poate exista.
El este o practica si o invatatura care ne-a parvenit de la profetul Muhammad (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa)si el este cel mai bun exemplu pentru omenire.
ALLAH este Cel care i-a stabilit lui acest mod de a ssaluta si niciun altul.
“Si daca vin la tine, [Muhammad] aceia care cred in versetele Noastre, spune:”Pacea fie asupra voastra!”(Surat Al-An’am: 54)
Cuvantul “salam“- pace vine de la radacina “salama“, care implica sa fi ferit de rau si nedreptate. Atunci cand ii salutam pe alti musulmani, salutul inseamna “Niciun rau sa nu te atinga din partea mea (sa nu ai parte de niciun rau si de nicio nedreptate).
Cea mai corecta forma pe care si Profetul Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui) este
“As-Salaamu Alaikum wa Rahmatu Allah w Baraktuhu`` si inseamna ``Pacea si Milostenia lui ALLAH si Binecuvantarea Lui asupra voastra.”
”As-Salaamu Alaikum” este o forma de credinta: Coran “Nu veti intra in paradis pana ce nu veti crede si nu veti crede pana nu va veti iubi unul pe altul. Sa nu va spun eu despre un lucru pe care daca il veti face, va veti iubi unul pe altul? Raspanditi “salam” (salutul pacii) printre voi.”
In Coran despre Salutul musulmanilor:
ALLAH trimite Salutul Sau celor care cred in El, in special asupra profetilor ca Nuh, Ibraheem, Ismaeel, Musa, ..
“Pace asupra lui Nor in toate veacurile!
“Pace asupra lui Ibrahiim!”
“Pace asupra lui Moise si a lui Aron!”
“Pace asupra lui Elia!”
(Surat As-Saaffat: 79, 109, 120,130)
Te-ai trezit de dimineata si ti-ai salutat sotia si copiii, spunandu-le “Assalaamu Alaikum”?
Sau le-ai spus “Buna dimineata”? sau obisnuitul “Salut”.
Trebuie sa-i invatam pe copiii nostri importanta salutului islamic sau alt mod de a saluta?
Sau atunci cand ne despartim de ei dupa ce-i ducem la scoala le spunem “Bye”- “La revedere”.
Intr-adevar “As salamu alaikum” este o du’a- o ruga pentru pace si o binecuvantare.
Pentru multi poate ca este insignifiant, insa “As-Salaamu Alaikum” este cel mai bun salut care poate exista.
El este o practica si o invatatura care ne-a parvenit de la profetul Muhammad (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa)si el este cel mai bun exemplu pentru omenire.
ALLAH este Cel care i-a stabilit lui acest mod de a ssaluta si niciun altul.
“Si daca vin la tine, [Muhammad] aceia care cred in versetele Noastre, spune:”Pacea fie asupra voastra!”(Surat Al-An’am: 54)
Subscribe to:
Posts (Atom)