Pe lângă deosebirile legate de origine, care şi-au pus amprenta asupra vieţii literare, cea mai importantă opoziţie de care trebuie să ţinem cont este cea dintre beduini şi sedentari. Când ne gândim la arabi timpul nomad ne vine în minte ; şi această, pe drept cuvânt, pentru că , la început, el este adevărul stăpân al teritoriului. Dispreţuindu-1 pe pastor, la fel ca şi pe sedentar, pe care-1 exploatează şi-1 apără conform unei cutume bine încetăţenite, beduinul nu se aşteaptă să-i fie recunoscute meritele . »Sunt de dispreţuit munca şi situaţia servilă, creşterea bovinelor, este nobil să ai cămile , este o dovadă de bărbăţie şi vitejie să ai cai « Bogatia beduinului constă în turme ; restul, care îi este de altfel indispensabil, : grâul, curmalele, pielea, armele, ustensilele din cort , Ie ia de la sedentari. 0 alta sursă o reprezintă transportul cu caravanele, la care se adaugă tributul cerut celor pe care-i protejează sau caravanelor străine care strabat teritoriile sale ( Burckhardt, III ,4,6,279,295, ; Huber, 406 - apud R. Blach'ere ,op.cit.pg. 19)
Ultima sursa -şi nu cea mai puţin importantă - o reprezintă - « razia » , care , uneori, este o lovitură dată de o mână de oameni împotriva unui grup sau unei caravane izolate , alteori, este un atac bine organizat, la care participă câteva mii de luptători, având drept scop acapararea de noi paşuni sau surse de apă. Aceste incursiuni şi războaie sunt descrise în « Ayyam al -Arab » . Nimic mai plictisitor, mai monoton şi mai steril decât aceste lupte dintre care unele, ca războiul izbucnit după întrecerea dintre caii Dahis si Al -Gharba , care a durat 40 de ani şi şi-a aflat locul în creaţia literară, eroul său fiind Antara Ibn Shaddad. Orientalistii clasici ne-au obişnuit cu caracterizarea vieţii arabilor preislamici că viaţa beduinilor, dar, aşa cum remarca R. Blache're, imediat ne gândim la opoziţia clasică dintre beduini şi sedentari. Cunoaştem triburi parţial sedentare, iar altele în totalitate nomade.
Greutăţile vieţii, vitregia naturii au dezvoltat la arabi un profund fatalism, ei se înclină în faţa iremediabilului, simţind inutilitatea efortului, în faţa acestei forţe superioare denumită dhahr. Acelaşi mod de viaţă face să se dezvolte la arabi gustul pentru elocinţă, viaţa în deşert fiind favorabilă exercitării harului oratoric: “Limba beduinilor este un instrument bogat în sonorităţi, care incită la căutarea de efecte ritmice, de formule lapidare…cei mai elocvenţi sunt cei mai ascultaţi. Sentimentul onoarei, gustul înnăscut pentru laudă, incită pe cei mai elocvenţi, pe cei care au har poetic să-şi cultive talentul pentru a cânta originea lor şi a celor apropiaţi lor, pentru a cânta faptele de arme, pentru a resuscita curajul luptătorilor după o înfrângere, pentru a cânta, în orice moment, valorile neamului”.(R. Blachere, Histoire de la Literature arabe, Paris, 1952) .
Nu trebuie subestimat rolul centrelor sedentare urbane ca Yathrib (Medina), Mecca, Njran, Hīra. Ele vor exercita o influenţă generală în afară de cea directă cerută de interese immediate legate de relaţiile cu triburile. Mecca aşezată într-o depresiune, îşi datora rosperitatea situaţiei sale de punct nodal al comerţului de tanzit dintre Sud şi Nord, şi numai puţin Pietrei Negre loc de cult cu mult înaintea apariţiei Islamului. În fiecare an aici se desfăşura pelerinajul odată cu bâlciurile tradiţionale, la Ukaz de exemplu, unde aveau loc şi concursurile poeţilor arabi, ce denunţau trădătorii şi duşmanii cerând dreptate. Fie că este vorba despre beduini sau sedentari, organizarea clanului sau tribului nu este esenţial diferită în epoca veche faţă de ce aflăm în epoca modernă.
În fruntea clanului se afla un consiliul format din capii de familie, iar la nivelul tribului - de un consiliu format din şefii de clan.
S-a vorbit despre o democraţie a societăţii arabe, dar aceasta trebuie înţeleasă în sensul "unui instinct social de echilibru democratic, care ţinea locul unor instituţii politice (Charles, H- Tribus motonnieres du Moyen- Euphrate - în Documents d' etudes orientales de 1'Inst. Francais de Damas ;Beyrouth, 1939, apud. R. Blachere , op. cit. pg. 21)
« Arabul oscilează între dot poll : un individualism care îl împinge să respingă orice constrângere, să-şi afirme drepturile imprescriptibile ale « eu-lui «înaintea îndatoririlor elective, iar pe de altă parte, ataşamentul faţă de grupul sau social, care este de o profunzime şi o spontaneitate , care pot merge până la sacrificiu « (R. Blachere ;op .cit. pg. 21). Societatea arabă reprezintă, deci, o « anarhie temperată, la nivelul fiecărei trepte a ierarhiei sociale de oligarhia mai mult sau mai putin influenţa a şefilor de familei, facţiune sau trib (Charles, idem, pg. 150)
Un rol important în această societate revine « sayyid-ului « , persoana desemnata să execute hotărârile luate de consiliul de conducere ; el îşi conduce oamenii în luptă, primeşte soliile altor triburi, poartă negocieri pentru incheierea de alianţe, declară razboi, ia măsuri în vremuri de restrişte, stabile şi datele şi căile de transhumanţă.
Asemenea modului de viaţă, şi psihologia beduinului a rămas neschimbată timp de secole. . »Într-o lume în care nesiguranţă este starea normala, razia modul de existenţă.
Beduinii nu păreau foarte preocupaţi de religie : “Nomazii, mai mult decât sedentarii sunt închişi la noţiunea de divinitate, gândirea lor religioasă este mediocră, lucru surprinzător la aceste fiinţe aflate în permanent contact cu forţele naturii. Ei credeau că pământul este populat de spirite invizibile, ğinn-ii. Cultul de bază îl constituia cultul betililor, al unor pietre aşezate vertical asemenea menhirirlor. Erau divinizate şi divinităţile astrale mai cunoscute fiind Uzzā, personificarea lui Venus, ca şi Mannāt, zeiţa sorţii, iar la Mecca se aflau 360 de idoli, dintre care cel mai venerat era Hubal. De altfel de la început Mecca era un centru comercial în jurul căruia s-a clădit treptat oraşul. În mijlocul teritoriului sacru (haram) se afla sanctuarul Kaaba (cub), edificiu fără acoperiţ, având încadrată într-unul din unghiurile sale celebra Piatră Neagră, socotită de origine cerească (de fapt un meteorit). Înconjurarea pietrei constituia încă din timpurile preislamice un ritual important (M.Eliade “Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1988). Stăpânul Pietrei era considerat Allah, creatorul lumii.
Dacă Peninsula Arabă şi în special Heğaz au fost leagănul unor noi religii, este cert că acest lucru se datorează şi influenţei curentelor monoteiste care din Yemen, Sria şi Mesopotamia pătrundeau încet-încet. Probabil că aceste curente s-au manifestat aici începând cu secolul al IV-lea e.n., deşi masa triburilor beduine rămâne neatinsă în ansamblul ei.
Comunităţile evreieşti se aflau în Yemen, dar ocupau poziţii cheie şi în Yathrib şi Heybar, comunităţi puternice care vor constitui puncte de rezistenţă în faţa islamului.
Creştinismul se infiltrase pe de o parte prin Yemen şi Siria şi mai târziu prin Hira. La Mecca existau puţini creştini, majoritatea de condiţie foarte umilă. Misionarii, numeroasele mânăstiri, răspândite de-a lungul Eufratului până la Hira. Antagonismul dintre Bizanţ şi Persia se regăseşte pe plan religios în lupta dintre nestorieni, primiţi de sasanizi şi atotputernici la Hira şi monofisiţii siro-palestinieni. Monoteiştii erau şi cei cunoscuţi sub numele de “hanif”, care trăiau solidari, fără să fie evrei sau creştini.
Monoteismul a avut fără îndoială “un ecou în spiritul politeiştilor domeniului arab, în orice caz al sedentarilor (sura 84: “Dacă îi întrebi pe necredincioşi : cine a creat cerul şi pământul? Ei răspund Allah” Astfel al începutul secolului al VII-lea e.n., şi fără îndoială chiar înainte, arabă, cel puţin cei din Hedjaz, aveau noţiunea unui Dumnezeu suveran şi creator”.
Cu toată importanţă acestor curente monoteiste, religia Arabiei Centrale nu pare să fi fost modificată de înfluenţe iudeo-creştine. Ele nu corespund nici unor aspecte ale psihologiei arabe- sunt religii implantate. Vaste regiuni nu au fost atinse în nici un fel- fără să fie ostili doctrinelor monoteiste, nomazii şi sedentarii Peninsulei sunt profund ataşati.
No comments:
Post a Comment